Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2007

Un caz tipic de răzgândire


Actualitatea Muzicală, martie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cunoscutul psiholog american Howard Gardner a scris acum câţiva ani o carte atrăgătoare, aparent simplă, intitulată "Tratat de răzgândire". În ea descrie formele mentalului şi modul în care e posibilă modificarea lor, adică răzgândirea. Cu alte cuvinte, cum ajungem să înfrângem nişte reprezentări mentale bine fixate, flexibilizându-le sau chiar înlocuindu-le cu altele noi. Procesul e laborios şi complicat, mare parte a lui se produce la nivel subteran în mintea noastră şi iese la iveală ca o hotărâre oarecum surprinzătoare. Pentru persoanele analitice procesul e mai uşor de observat, ele sunt înclinate să cântărească mereu argumentele pro şi contra unei acţiuni anume.

Răzgândirea nu e un moft, aşadar, adesea implică decizii dureroase, cum ar fi necesitatea de a-ţi schimba cursul vieţii. Despre aceste hotărâri dificile voi vorbi mai departe, prin intermediul unui exemplu pe care-l am la îndemână.

În anii în care am fost profesor la Liceul de Muzică "Dinu Lipatti", am cunoscut un tânăr violonist care dorea să devină solist - George Cosmin Bănică. Elev foarte serios, lucra aplicat şi participa la concursurile de interpretare şcolare câştigându-le aproape pe toate. Am stat de multe ori de vorbă şi îl încurajam de fiecare dată să-şi urmeze aspiraţia şi să facă tot posibilul pentru a o împlini.

A urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar după absolvire cele de perfecţionare la Hochschule fur Musik din Koln, unde a obţinut titlul de "master". Între timp câştigase câteva premii la concursuri internaţionale importante precum "Jeunesses Musicales", Schöntal, "Tibor Varga", "Alberto Curci" şi "George Enescu". La ultimul, s-a clasat pe locul al doilea, în 2001, şi a mai încercat încă o dată, peste câţiva ani, să câştige marele premiu, însă cu acelaşi rezultat dezamăgitor pentru el.

Cred că, de fapt, mai dinainte Cosmin Bănică începuse să aibă îndoieli asupra corectitudinii cu care juriile acordă premiile la concursuri. Mai rău, îi lipsea sprijinul impresarial şi financiar, cineva care să-i faciliteze programările concertelor în ţară şi în străinătate, să-l susţină cu bani până când activitatea sa concertistică ar fi intrat pe un făgaş normal şi i-ar fi permis să-şi câştige traiul zilnic. Dar cum n-a găsit o asemenea persoană, a început să caute alte soluţii.

Concluzia la care a ajuns era una dură: trebuia să renunţe la perspectiva pe care o îndrăgise şi în vederea căreia muncise cu devoţiune mulţi ani - aceea de a deveni solist - şi să încerce să intre într-o orchestră. A ales-o pe cea mai bună, Filarmonica "George Enescu"; măcar atâta lucru. De jumătate de an încoace îl văd cântând la pupitrele primelor violine. Şi-a propus ca, măcar din când în când, să susţină un concert sau un recital, deşi activitatea zilnică din orchestră îi răpeşte cea mai mare parte a timpului şi, pe deasupra, este foarte obositoare. Ca să nu mai vorbesc de faptul că maniera de a cânta într-o orchestră este total diferită de cea solistică şi, cu timpul, prima o uzurpează şi o înlocuieşte definitiv pe cea de-a doua.

Un astfel de recital, de "voluntariat" (pentru a-l numi într-un fel, căci nu e retribuit), a prezentat Cosmin Bănică sâmbătă, 17 februarie, în sala Ateneului, însoţit de un tânăr pianist foarte talentat la rândul său, Răzvan Victor Dragnea. Programul era ales să demonstreze virtuţile multistilistice mai ales ale violonistului, trecând de la lucrări serioase ca Sonata "Kreutzer" de Beethoven, la virtuozitatea clasică a Rondo-ului în sol major de Mozart, ori romantică în cazul piesei lui Ravel, Tzigane. Adăugând, în mijloc, şi câteva bucăţi de mare spectaculozitate ca Preludiu şi Allegro şi Capriciu vienez de Kreisler, Vocaliza de Rahmaninov etc.

