Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2007

Temperamentu', bată-l vina!


Actualitatea Muzicală, martie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dana Ciocârlie este o pianistă cu o carieră dinamică în Franţa, şi nu numai, de aceea am fost deosebit de interesat s-o ascult în seara de 22 martie la Ateneul Român. Mai ales că era anunţată ca solistă a Concertului în la minor de Robert Schumann.

Ei bine, a început energic şi precis, mă aşteptam la o interpretare magistrală. (Vai, câte speranţe înşelate poartă în sufletul lui cronicarul muzical). Însă, pe măsură ce se derula frumosul concert schumannian, Dana Ciocârlie se ambala din ce în ce mai mult, adăugând avântului romantic al muzicii un dramatism iremediabil care îi turna plumb în aripi. Partea secundă, în schimb, o împingea insistent spre un tempo precipitat, ratându-i caracterul poetic. Finalul semăna cu o avalanşă nimicitoare de sunete-stânci. Să fie oare muzica lui Schumann complet lipsită de seninătate, de gingăşie, de calm? În acest caz, ea ar deveni extrem de obositoare şi prefer să ascult altceva. Sau pe altcineva.

Pe de altă parte, mi-e greu să înţeleg cum de o muziciană experimentată, ca Dana Ciocârlie, se lasă în voia unei pasiuni reale, care n-are ce căuta în actul de redare muzicală. Interpretul creează o stare, oricare ar fi aceea, pe care încearcă s-o inducă ascultătorului, şi nu să intre el însuşi în ea. Procedând aşa, pierde controlul, începe să greşească şi, până la urmă, deformează chiar sensul muzicii. Morala cronicii, transcrisă înainte de sfârşit, ia forma unui îndemn: Interpreţi, stăpâniţi-vă temperamentul!

Dirijorul concertului, cehul Petr Altrichter, este, la rândul lui, un temperamental. Dar nu aşa de îndârjit ca pianista de mai devreme. Pe el îl salvează spiritul ludic. Poate că la o înălţime de 1,90 m, şi un gabarit corespunzător, e recomandabil să dirijezi sobru, şi nu să inventezi mişcări alintate de balerin. De, nu prea mai ştii ce faci când te fură temperamentu'. Partea bună a lucrurilor era că Petr Altrichter nu întrecea nicio clipă măsura în ceea ce priveşte conducerea propriu-zisă a ditamai ansamblul - cor, orchestră şi patru solişti vocali - în Theresienmesse de Joseph Haydn. E drept, muzica suna cam vesel pentru o misă şi impresia mea este că dirijorul îndemna artiştii să cânte cu poftă, de parcă ar fi muşcat dintr-un măr dulce şi zemos. Oricum, Haydn a imprimat în muzica lui culori vii, solare şi veselia robustă i se potriveşte în toate ocaziile.

Plăcerea celor de pe scenă era evidentă şi ea s-a transmis şi publicului. Cvartetul vocal solistic (Elena Stancu, Olga Csorvasi, Călin Brătescu şi George Emil Crăsnaru) a fost mai omogen ca niciodată. Deşi bărbaţii alcătuiau un cuplu calitativ mai ridicat decât cel feminin. Orchestra, dar mai cu seamă corul Filarmonicii "George Enescu", au fost întru totul la înălţimea partiturii haydniene.

Dirijorul ceh era la fel de simpatic şi în prima piesă, Scherzo fantastic de Josef Suk, în care "fantastică" a fost doar tema violoncelilor, repetată cam de multe ori, asta e!



 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Dan Scurtulescu


Alte articole

 Triptic botticellian - Ottorino Respighi, Marcel Frandeş
 Simfonia jucăriilor de Leopold Mozart, Marcel Frandeş
 În memoria unui înger - Concertul de vioară de Alban Berg, Marcel Frandeş
 Ziua Internaţională a Cântului Coral 2007, Carmen Muşat-Coman
 Domnia păcii - Cantata Hodie de Ralph Vaughan Williams, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer