Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Chicago

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

CHICAGO


iunie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cel mai bun film al anului (premiul OSCAR)
Cel mai bun film - muzical sau comedie (GLOBUL DE AUR)


Câştigător a...........6 premii OSCAR (13 nominalizări)
.............................3 GLOBURI DE AUR (5 nominalizări)

CU :

RENEE ZELLWEGER - Globul de Aur pentru cea mai buna actriţă într-un film muzical sau comedie
CATHERINE ZETA-JONES - Premiul Oscar pentru cea mai buna actriţă într-un rol principal
RICHARD GERE - Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un film muzical sau comedie


Regia:.................Rob Marshall nominalizat la Globul de Aur şi premiul Oscar
Scenariul:............Bill Condon nominalizat la Globul de Aur şi premiul Oscar
Producţie:...........SUA / Canada 2002
Distribuţie:...........Queen Latifah nominalizată la Globul de Aur şi premiul Oscar
...........................Lucy Liu
...........................John C. Reilly nominalizat la Globul de Aur şi premiul Oscar
...........................Taye Diggs
...........................Colm Feore
...........................Susan Misner
Imagine:..............Dion Beebe
Montaj:...............Martin Walsh – Premiul Oscar
Muzica:...............Danny Elfman / John Kander
Sunet:..................Michael Minkler, Dominick Avella şi David Lee – Premiul Oscar
Costume:.............Colleen Atwood – Premiul Oscar
Decoruri:.............John Myre şi Gordon Sim – Premiul Oscar
Gen:....................Muzical
Durata:................113 min



SINOPSIS

Chicago, 1929. Crimă. Pasiune. Celebritate. Sex. Şi jazz... Roxie Hart, o actriţă în aparenţă inocentă, care visează să-şi schimbe viaţa monotonă cu ajutorul talentelor sale, este atrasă de mirajul şansei şi al aventurii, întrevăzut în Oraşul Vânturilor. Visul lui Roxie este să aibă tot atât de mult succes ca şi celebra actriţă de vodevil, Velma Kelly. Roxie îşi vede visul îndeplinit atunci când, din cauza unor circumstanţe neobişnuite, se trezeşte în închisoare alături de idolul său, atât actriţa cît şi starleta fiind acuzate de crimă. Între zidurile decăzute ale închisorii Matron Morton, Roxie îl întâlneşte pe legendarul avocat Billy Flynn. El este de acord să o apere, în schimbul unei sume modeste. Cariera lui Roxie ia proporţii, spre durerea mentorului său. Dar inteligenta domnişoară Kelly mai are nişte aşi în mânecă...



DESPRE PRODUCŢIE

Bazat pe muzical-ul scris de John Kander, Fred Ebb şi Bob Fosse, "Chicago" este un spectacol ale cărui elemente-cheie sunt intriga, dragostea, trădarea, rivalitatea şi prietenia, o competiţie de muzică şi dans care depăşeşte cu îndemânare graniţa dintre realitate şi ficţiune, pe măsură ce lumea lui Roxie gravitează între închisoare, sala de judecată şi scenă.

"Sunt uimit de posibilităţile pe care le implică această povestioară în aparenţă banală", spune scenaristul Bill Condon, referindu-se la relevanţele culturale oferite de Chicago. "Piesa originală, scrisă de Maurine Dallas, a strălucit în mijlocul unei generaţii de comedii cinice, inspirate de fapte din viaţa de zi cu zi. Premiera a avut loc cu câteva luni înainte de apariţia piesei The Front Page. În 1975, Bob Frosse a pus materialul într-o lumina nouă, mai sumbră. Corupţia care domnea în sistemul juridic a devenit o metaforă pentru a caracteriza gaunoşenia instituţiilor americane. Ca majoritatea manifestărilor artistice ale acelei perioade, a fost inspirat de cele două drame înrudite, afacerea Watergate şi războiul din Vietnam. Apoi, în 1996, Chicago a căpătat o nouă dimensiune, în lumina cazului O.J. Simpson, atrăgându-se atenţia asupra metaforei care avea în centrul său industria de divertisment. Lumea a văzut spectacolul într-o dimensiune cu totul nouă. Cât despre film, cred că tranziţia dintre notorietate şi celebritate va face senzaţie într-o epocă marcată de ascensiunea Monicai Lewinsky.

"Piesa este strălucitoare şi amuzantă, în ciuda faptului că mesajul său este destul de sumbru", susţine regizorul Rob Marshall. "Se referă la perversitate, văzută ca o condiţie a celebrităţii, dar şi la oamenii pe care îi transformam în idoli."

Inspirata de procesele extrem de mediatizate din Cook County, ziarista Maureen Watkins, de la Chicago Tribune, a fost autoarea primei variante a povestirii care stă la baza fenomenului Chicago. Piesa, al cărei titlu original a fost The Brave Little Woman, a câştigat laudele criticilor atunci când a apărut (1926). Au urmat două adaptări: Chicago, un film mut apărut în 1927, şi Roxie Hart, cu Ginger Rogers, distribuit în 1942 de Twentieth Century Fox. Chiar dacă satira se referea la o anumită perioadă şi la nişte circumstanţe specifice, povestea lui Watkins despre crimă şi manipulare a presei se va dovedi în cele din urmă profetică şi atemporală.

În 1975, John Kander, Fred Ebb şi Bob Fosse, binecunoscuţi publicului de pe Broadway, au adaptat Chicago, transformându-l într-un musical de succes. Personajele centrale, Roxie şi Velma, au fost interpretate de legendele scenei din acea perioadă, Gwen Verdon şi Chita Rivera. Povestea a avut un succes enorm, subliniind din nou atracţia exercitată de melanjul între seducţie şi crimă. Dar povestea din Chicago nu este singurul său element atemporal. Versurile şi melodiile, ale căror autori sunt Kander şi Ebb, au subliniat universalitatea strălucitoarei piese a lui Watkins. Coregrafia lui Fosse a adăugat o notă de senzualitate debordantă. "John Kander şi Fred Ebb sunt adevăraţii eroi ai Americii atunci când este vorba despre teatru", spune producătorul executiv Neil Meron, explicând importanţa contribuţiei celor trei. "Un cântec bun, versurile potrivite, o melodie de excepţie, vor rezista trecerii timpului. Cred că această idee este perfect aplicabilă în cazul filmului Chicago. Sunt amuzanţi, sunt inteligenţi, sunt sarcastici, sunt sexy, sunt ironici. Plac publicului acum, vor rezista atunci când noi, cei de azi, nu vom mai fi, şi vor rezista şi atunci când se va vorbi despre distribuţie video la nivel interplanetar."

Miramax Films a cumpărat drepturile pentru musical-ul lui Kander, Ebb şi Fosse în 1994, de la producătorul Marty Richards; compania a început imediat complicatul proces de transformare a celebrei piese de teatru într-un film. În ciuda popularităţii şi a succesului de care s-a bucurat, adaptarea musical-ului s-a dovedit a fi mult mai dificilă decât se crezuse iniţial. "Întreaga producţie scenică fusese gândită pentru un vodevil. Acest lucru a fost cel mai mare obstacol în calea realizării filmului, deoarece nici unul dintre actori nu cânta pentru celălalt", explica Marshall. "În majoritatea musical-urilor, dialogul este înlocuit de muzică. Actorii nu cântă pentru public. De fapt, publicul nici măcar nu există. Acesta a fost obstacolul principal. "Dar Marshall s-a gândit la o modalitate care să-i permită evitarea acestui obstacol.

Regizorul este familiarizat cu musical-urile, el a mai colaborat cu producătorii executivi Neil Meron şi Craig Zadan cu ocazia filmelor pentru televiziune Annie şi Cinderella, pentru care Marshall a câştigat un premiu Emmy. Acesta a mai regizat şi realizat coregrafia spectacolului Cabaret, pe Broadway, ai cărui autori sunt Kander şi Ebb; în realizarea acestui proiect, l-a avut partener pe Sam Mendes, regizorul filmului American Beauty.

Ca urmare a acestui lanţ de succese, Marshall s-a întâlnit cu Meryl Poster, co-preşedintele însărcinat cu producţia de la Miramax, pentru a discuta un proiect comun, şi anume adaptarea cinematografică a piesei Rent. Dar îndrăzneţul regizor şi coregraf a profitat de ocazie pentru a-şi expune propriile idei, legate de Chicago. Poster îşi aduce aminte: "a fost încrezător în timpul primei noastre întâlniri; entuziasmul său era molipsitor". După ce i-a ascultat ideile privind filmul, Poster l-a invitat în biroul lui Harvey Weinstein pentru o întâlnire care a durat două ore. Poster spune: "Mi s-a părut că ideea era genială. Ne întâlniserăm cu atâţia scenarişti şi regizori, dar ne izbeam de aceleaşi obstacole. Într-o secundă, Rob a rezolvat toate problemele." În curând, Marshall s-a întâlnit şi cu producătoarea Mary Richards, o admiratoare a concepţiilor sale privind lumea teatrului, care i-a înţeles imediat viziunea.

