Domnia păcii - Cantata Hodie de Ralph Vaughan Williams

Repertoriul concertelor din actuala stagiune a Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti include în mod consecvent interpretarea unor opusuri rar sau niciodată cântate la noi. Cantata Hodie (A Christmas Cantata), a compozitorului englez Ralph Vaughan Williams, s-a putut asculta pentru prima oară la noi în concertul simfonic din 6 decembrie 2007, la sala Ateneului Român. Cred că puţinii spectatori au asistat la o seară superbă de muzică de calitate în compania Orchestrei simfonice şi a Corului Filarmonicii bucureştene, conduse de dirijorul Marc Tardue, avându-i ca solişti pe Sorina Munteanu - soprană, Hector Lopez - tenor (Mexic) şi Florin Simionca - bariton. Cantata a impresionat prin echilibrul şi contrastul dintre cele 16 părţi componente. E simplu de constatat că materialul tematic vine din tradiţia muzicii cultice, avându-l ca model pe Johann Sebastian Bach. Vastul aparat sonor - solişti, orchestră, cor mixt şi cor de femei - a jalonat de la început caracterul festiv şi plin de strălucire. În Prolog, pregnanţa elementului tematic ce cuprinde cuvântul "Gloria" a avut dozarea necesară. În Song-ul nr. 3 soprana Sorina Munteanu a reuşit momente sublime, cântând pe un text al poetului John Milton. Baritonul Florin Simionca a încântat prin sugestia doinită a sentimentului de bucurie, trăit în Noaptea de Crăciun, de orice copil, în fiecare an. Tenorul Hector Lopez şi-a etalat calităţile vocale în Imnul nr. 12, pe versurile irlandezului William Drummond. Pregătirea minuţioasă a corului - asigurată de dirijorul Iosif Ion Prunner - s-a făcut simţită atât prin omogenitatea timbrală a vocilor, cât şi prin pronunţia rafinată în limba engleză. Un cor de femei, plasat în loja din avanscena stângă, s-a substituit corului de copii cerut de partitura lucrării, aducând prin timbrul său un aer de puritate angelică.

Violoncelista Natalia Gutman, cântând pe un instrument construit de Guarneri del Gesu, la 1731, a interpretat Concertul în mi minor, op. 85 de Edward Elgar. Pasionalitatea temperamentului ei se observă în sunetul bogat în armonice, în aderenţa arcuşului la coardă şi în felul în care îşi exprimă trăirile. Accentele atacurilor sale au o anume expresivitate romantică, iar acordurile în pizzicato par a fi ritmat arpegiate de o harpă. Implicarea ei în actul interpretativ nu ţine cont de consumul fizic. Ea se dăruieşte total muzicii şi ascultătorilor. Totodată solista are şi inteligenţa muzicală de a antrena partida de violoncel (sora ei geamănă) în elanul discursului muzical, dincolo de gesturile dirijorului. Bourrée-ul din Suita solo de Johann Sebastian Bach, pe care l-a redat la bis, a avut caracter dansant, dar şi profunzime polifonică. Sublinierile sonore erau modelate în fraze arcuite cu eleganţă.

O interpretare vie a Interludiului simfonic - Rédemption de César Franck, s-a înfăptuit în aceeaşi seară. Muzica transmitea prin imaginile ei armonioase, ideea preschimbării lumii dintr-o stare primitivă spre o iluminare prin credinţă.

Odată cu sosirea Sărbătorilor de iarnă vom aduce oare şi frumuseţea lumii sonore dintr-o sală de concert în interiorul nostru?