Cineastu' sau politicienii - Ticăloşii

Am intrat la film. Într-o oră şi jumătate i-am văzut pe Dan Diaconescu, pe Radu Moraru şi pe cei pe care îi invită ei să vorbească la televizor. Deşi erau toţi în prim-plan şi gros-plan, ca în platoul emisiunilor celor doi, ceva nu mi se părea în regulă. Parcă se mai şi ridicau, încercau să umble prin cadru fără rost şi imediat li se mărea capul şi credeam că se vor prăvăli peste mine. Or' la teve nu am simţit asta. Şi erau cîţiva pe ecran, aveam impresia că îi ştiu; unu' semăna cu Mălăele... cred că îl văzusem pe undeva, dar parcă nu la Dan Diaconescu. La fel, Mircea Diaconu a apărut... dar nu era Filantropica la cinema. Apoi Nelu Ploieşteanu a început să cînte şi nu o vedeam pe Teo în platou. Deci Nelu era invitat la altă emisiune. Şi după încă o repriză în care am văzut ce era pe B1TV la ştiri şi la Naşu', regia a nimerit butonul care a mutat emisia într-un studio unde Mircea Vintilă interpreta o piesă despre un miel.

Dar ei nu preferă mielul. Ci înghit mult peşte, icre negre, creveţi şi icre roşii, băuturi rafinate. Şi pun ţara în ordine. A lor ordine. Aşadar, mielul pomenit de Vintilă nu se referea la conţinutul meniului politicienilor. Ci era o subliniere a condiţiei noastre de dobitoace aflate la cheremul lor, al ticăloşilor. Ei sînt răi, toţi sînt răi. Doar că unii îs şi foarte proşti. Şi îs două tabere de fapt. Unii îs la putere, unii în opoziţie. Se supraveghează unii pe alţii mai ceva ca magicienii din The Prestige. Iar între grupări e unu' care are bani şi, dacă tot are, el crede că tre' să şi dea tuturor, că aşa zice el că e capitalismul: ei dau drumul la legi, el dă drumul la bani. Şi pentru a se mai tempera e arestat. Apoi e eliberat, că doar trebuia să aibă motiv să organizeze o vînătoare pentru ambele tabere, unde un lunetist să îl împuşte pe cel ce aspira la postul de preşedinte al ţării. Altfel nu mai se termina filmul. Astfel aflăm că oamenii ăştia răi fac orice pentru putere! Clişee, tezism, cu toptanul.

Singura tensiune din film e cea electrică, consumată şi ea în timpul turnării!

Era necesar să mergem la cinema să urmărim istoria asta? În niciun caz. Însă ceva tot aflăm din filmul ăsta: aflăm cum o echipă a acţionat exact precum se comportă zilnic în emisiunile de ştiri şi în ziare politicienii pe care-i tuşează grosolan Marinescu în peliculă - au luat un buget pentru film şi l-au distribuit: o parte pentru protocol - mîncare, băutură, lăutari; o parte pentru ei, că doar nu or chefui pe gratis; ce mai rămîne, pentru film... şi, cum tot filmul lăutarii au cîntat şi au primit alţi bani, iar ei s-au întins la poveşti, la mîncare şi la băutură, vreme pentru cinematografie de unde să mai rămînă? Ceva iniţiativă a avut cameramanul, de capul lui, dar a obosit rapid să tot ridice aparatul de filmat în urma petrecăreţilor. În urma lor oricum nu erau decît vapori de alcool şi mirosul de mujdei.

Îmi amintesc, în vară, TIFF. Închiderea festivalului, în premieră naţională filmul lui Tony Gatlif, Transylvania. La final, Dorel Vişan, cel cu banii în povestea de azi, urla că lui Gatlif ar trebui să-i fie ruşine că prezintă România ca fiind o ţară plină de ţigani, plină de noroi. Că România nu e numai atît, de fapt. Avea dreptate! E şi o ţară a ticăloşilor, acum ştim asta.

În finalul poveştii lui Marinescu Şerban, consilierul prezidenţial, un fost luptător în decembrie '89, pune cruce revoluţiei, la Glina! Înainte să o îngroape, Dan Diaconescu îl întreabă ce motive l-au împins spre un asemenea gest: ruşinea, spune consilierul, de ruşine a simţit nevoia acelui gest. După "15", după Şi totul era nimic sau Păcală se întoarce, după Azucena, după Ticăloşii, cîte astfel de cruci mai poate suporta cinematografia românească? Cum ruşinea nu pare a fi cunoscută ăstor personaje, mi-e teamă că doar timpul lui Preda, cel care nu mai rabdă lumea lor, îi va opri din a furniza în continuare cruci pe care să le care-n spate vocile cinematografice serioase, PPC (Puiu, Porumboiu, Caranfil) sau MMM (Munteanu, Mungiu, Mitulescu).