Când afară-i vopsit gardu'... să nu te duci cu sacu'! - The Prestige

Lume-lume! Ce-i afară în potigrafie, înăuntru-i viu şi naturel! Veniţi, veniţi să vedeţi un film cum n-aţi mai văzut - un film despre viaţa prestidigitatorilor şi a scamatorilor de acum un veac şi mai bine! Pentru prima oară în istoria cinematografului, veţi fi plimbaţi prin culisele spectacolelor de magie, pentru a descoperi trucurile ingenioase şi atât de simple ale celor mai incredibile numere de iluzionism! Şi mai mult decât atât - veţi pătrunde în viaţa intimă a magicienilor, veţi afla cât de dramatică e existenţa unui scamator, şi cât de cumplită-i e singurătatea! Cât de mult trebuie să sacrifice şi să se sacrifice el, săracul, numai pentru a face fericit publicul! Veţi lua la cunoştinţă adevăruri unice şi nebănuite, de o profunzime rară, ca acela care spune că "Numai cel ce se dăruieşte cu toată fiinţa artei lui poate fi un magician cu adevărat mare!" Şi mai ales, mai ales, veţi vedea ce se întâmplă atunci când prestigitatorul se lasă măcinat de obsesiile lui - când, icarian, se prăbuşeşte pentru că a avut nesăbuinţa de a zbura prea aproape de soare! Topite-i vor fi iluzoriile aripi de ceară, iar el, sărmanul, din înaltul gloriei ropotitoare de aplauze, se va prăbuşi drept în tenebrele abisale ale deşertăciunii, în cel mai negru hău al iadului - uite-aşa: fleoşc!

Fleoşc! face frumoasa blondă când cade-n acvariu, legată fedeleş, pentru a ieşi triumfăreaţă peste un minut. Da' nu va mai ieşi, căci unul dintre "spectatorii invitaţi pe scenă" s-o lege a greşit nodul, şi fata moare niţel.

Buba e că respectivii nu erau tocmai spectatori, ci asistenţii iluzionistului - şi, în plus, unul era soţul proaspetei defuncte. Ros de remuşcături, făcătorul nodului buclucaş (Christian Bale) va pleca în lume, urmărit de răzbunarea văduviorului (Hugh Jackman).

Fleoşc! face şi canarul mişeleşte strivit cu colivie cu tot, într-o biată scamatorie de dispariţie, peste ani şi ani, când cei doi au ajuns, fiecare pe cont propriu, mari şi celebri prestigitatori - evident, opuşi într-o concurenţă de moarte. Un detaliu: n-au îmbătrânit nici c-un an (deşi de peruci şi alte truse de machiaj nu duceau lipsă.)

Fleoşc, ăla bunu' (adică ucigaşul fără vină - Bale) face un număr cum vedeam la Moşi, în Obor, prin anii şaizeci, cu zecile: intră-ntr-o ladă şi iese din altă ladă. Din motive care ne scapă, ăla rău' (adică, văduvul răzbunăcios din fire - Jackman), se obsedează să-i afle secretul. Şi dă-i, şi luptă, şi secretul nu se lasă aflat, şi paţe!

Fleoşc, o trimite pe nevastă-sa de-a doua să-i devină amantă ăluia bunu' şi să-i fure caieţelul cu secretul. Aia i-l fură, da' - fleoşc! era codificat - aşa că el fleoşc! îl ia la bubuială pe-ăla bunu', şi fleoşc! află căci cuvântul-cheie al codului e "Tesla".

(Cam prin partea asta a filmului, îmi venea deja să-mi dau cu tesla-n... nu spun ce; oricum, dacă le-aş fi nimerit, făceau fleoşc.)

Fleoşc, Tesla e nimeni altul decât Nicu Tesla, marele fizician, care acum meştereşte instalaţii electrice în munţii din Colorado. Aşa că ăla rău' trece oceanul, urcă pe munte (aşa începe filmul - de la mijloc, pentru că story-ul e fleoşc foarte dislocat cronologic, da' fără nici un skepsis) şi-i cere lui Tesla să-i facă un teleportor. Tesla nu vrea, da' i-l face, că e şi el cam nebun, ca orice savant (sau magician) care se respectă. Numai că nu iese un teleportor, ci fleoşc un clonator - adică nişte guguloaie metalice mari din care sar fulgere care orice-ating, îi trag un duplicat aidoma identic şi la fel. Aşa clonează un joben de vreo sută de ori, şi un motan de vreo câteva ori, până se prind cum stă treaba. Atunci, Tesla fleoşc îşi dă foc la valiză... ăsta, la laborator, şi se pierde-n peisaj. Cutia cu măgăoaia făcătoare de dubluri i-o lasă scamatorului rău în hotel, cu un set de instrucţiuni complete care încep cu: "Distruge-o imediat!"

Fleoşc, n-o distruge.

Deci, Fleoşc. Cu Fî mare, de data asta, pentru că tipul are un succes răsunător făcând scamatorii prin care se autocopiază - numai ca să dispară de pe scenă şi să apară sus la galerie peste una bucată secundă. Propriile clone şi le împuşcă după spectacol. (Nu fleoşc, ci poc!)