Mai relaxat ca niciodată, Cosmin Bănică şi-a încântat auditoriul cu puritatea sunetului, cu acurateţea intonaţiei şi firescul frazării, cu felul de a cânta propriu marilor solişti - o dozare rafinată a stărilor de relaxare şi concentrare ce permite elaborarea şi redarea unei mari varietăţi de expresii şi nuanţe. S-a înţeles de minune cu Răzvan Dragnea, partener egal în sonata beethoveniană şi acompaniator sensibil în celelalte lucrări.

Sper să nu fie un cântec de lebădă şi să-l mai ascultăm şi de-acum înainte în recitaluri sau concerte cu orchestra pe Cosmin Bănică.

Din păcate, cunosc şi alte exemple de tineri interpreţi de mare perspectivă care s-au răzgândit, şi de la solistică au trecut la înregimentarea în orchestră (violoncelista Olga Bianca Mănescu, tot la Filarmonică) sau pur şi simplu şi-au schimbat meseria (violonistul Alexandru Rebenciuc a făcut ASE-ul ca a doua facultate, rămânând definitiv în noua profesiune). În domeniul artistic se produc destul de des asemenea "răzgândiri" regretabile, şi nu numai în România. Filmele americane sunt pline de chelneriţe, barmani şi şoferi cu studii serioase de actorie, dar care nu-şi găsesc pentru moment roluri la Hollywood. Ei răzbesc până la urmă, potrivit obligaţiei scenariştilor de a întreţine iluziile fraierilor, în viaţă se întâmplă însă exact pe dos, de cele mai multe ori.



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2007


1 comentariu

  • Taiat necesar de aripi.
    Monica_Solomon [membru], 06.03.2007, 23:24

    Nu sunt o persoană avizată pentru comentarii şi aprecieri strict legate de acurateţea intepretării (dacă există aşa ceva), nu pot să apreciez după criteriile esteticii şi interpretării unui juriu din domeniu. Există împlinire în câştigarea unui concurs sau un sentiment de incompletitudine în caz contrar, dar e bine ca domnul Bănică să ştie că a reuşit într-o zi să facă o diferenţă mult mai mare în vieţile unor oameni care l-au ascultat şi care nu ştiau ce concursuri a câştigat sau nu. Îmi imaginez că astfel de păreri nu atârnă prea greu, sau mă înşel? Financiar, cred că nu "atârnă" deloc. Eu, ca un om normal ce mă aflu, am fost impresionată şi purtată în altă lume, fără cuvinte care să îi facă dreptate... Echilibrul perfect şi durabil între chemare, dorinţă, talent şi planul material este practic imposibil de atins- până şi inteligenţa este de mai multe feluri (H Gardner). Cum ai putea să măsori frumuseţea? Evident apar subiectivitatea şi relativismul, voite sau nu... Ceea ce aţi descris mai sus nu este doar o răzgândire, este o renunţare dureroasă şi o înregimentare, cum aţi numit-o... Unii l-ar numi compromis. Sper din tot sufletul să mai fiu părtaşa unui astfel de recital (sau poate concerte) şi în viitor. Îmi doresc ca în inima unor astfel de oameni să dăinuie în continuare pasiunea şi entuziasmul, să îşi urmeze calea, să se simtă apreciaţi şi, poate, să îi urmeze şi alte răz-gândiri.:). Până una alta, e bine să ştie că o "simplă" sonată sau o altă partitură pot face o amintire pentru o viaţă de om.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Dan Scurtulescu


Alte articole

 Triptic botticellian - Ottorino Respighi, Marcel Frandeş
 Simfonia jucăriilor de Leopold Mozart, Marcel Frandeş
 În memoria unui înger - Concertul de vioară de Alban Berg, Marcel Frandeş
 Ziua Internaţională a Cântului Coral 2007, Carmen Muşat-Coman
 Domnia păcii - Cantata Hodie de Ralph Vaughan Williams, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer