Un spectacol pe placul lui Artaud - Purificare

Sarah Kane (1971 - 1999) a fost un dramaturg care şi-a concurat, prin biografie, personajele în care şi-a proiectat neliniştile ontologice. Autoarea britanică a început pregătirea universitară la Litere, a studiat Dramă, a fost masterand la Dramaturgie, a lansat mişcarea "Teatrul-care-ţi-o-spune-verde-n-faţă", a scris piese de teatru, scenarii de film, a regizat spectacole, a interpretat roluri, a fost internată la King's College Hospital Londra, s-a sinucis. Cei care au cunoscut-o spun că a trăit extrem de intens cei 28 de ani cât a decis că îi sunt suficienţi pentru itinerariul terestru.

Andrei Şerban a ales unul din textele ei, Purificare, pentru revenirea acasă, hors Bucureşti. L-a montat la Cluj-Napoca, la Teatrul Naţional "Lucian Blaga", unde i s-au oferit condiţii. De ce a optat Şerban pentru acest text cutremurător, complicat, mimesis al unei comunităţi marginale, de nişă? În afara provocării regizorale, intuiesc că este vorba despre o nouă abordare a noţiunii de tragic. E o revenire, în alt fel şi cu alte mijloace, la acest străvechi gen dramatic, în a cărui dezvoltare spectaculară Şerban a excelat prin Trilogia greacă. E un nou travaliu investigator, prin înscenarea unei tragedii moderne. Purificare e un text de 20 de scene, cu opt personaje care, într-un spaţiu închis, claustru, acţionând în situaţii extreme, reconfigurează tragicul, îi dau un nou înţeles. Aristotelism de secol XXI. Acţiunea (căci ce e tragedia dacă nu "imitarea unei acţiuni alese şi întregi, de o oarecare întindere", cum ne învaţă Poetica Stagiritului) este plasată "înăuntrul perimetrului îngrădit al unei universităţi", unde un doctor / dealer devine mâna unei voinţe invizibile (soarta-fatum, latinii dixit), care controlează personaje ieşite din standard (drogaţi, prostituate, incestuoşi, homosexuali, transexuali, retardaţi). Un loc asociat cu formarea, universitatea, devine la Sarah Kane un spaţiu concentraţionar care i-a adunat pe excluşi spre a-i re / de / forma. Prin purificare. Prin katharsis. Prin stârnirea milei şi fricii (apud acelaşi Aristotel). Katharsisul afectează auditoriul, îl obligă la confruntarea cu propriile temeri şi slăbiciuni.

Ca spectator, eşti aruncat şi tu în această enclavă chinuitoare. Montarea lui Şerban e un spectacol pe placul lui Artaud. E teatru al cruzimii, teatrul în care actor şi spectator sunt împinşi împreună să ajungă la limite. E nuditate, sânge, transpiraţie, sex brutal, ţipete, durere, supradoze, ambiguitate sexuală, urină, şobolani. Dar sunt, contrapunctic sau parodic, şi straturi cu flori, imagini cu sori strălucind. Publicul e părtaş prin extensia suferinţei. Receptarea e viscerală, fizică, tisulară. Din punctul de vedere al lui Artaud, spectatorul "trebuie să tresară pe scaun". Mă dureau genunchii, coloana vertebrală, stomacul mi se chircise. Profeţiile lui Artaud s-au împlinit.

Purificare e o piesă distructivă, scrisă din instinct. E o lucrare care produce sfâşieri prin argumente dramaturgice explozive. "Eroii" ei sunt plasaţi în conjuncturi severe, de viaţă şi de moarte. Purificare înfăţişează o faţetă mai puţin frumoasă a umanului, e existenţă frustă, necosmetizată, cu tuşe expresioniste. Simţi cum te agresează: îţi sare în ochi, ţi se vâră sub piele, îţi invadează sistemul neuronal. Structural, piesa e o construcţie de câteva poveşti scenice - a lui Grace şi Graham, a lui Carl şi Rod, a lui Robin, a Femeii şi a lui Tinker -, care se întretaie şi în care Tinker intervine cu soluţii radicale. Cine e Tinker-doctorul? E purificatorul. E executorul de destine, care-i urmăreşte pe toţi şi încearcă să-i salveze. "Nu-l omorâţi. Salvaţi-l". Moartea e un final previzibil, prea comod, pentru că e abandon. Grace e o tânără care nu-şi poate închipui raiul. Pentru că trăieşte în iad. Ce înfăţişare are maleficul? Care e canonul răului? Aceasta e întrebarea în Purificare.

Ca imaginar scenic nu-i poţi reproşa acestei montări decât chestiuni de ordin tehnic: calitatea nu tocmai grozavă a proiecţiilor video, realizarea destul de grosieră a şobolanilor, minusuri la ecleraj. Scenografia Adrianei Grand strânge într-o chingă eficientă performeri şi public, îi sileşte la comuniune. E un univers din care n-ai cum să scapi decât prin purificare. Şerban a lucrat cu actori tineri, unii dintre ei proaspăt absolvenţi, nepervertiţi de sisteme de lucru clasicizate, maleabili. I-a adus pe toţi la metoda sa de lucru, chiar şi pe cei care au deja câţiva ani înscrişi în cartea de muncă. Andrei Şerban are şi acest talent. Le-a exploatat creator corporalitatea, gestualitatea, mimica, vocile.

Deşi pe fundal scrie Dead End, e Happy End. E o ironie la adresa culturii occidentale, în care gândirea pozitivă ocultează realitatea. După ce sunt purificate prin ardere, mutilare, auto-suprimare, personajele sunt salvate prin iubire. Unele, printr-o iubire transcendentă, altele prin cea mundană. E tezist? Nu, e un ţipăt de disperare. Sarah Kane îi mai dă lumii noastre o şansă.


Teatrul Naţional "Lucian Blaga" Cluj-Napoca,
Purificare de Sarah Kane,
traducerea şi adaptarea de Saviana Stănescu şi Andrei Şerban;
un spectacol de Andrei Şerban;
decorul si costumele: Adriana Grand;
distribuţia: Cristian Grosu (Graham), Hathazi Andras (Tinker), Ionuţ Caras (Carl), Adrian Cucu (Rod), Andreea Bibiri / Anca Hanu (Grace), Silvius Iorga (Robin), Ramona Dumitrean (Femeia), Anca Hanu (copilul);
data reprezentaţiei: 23 octombrie 2006.

---