O scenă goală... Doi actori - Mă tot duc...

O scenă goală... Doi actori: Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu... cu nişte nasuri roşii de clovni... Zâmbete, lacrimi, tristeţe, dar mai ales bucurie... Bucuria de a primi toate aceste lucruri oferite în modul cel mai simplu cu putinţă. Din sală simţi nevoia firească de a te apropia de actori, printr-un joc sau... o joacă a lor care foarte repede devine şi a ta. Pentru că este un spectacol făcut să vrăjească publicul, să-l prindă în mrejele unei magii a teatrului. Şi o tot face de 12 ani... prin Franţa, Italia, Elveţia, România... Vorbeşte sincer, cald, direct despre viaţă şi teatru, despre oameni şi clovni, despre întâlniri şi despărţiri. Ritmul vieţii pulsează la graniţa dintre râs şi plâns. Fiecare "clovnerie" dublează o stare ironic-nostalgică. Micul univers de pe scenă este construit din emoţii distribuite cu atenţie, dozate cu măsură şi trimise spre public ca nişte săgeţi sigure.

Deşi, la prima vedere pare doar o comedie, nasul roşu al personajelor ascunde chipul deformat de groaza ratării şi a singurătăţii. Cu poezie tristă şi umor fin este tratată starea de conflict dintre doi actori care cândva aveau împreună succes pe scenă. O dragoste nemărginită îi determină să se acuze şi să se încurajeze reciproc, să se abandoneze şi să se regăsească într-un infern repetitiv al aceloraşi fraze şi situaţii. La acest spectacol poţi să râzi cu gura până la urechi, dar tot vei pleca tulburat. Pentru că despărţirile sunt dureroase, împăcările emoţionante, dar nimic nu este mai trist pe lume decât un actor care nu-şi mai poate aminti rolul.

Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu nu îşi pun personajele să aleagă între viaţă şi artă, una o cuprinde pe cealaltă sau, pur şi simplu, viaţa devine improvizaţie a artei. De aceea cred că spectacolul acesta s-a născut dintr-o mare iubire de teatru a celor doi actori.