Soluţia lui Marshall consta în transformarea numerelor muzicale în creaţii imaginare ale protagonistei, Roxie Hart. Filmul căpăta, astfel, două dimensiuni: realitatea oraşului Chicago, aflat în perioada prohibiţiei, şi ceea ce Marshall numeşte "interpretarea suprarealistă dată de Roxie acelei lumi".

"A trebuit să ne gândim la o modalitate prin care să implicam şi publicul, să-l aducem pe scena imaginară. Roxie este cea care visează în film. Ea este cea care vrea să se realizeze. Îşi doreşte cu disperare să ajungă pe scenă. Ea îşi vede viaţa în aceste secvenţe muzicale. Trăieşte o poveste unilaterală, un fel de monolog, care transcende graniţa dintre aceste două realităţi. Ceea ce este uimitor este că momentele centrale ale filmului au scena la mijloc, nu se încearcă ascunderea ei", spune Marshall. Impresionaţi de prospeţimea viziunii sale, Weinstein şi Richards îi dau permisiunea să înceapă filmările.



DESPRE SCENARIU

Miramax, alături de Marshall, a început căutarea celui mai bun scriitor care să adapteze Chicago. "Ne-am întâlnit cu o grămadă de figuri marcante din teatru, film şi televiziune", spune Marhall, "dar Bill Condon a fost cel care mi-a atras atenţia. Încă din prima clipă am ştiut că am întâlnit un spirit înrudit, care iubeşte teatrul muzical. Admira Chicago şi a ştiut instinctiv cum să-l transforme într-un film".

"În cele din urmă, ne-am dat cu toţii seama ca Bill era cel mai indicat pentru adaptarea piesei", spune Meryl Poster. "A îmbrăţişat viziunea lui Rob, adăugându-i în acelaşi timp o notă personală. Conceptul introdus de el era extrem de inventiv. În nici un caz nu putem vorbi despre un musical tradiţional şi demodat."

"Scenariul mă tenta din toate punctele de vedere, şi chiar m-am simţit bine în timp ce-l scriam", rememorează Condon experienţa. "Şansa de a lucra cu Rob şi de a scrie un musical pentru marele ecran a fost cu adevărat apogeul carierei mele teatrale. Rob a lucrat mai înainte cu giganţi precum Jerome Robbins sau Harold Prince. Înveţi atât de mult din fiecare scenariu, iar aceasta a fost o şansa de a lua lecţii de la un discipol al marilor maeştri, care la rândul său a devenit el însuşi un maestru". Condon a fost tentat de ideea de a recrea în întregime adaptarea spectacolului de pe Broadway, dar şi-a dat seama de sensibilitatea cerută de acest proiect. "Din clipa în care ne-am decis să conturam aceste două lumi paralele", spune Condon, "provocarea a constat în nevoia de a conferi personajului Roxie Hart o anumită complexitate psihologică, fără a o îndulci sau a-i masca esenţa. Este un personaj ambiţios şi egocentrist, dar reuşeşte să-ţi trezească simpatia".

Inovaţia i-a permis scenaristului să contureze mai profund personajele secundare, şi să ofere musical-ului nuanţe de o creativitate plină de sensibilitate, dar şi efecte vizuale care-ţi taie răsuflarea. Reporterii de la o conferinţă de presă au devenit marionete în vârtejul dansului, manipulate de şmecherul avocat al lui Roxie", afirma Condon. "Este un concept simplu, dar care ar fi putut eşua lamentabil, dacă Rob nu l-ar fi abordat cu atâta îndemânare."

Pentru cei implicaţi în crearea sa, Chicago este un triumf al dragostei, a cărui conturare a durat opt ani. "Deoarece sunt un iubitor al teatrului, iar Rob este un maestru al scenei", spune Condon, "cred că acest lucru va fi resimţit ca o abordare tipic hollywood-iană a teatrului de calibru mare. A fost făcută cu dragoste şi cu respect pentru conceptele fundamentale ale dramaturgiei."

