După euforia sărbătorilor de iarnă, cu oferte şi superoferte de toate genurile, revenim la premiere. Nu un film cu "discount", ca hainele din marile magazine, ci un film care îşi merită banii, deşi nu provoacă extraordinare delicii intelectuale.
Deşi tînăr (n. 1970) şi cu puţine filme la activ, Christopher Nolan se bucură de prestigiul unui regizor-scenarist ale cărui poveşti se desfăşoară ca nişte mari jocuri de puzzle, înfăşurînd la final un schepsis, o morală care dă sensul întregului film, încheindu-l cu o secundă înaintea genericului final. A devenit celebru o dată cu Memento, a confirmat cu Insomnia, ceea ce i-a permis să se joace în mai modestulBatman Begins. Acolo l-a descoperit pe Christian Bale, pe care îl foloseşte acum în The Prestige, povestea a doi iluzionişti rivali pe turnanta precedentelor două secole. Christian Bale joacă alături de Hugh Jackman, Michael Caine şi Scarlett Johansson - o distribuţie deloc rea. Filmul nu are însă impactul curat şi tăios pe care l-au avut precedentele două succese. Scenariul e extrem de încîlcit şi de confuz, iar felul în care se joacă cu ideea dublului ajunge să-ţi pună creierul pe moaţe.
Nu mă miră că Nolan e fascinat de iluzionism, de limita dintre minciună şi magie, de jocul pervers al iluziilor care se aplică şi în arta filmului. Însă felul în care încarcă peste măsură povestea celor doi iluzionişti care încearcă să-şi fure unul altuia secretele pînă la a încerca să se distrugă unul pe celălalt şi fiecare pe sine mi se pare mult prea încărcată. Cred însă că Nolan a fost atras de iluzionism şi magie ca de posibilităţi autoreferenţiale, vezi şi Memento sau Insomnia, care mizează fiecare pe un mic truc dramaturgic. Probabil că, asemeni lui Steven Soderbergh care exploatează în seria Ocean Eleven / Twelve / Thirteen schema poveştii cu spărgători rafinaţi aprofundîndu-i timingul perfect şi muzicalitatea, Nolan a fost atras de supraimprimarea trucului magic peste materialul dramaturgic. Rezultatul e un film bine jucat, alunecos ca figura lui Christian Bale, dar care în ciuda a două-trei zvîcniri curge destul de greoi şi de nehotărît.