Europa liberă a făcut mai mult decât am făcut noi aici - Război pe calea undelor

Deşi finanţat de americani, Radio Europa Liberă era perceput de români ca un post naţional. / Securitatea a răspândit zvonul că unii angajaţi ai Europei Libere erau securişti. / Filmul lui Alexandru Solomon explorează relaţia emoţională dintre cei de la Europa Liberă şi noi, cei de aici.

Alexandru Solomon a început acum câteva zile montajul noului său documentar, Război pe calea undelor, în care se ocupă de postul de radio Europa Liberă. Cineastul spune însă că nu îl interesează să facă istoria postului. "Nu m-a interesat să fac un film istoric, în parte pentru că istoria lui e lungă. A început în 1950 şi a trecut prin diverse faze, de la faza combativă, de război rece iniţial, până la cea din anii lui Ceauşescu." Alexandru Solomon se arată mai degrabă interesat de alte lucruri. De pildă, de felul în care postul finanţat de americani a devenit pentru români un post naţional. "Europa Liberă era un post de radio străin, bazat la München, condus de americani şi cu angajaţi emigranţi români, cehi, polonezi, care a căpătat imaginea unui post naţional românesc datorită lui Ceauşescu, dar şi datorită acestui soi de identificare a românilor cu nişte voci care veneau din exil. Pe mine m-a interesat fenomenul ăsta, al relaţiei foarte personalizate şi intense emoţional dintre nişte oameni prinşi aici în menghină şi nişte voci care veneau din neant, de la mare depărtare."


Europa Liberă, la megafon prin Bucureşti

Alexandru Solomon a aprofundat şi în filmele sale precedente relaţia dintre trecut şi prezent, chiar dacă trata despre jaful asupra Băncii Naţionale a României, exilul berlinez al lui Caragiale sau activitatea fotografului Iosif Berman. Cineastul a gândit pentru Război pe calea undelor nişte happeninguri cu funcţie şi sociologică, şi cinematografică. A mers cu maşina prin Bucureşti şi a difuzat prin megafon, ca pe reclame, înregistrări ale emisiunilor din anii 80, filmând prin portiera deschisă. Sau a difuzat aceleaşi înregistrări într-un autobuz. Sau în holul Parlamentului. Reacţiile au fost dezamăgitoare. "La vocile care aveau un statut de staruri fără chip oamenii n-au reacţionat în nici un fel. Pasivitatea de dinainte de revoluţie s-a prelungit după. Foarte puţini au recunoscut vocile, iar în autobuz, unul singur a venit la noi şi ne-a spus: câte am pătimit în anii ăia.." Subiectul filmului l-a atras pe cineast şi pentru că, spre deosebire de alte filme, este o provocare la nivel vizual. "M-a interesat pariul de a face un film despre ceva care nu se vede."


100 de ore de filmare, comprimate într-o oră jumate

Munca la film a început în urmă cu patru ani, când Alexandru Solomon nici nu începuse să filmeze pentru Marele jaf comunist. Au urmat mai multe călătorii de documentare, iar filmările propriu-zise au avut loc anul trecut, când cineastul s-a îmbarcat cu operatorul Andrei Butică, sunetistul Cristi Tarnoveschi şi asistentul & şoferul Titi Gavrilă într-o dubiţă VW, parcurgând 7000 de kilometri. Cluj-Napoca, München, Bruxelles, Paris, lângă Frankfurt - unde e o staţie de emisie a radioului -, Berlin şi retur - plus Sibiu. Au filmat oameni legaţi de radio - ascultători, oameni care au lucrat la radio, politicieni de ieri şi de azi. Au cărat cu ei şi un mic decor, un colţ de radio. Au filmat până la Crăciun. A ieşit foarte mult material, peste 100 de ore de filmare din care cineastul trebuie să scoată acum o oră şi jumătate. "Teoretic, am din ce face un mini-serial cu câteva episoade a câte o oră, dar trebuie să-i folosească cuiva, unei televiziuni."

Filmul e co-produs de TVR, iar contractul s-a semnat doar pentru realizarea unui lungmetraj. Oricum, Al. Solomon n-a vrut să rateze şansa de a păstra cât mai multe mărturii posibile despre fenomenul Europa Liberă, iar atunci când va scoate filmul pe DVD intenţionează să includă bonusuri consistente. Printre cei intervievaţi se numără Şerban Orăscu, Neculai Constantin Munteanu, Monica Lovinescu, Emil Hurezeanu, Mircea Carp, chiar şi un om de la staţia de monitorizare a postului, adică serviciul care se ocupa de ascultarea Radio Bucureşti, Radio Moscova şi care citea toate ziarele româneşti. "E frapant că ei locuiau la München sau la Paris, dar psihic trăiau la Bucureşti, fiind mult mai atenţi la ce se întâmplă aici decât noi pe vremea aia. Ei, prin forţa lucrurilor, erau un fel de Caragiale în exil profesionist, asumat. Dar aveau şi acest soi de misiune - declarată sau nu - de a şubrezi cât se poate regimul de la Bucureşti", spune Alexandru Solomon.