În ciuda numeroaselor variante şi modificări, temele principale din Chicago vor părea veridice pentru publicul din zilele noastre. Nu trebuie decât să privim procesele recente pentru a ne da seamă că Billy, Roxie şi Velma sunt personaje ale mediului legal contemporan. "Corupţia din instituţiile legale, patologia aspiraţiei către celebritate, toate aceste teme îşi află expresia ideală în încercarea de a seduce publicul", afirmă Condon.



DESPRE DISTRIBUŢIE

Odată terminat ingeniosul scenariu al lui Condon, au început căutările pentru Roxie. Cu toate că interesantele modificări aduse de Condon şi Marshall au sporit fluiditatea peliculei, ele au reuşit în acelaşi timp să mărească complexitatea personajului Roxie. Dorinţele lui Roxie, visurile sale şi monologurile interioare trebuiau să fie interpretate cu maximum de sensibilitate. "A fost grozav s-o avem pe Renée Zellweger pentru acest rol", spune Condon. "Reuşeşte să dea viaţă personajului cu foarte multă acurateţe."

De-a lungul carierei sale extrem de diverse, Renée Zellweger a interpretat rolul unei mame singure în Jerry Maguire, al unei chelneriţe obsedate de telenovele în Nurse Betty, al unei jurnaliste transformată în îngrijitoare în Mama şi fiica, a unei mame adoptive cu tendinţe sinucigaşe în Dragoste otrăvitoare şi a unei englezoaice singure şi arţăgoase în Jurnalul lui Bridget Jones. Principalul scop al lui Zellweger este să evite înscrierea într-o anumită categorie. Regizorii şi producătorii filmului Chicago nu au fost surprinşi deloc atunci când au descoperit că micuţa texană are o voce extrem de puternică şi remarcabile calităţi de dansatoare.

"Renée a fost singura la care ne-am gândit pentru acest rol, şi asta e tot", spune Poster. "Am o relaţie extrem de profundă cu ea, şi deci îi cunoşteam talentul de cântăreaţă şi dansatoare. Ştiam deja că este o actriţă de excepţie. Trebuia s-o conving să accepte rolul." "Este o femeie care adoră provocările, căreia îi place să muncească din greu, şi căreia îi place să cucerească mereu noi orizonturi. Asta e ea, pur şi simplu. Este foarte curajoasă, din acest punct de vedere", spune Marshall. "Este o persoană atletică. Este foarte conştientă de posibilităţile corpului său, şi se mişca extraordinar de bine. Vocabularul coregrafic a fost nou pentru ea, cel puţin la început, dar a avut în permanenţă stilul, sensibilitatea şi coordonarea necesare." "Credeam că nu voi vedea niciodată o Roxie Hart cu adevărat reuşită", spune Marty Richards. "Nimeni, până la Renée, nu a reuşit să se ridice la nivelul impus de Gwen Verdon, dar ea a fost cea care a dat noi dimensiuni rolului. Sunt cu adevărat încântat de ea."

Richard Gere, care în acest film interpretează rolul avocatului şmecher Billy Flynn, crede că nu ar fi reuşit să dea viaţă personajului dacă n-ar fi avut-o pe Zellweger drept parteneră. Chiar dacă eroina îşi petrece majoritatea timpului visând cu ochii deschişi, Zellweger a reuşit să-i insufle lui Roxie o doză de umanitate, să-i dea inimă. "Renée face ca acest film să fie extrem de emoţionant", spune Gere. "Face ceva inexplicabil cu acest rol. E în stare să-ţi frângă inima". "În realitate nu am prea mers la teatru când eram mică", spune Zellwger, cu modestie. "Nu aveam nici un motiv să cânt, cu excepţia recitalurilor din timpul duşurilor, timp în care fratele meu striga la mine să tac din gură. "Cu toate acestea, Zellweger a fost încântată de şansa de a interpreta aventurile zbuciumate ale lui Roxie. "Este atât de cinstită, într-un fel, şi atât de disperată şi de tragică pe de altă parte. Îşi doreşte până la paroxism să ajungă celebră, deoarece crede că acest lucru îi va aduce stimă, respect, încredere în sine, iubire. Lucruri de care în realitate nu prea se bucură. Crede că dacă ar fi idolatrizată de public, cum este Velma, ar fi o persoană mai împlinită. Tristul adevăr este că se înşeală". Zellweger face risipă de efuziuni atunci când vine vorba despre regizorul său. "Entuziasmul său a fost contagios", spune ea. "A fost atât de încurajator, atât de optimist, tot timpul bine dispus. Bunătatea sa i-a făcut pe toţi cei de pe platou să fie plini de bunăvoinţă. Iţi doreai cu adevărat să dai tot ceea ce aveai mai bun."