Ăla bunu' nu mai suportă, şi zor-nevoie să afle care-i trucul! Aşa că se strecoară-n culise - da', ce să vezi? Ăla rău', fleoşc! îi întinsese o capcană, clona lui cade iar în acvariu (fleoşc - evident!) unde moare 100%, iar măgăreaţa cade (fleoşc - bien entendu!) pe capul ăluia bunu', care-i condamnat la moarte pentru crimă.

Fleoşc, vine la el la vorbitor şi i se divulgă: uite, nu m-ai omorât, sâc, sâc!

Fleoşc, bietul ăla bunu' ţipă puţin că-i nevinovat, că uite dovada, şi bineînţeles nimeni nu-l ia-n seamă, şi-l spânzură.

Allah akbar! îmi venea să strig, că Saddam e încă proaspăt.

Fleoşc, după ce-l spânzură, şi el apare iar viu şi nevătămat ca să-i facă sâc-sâc ăluia rău' (puteam pentru ca să jur! Eşafodul ăla prea arăta ca instalaţiile de pe scenă). Îi face nu numai sâc-sâc, ci şi pac-pac - adică-l împuşcă.

Fleoşc, ei era doi fraţi gemeni, şi nimeni nu ştia. Aşa intra el într-o ladă şi ieşea din altă ladă. Aşa că acum un frate a murit, dar celălalt încă mai viază, şi-a venit să-i dea mişelului lovitura de graţie - nu aia de Ellery Queen, că acolo erau trei gemeni în loc de doi; deci, nu se poate spune că filmul ăsta seamănă cu cartea aia.

Fleoşc, se termină.

* * *

Prin urmare, aşa, deci:

Personaje supte din deget, schematice, clişee, complet previzibile, motivaţii lulu.

Povestire îmbârligată şi spusă confuz cum nici chiar Cristina Nichituş n-ar fi fost în stare, timpii narativi îngrămădiţi de-a valma şi fără rost, şi fără cârlige, structură dramaturgică ciuciu.

Haos conceptual total, între iluzionism şi S.F., fără s-o rezolve nici pe una, nici pe alta. (Apropo, ar merita să caut şi romanul iniţial; Christopher Priest e un scriitor bun de S.F., care ştie meserie, aşa că am oarece bănuieli cu privire la diferenţa dintre ce şi cum a scris el acolo, şi ce-a pus Nolan în scenariu.)

Partea cu clonele, mai mult decât ridicolă. Va să zică, Tesla a inventat ditamai gheşeftu', care-i folosit numai pentru câteva scamatorii cu public, la un ambîţ. În plus, amicul nostru se pomeneşte duplicat pe sine însuşi şi o rezolvă scurt - îşi puşcă fiecare dublură, n-are greţuri. Târziu, când trage să moară la rându-i, cu glonţu-n el, se confesează: "Niciodată nu ştiam care din doi voi fi...!" Alo, domnu' Nolan, roata asta au inventat-o nu ştiu câţi scriitori de S.F., şi mai buni, şi mai răi, înaintea lu' mata! De Solaris, de Lem, de Tarkovski ai auzit?

Nu pot să nu mă gândesc la The Sting, al lui George Roy Hill - ce genial ne păcăleşte până la sfârşit, fără clone, teleportări şi alte startrekuri! Aia e: unde-i cap, n-ai nevoie de cârje epice - şi nici de picioare rupte; acolo toate "scamatoriile" celor doi escroci funcţionau ceas, şi nu te plictiseai o clipă!

Dialogurile sunt pline de replici adânci - mai bine zis, numai de replici adânci: toate personajele, da' toate, dacă nu fac filosofie de două parale ori de câte ori deschid gura, n-au linişte. Nu respiră. Nu trăiesc...!

Şi ce se-aude-n timpul ăla de pe soundtrack...? Ia să vedem, ştiţi...? Aţi ghicit. Muzică d-aia de unt pe unt.

Excelente decorurile, costumele şi montajul - la fel de superbe şi de impecabile ca-n alte câteva zeci de filme trase-n serie în ultimii ani.

Ar fi excelentă şi imaginea, cu ale sale penumbre şi modelări portocalii-victoriene, dacă-n sălile de teatru luminate cu gaz nu s-ar trânti peste personaje câte-un spot de cinci mii de waţi alb-magneziu de mai mare dragu'.

Mai voiam să spun ceva...? Da, că ori de câte ori începe câte un număr de iluzionism, poţi fi sigur c-o să iasă prost: morţi, sau măcar oase rupte, degete strivite, ori publicul pe jos de râs.

Concluzia - alta decât fleoşc? Un film foarte bun de văzut cu familia, ca garnitură la popcorn şi cola.

P.S.: Alo, distribuitori! Fata aia care l-a tradus - cum o chema? Raluca Cîrciu, sau cam aşa ceva...? Cred că putem pune de-un aranjament reciproc avantajos - eu am nevoie de bani, ea de meditaţii la limba română. Să mă caute.
P.S. 2 (apropo de O noapte la muzeu, pe care tot ea l-a tradus - precum Miţa pe Crăcănel): Ţuţu mic şi p'ost, "Insula Easter" pe româneşte vine "Insula Paştelui"! Ăla cu Iepuraşu'!

11 ianuarie, 2007, h. 14:30-15:39
Bucureşti, România