"Mi s-a părut că faza mai densă a postului s-a înregistrat în ultimii 12 ani ai regimului Ceauşescu, când Europa Liberă a atins maximul de popularitate. Statisticile spun că popularitatea a crescut mult după ce a venit Noël Bernard la conducere şi mai ales după cutremur. Atunci, la cutremur, a fost un moment când s-a putut intra în legătură directă din România cu postul de radio şi invers. Se telefona în zilele alea la Europa Liberă. Era un moment de haos. Există înregistrări, se cunosc oameni care au sunat."


Comunismul la radio, revoluţia la televizor

În film vor fi incluse multe înregistrări audio, dar şi imagini de epocă, obţinute de la televiziuni germane, franceze şi belgiene. "Sunt lucruri legate de viaţa cotidiană în România de pe vremea comunismului, care nu există în arhiva TVR-ului". De asemenea, cei intervievaţi au fost puşi să asculte înregistrări ale emisiunilor de altădată şi să le comenteze.

Alexandru Solomon a crescut cu Europa Liberă, dar declară sincer că nu era un mare fan al emisiunilor politice, preferându-le pe cele muzicale. "Când eram mic, ascultam Europa Liberă nu pentru că mă interesa, ci pentru că asculta tatăl meu. Pe vremea aia chiar mă enerva, pentru că asculta foarte mult, în fiecare seară, şi se auzea şi prost. Cred că şi asta e interesant acum, apolitismul ăsta al generaţiei mele e un efect al comunismului românesc, dar şi al felului în care noi am trăit comunismul - pasiv. Şi despre asta am vrut să vorbesc, despre soiul ăsta de pasivitate." Pasivitatea conaţionalilor e o temă pe care cineastul nu ezită să o remarce şi când vine vorba de cum se raportează azi la România foştii redactori de la Europa Liberă. "Oamenii ăştia evident că au fost dezamăgiţi, cum am fost şi noi, că în anii '90 lucrurile n-au mers cum ar fi trebuit, că au mers încet. Într-un fel, moştenirea Europei Libere n-a dat roade aşa cum ar fi trebuit. Cred că ei sunt definitiv lipiţi de realitatea românească. Au făcut mult mai mult decât am făcut noi aici. E interesant că nu toţi şi-au găsit un drum (nici n-au încercat toţi), dar unii au încercat şi ori au fost refuzaţi de corpul social de aici, ori nu s-au adaptat ei."


Intoxicările Securităţii

Filmul nu va încerca să demonteze acuzaţiile că unii angajaţi ai Europei Libere lucrau pentru Securitate. Asta ar însemna, în opinia lui Alexandru Solomon, să te pretezi jocului Securităţii. "Acuzaţiile au fost lansate mai ales de membrii Securităţii. Asta e o strategie tipică. După mine, nu există demontare mai clară decât faptul că oamenii ăştia au fost vânaţi de Securitate şi că unii dintre ei au şi murit în împrejurări neclare până azi. Intoxicarea asta continuă. La orice argument pe care l-ai aduce ţi se va spune: Sigur că l-am omorât pe Emil Georgescu, de exemplu, dar l-am omorât pentru că şi-a încălcat angajamentul luat faţă de Securitate. Dacă Securitatea s-a priceput la ceva, la asta s-a priceput foarte bine."


"Nu puteam face filmul fără TVR"

Război pe calea undelor este o producţie finanţată din România de CNC şi TVR, beneficiind din străinătate de bani de la Jan Vrijman Fund, Programul Media Plus, dar şi de la televiziuni maghiare şi finlandeze. "Trăim un moment când i se reproşează TVR-ului tocmai faptul că intră în coproducţie cu case de producţie independente, şi acest lucru e arătat cu degetul ca şi când ar fi o afacere murdară şi personală. Ştim de atâţi ani că nu se poate face televiziune in house integral şi că e nevoie ca TVR să lucreze cu independenţi, cu oameni diverşi, dar faptul că acest lucru e arătat cu degetul mi se pare aberant", spune Al. Solomon, adăugând în glumă că ar putea fi acuzat că are relaţii oneroase şi cu televiziunea finlandeză, altfel una dintre cele mai deschise din Europa. "Nu puteam face filmul fără TVR - şi pentru că l-au cofinanţat în baza Legii Cinematografiei, şi datorită arhivei. Pentru mine erau importanţi şi ca finanţare, dar şi ca debuşeu final, că vreau să arăt filmul la cât mai multă lume."