Prima actriţă distribuită, care a primit rolul Velmei, femeia vicleană şi înzestrată cu o inteligenţă diabolică, a fost Catherine Zeta-Jones, o admiratoare entuziastă a spectacolelor de pe Broadway. Şansa de a fi prima care a primit un rol i-a oferit actriţei ocazia de a împărtăşi entuziasmul regizorului atunci când se anunţa participarea unui nou actor. "A fost grozav să fiu prima distribuită în acest film", îşi aduce ea aminte. "Robbie mă suna şi îmi spunea "Ghici pe cine avem acum: Renée Zellweger", sau Richard Gere, sau Queen Latifah, iar eu exclamam de fiecare dată: "Dumnezeule! E o distribuţie fantastică!".



Pentru Zeta-Jones, Chicago a însemnat realizarea unui vis din copilărie. "Când eram mică, îmi doream să fiu pe scenă, să cânt şi să dansez. Eram fascinată de musical-urile din perioada de aur a Hollywood-ului. M-aş fi simţit ca acasă în lumea lui Fred Astaire şi Ginger Rogers." "Se află în elementul ei, în acest film", spune Zellweger despre partenera sa. "este o cântăreaţă extrem de puternică, şi o dansatoare la fel de bună. Când învăţam să dansăm mă dădeam cu câţiva paşi înapoi şi îi priveam picioarele, pentru a şti care este următoarea mişcare." "Are o anumită vivacitate", continuă Zellweger. "Are acea energie de excepţie care îi mobilizează pe toţi cei aflaţi în încăpere. Intra, şi dintr-o dată devii conştient de prezenţa ei. Este cu adevărat regina ecranului."

Pasiunea lui Zeta-Jones pentru teatrul muzical, alături de ani întregi de pregătire în domeniu, au dus-o către West End, în Londra, unde a obţinut un rol în 42nd Street, la o vârsta foarte frageda. Zeta-Jones este încântată de faptul că pasiunea sa pentru musical-uri este contagioasă. "Era amuzant să priveşti echipa atunci când filmăm unele numere", îşi aminteşte ea. "Îi vedeam pe cameraman şi pe producători dând din cap, fluierând şi cântând alături de mine. Cred că musical-urile te pot scoate din depresie". Ea atrage totuşi atenţia că Chicago nu seamănă deloc cu musical-urile care o încântau în copilărie. "Ce-mi place la "Chicago" este faptul că e un film periculos, sexy, debordând de umor negru", spune Zeta-Jones. "Există o prejudecată conform căreia toate comediile muzicale sunt uşurele şi superficiale. Chicago este longeviv mulţumită replicilor inteligente şi a unei anumite profunzimi, care îi dau o notă aparte." "Povestea îşi păstrează actualitatea", spune ea, "deoarece toţi tânjesc după acele momente de celebritate. Toata lumea este fascinată de faimă, de intensitatea cu care unii oameni îşi doresc acest lucru, şi de compromisurile la care ar recurge pentru a o obţine."

"M-am simţit îngrozitor atunci când a trebuit să stau în braţele lui Richard Gere timp de patru zile, am urât chestia asta", glumeşte Zellweger, referindu-se la perioada în care a filmat Both Reached For the Gun alături de acesta. "Cântă, dansează step, este un actor grozav, destul de plăcut vederii, şi mai cântă şi la pian", spune ea. "Tipul este absurd de talentat." Gere, ca şi Zeta-Jones, este familiarizat cu musical-urile. A debutat şi el cu producţiile din West End, interpretându-l pe Danny Zuko în Grease. "Îmi place ceea ce face Rob", spune Gere despre decizia sa de a lua parte la proiectul Chicago. "Mi-a fost trimis scenariul lui Billy Condon, şi mi s-a părut a fi extrem de inteligent. Mi s-a părut foarte interesantă suprapunerea dintre imaginaţia lui Roxie şi cruda realitate a unei crime din Chicago, în perioada anilor `20. Asta ca să nu mai vorbim despre muzică de excepţie." "Cred totuşi că cel mai interesant aspect al filmului este călătoria iniţiatică a fetei", continuă el. "A reuşit să facă tot ce şi-a propus, dar este în continuare singură. Aceasta este partea centrală a poveştii. Oamenii trebuie să se confrunte cu furia, lăcomia, gelozia şi singurătatea. Acestea sunt nişte probleme care sfidează trecerea anilor."

"Am avut pur şi simplu încredere în el", îşi aminteşte Marshall. "M-am gândit că este cel mai indicat pentru rolul Billy Flynn. Am avut dreptate. Chiar aşa şi este. Am avut noroc. Este incredibil. A fost o experienţă plăcută şi pentru el. I-au plăcut bucuria şi camaraderia care au caracterizat filmările." Poster este de acord, susţinând că "este un rol unic în cariera lui Richard, dar care i se potriveşte ca o mănuşă."

Marshall a folosit-o pe experta în coregrafie Cynthia Onrubia pentru a-l ajuta pe Gere să înveţe complicatul număr de step al lui Billy. Marshall a mai colaborat cu Onrubia cu ocazia filmărilor la Damn Yankees, Victor/Victoria şi Cabaret. "Cynthia a fost o profesoară extraordinară. Este una dintre cele mai mari dansatoare de step de pe Broadway şi a învăţat să danseze multe persoane la fel de lipsite de talent ca şi mine", spune Gere. "Am început de la zero, şi s-a descurcat de minune. Ne-am distrat grozav în timpul filmărilor". "N-am mai văzut pe nimeni care să transpire în halul acesta", glumeşte Marshall. "A fost ca în Ofiter şi gentleman: "Mai multe flotări!"



"Atunci când eram copil, mă uitam la o grămadă de musical-uri. Preferatul meu era Sunetul muzicii, dar şi multe alte filme în acest gen", spune Queen Latifah, care interpretează rolul lui Matron Morton. "Filmările au fost ca o călătorie pe un alt tărâm. Cred că ultimul musical care a avut o influenţă majoră asupra mea a fost The Wiz. Am jucat rolul unei cântăreţe de bar în Living Out Loud, dar niciodată într-un film muzical. Atunci când am auzit că adaptau Chicago şi când am aflat cine va juca în film, mi-am dorit cu adevărat să fiu şi eu o parte a acestui proiect. La început, nu se gândeau la mine pentru Matron Morton, dar eu am insistat." După trei audiţii, Latifah a obţinut rolul. "Totul se reduce la reciprocitate, cu Mamma", îşi descrie Latifah personajul. "O mână se spală pe alta. Este dură, dar întotdeauna obţine ceea ce vrea".

În ciuda experienţei sale ca dansatoare şi cântăreaţă, filmările au prezentat anumite provocări. "Repetasem numărul ei, "When You're Good To Mamma", îşi aminteşte Marshall. "Iar în ziua de dinaintea filmării, m-am dus la ea şi i-am spus: "Ştii ce? Voi schimba întregul număr. În loc să te pun pe scenă, vei sta în casă, astfel încât să fii în contact cu publicul. S-a uitat la mine nedumerită şi m-a întrebat dacă vorbeam serios. I-am spus că da, iar ea a prins ideea din mers", îşi aminteşte Marshall. "Queen Latifah este o actriţă uimitoare", spune Neil Meron. "Accentuează rolul, îl reinventează, dar cu toate acestea rămâne fidelă tiparelor. Este extraordinar de credibilă, şi împrumută rolului ceva din spiritul, talentul şi strălucirea sa."



 Toate articolele despre Chicago


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Distribuitor New Films International


Alte articole

 Filme de (re)văzut: Umbra lui Lars von Trier. La Hollywood - Chicago, Alex. Leo Şerban
 Chicago - cronică întârziată, Andrei Bangu
 Chicago - Ia-le ochii!, Alex. Leo Şerban
 Chicago - un mare spectacol, o magie a iluziei, Iulia Blaga
 Viaţa rămâne un cabaret în Chicago, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Chicago


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer