Jurnal cu scandal - Notes on a Scandal

Barbara Covett (Judi Dench), o profesoară cam acră şi afectată de prea multă singurătate, ar vrea să aibă lucruri adevărate cu care să-şi umple mintea şi filele jurnalului ei intim. La început există doar însemnările simple şi cam stinghere: îi lipseşte scandalul. Însă promisiunea lui pluteşte în aer: Sheba Hart (Cate Blanchett), o tânără profesoară de artă lipsită de experienţa muncii cu elevii cade victimă unei aventuri tocmai cu unul dintre aceştia, un băiat de 15 ani. Concomitent, cele două femei se angrenează într-o relaţie de aşa-zisă prietenie care va avea consecinţe nebănuite pentru Sheba.

Notes on a Scandal se desfăşoară pe mai multe paliere, toate legate prin firele trase de nevrotica Barbara - ea are o nevoie presantă să îşi umple viaţa cu ceva mai mult decât aventura prilejuită de un drum până la spălătoria din colţ. Are nevoie de o prietenă. Şi de iubire, pe cât posibil de la aceeaşi persoană. E uşor de intuit de la bun început că ceva nu e "în regulă" cu toate astea, şi o primă sprânceană ni se poate ridica întrebător asupra drumului pe care pornim. Meritul extraordinar al filmului e că parcurge insinuant şi gradual toate treptele, până la actul final al piesei, fără jenă şi fără ezitări, până la ultimele detalii şi consecinţe. Cu multă fermitate şi stăpânire, scenariul ne trece prin toate acele situaţii jenante şi penibile pe care începem să le simţim destul de des pândind la vreun colţ al scenei - în ciuda rezervelor de rezistenţă pe care le-am avea la fiecare din aceste zone incomode şi destul de greu de privit în faţă. Surprind nu doar treptele parcurse, dar şi maniera în care firele se împletesc într-o piramidă, fiecare pas parcurs fiind mai greu de suportat decât precedentul, până ajungem în punctul cel mai puţin plăcut, într-o atmosferă din ce în ce mai încărcată de toxine şi mai greu de respirat.

Meritele îi aparţin mai ales Barbarei - ştie să speculeze perfect orice detaliu şi manipulează o întreagă situaţie, cu tot cu personajele prinse fără voie în ea. De ce o face? Pentru a putea folosi apoi cuvinte mari precum "iubire", "prietenie", "trădare" sau "respect", în timp ce-şi strigă isteric geloziile (pe soţul lui Sheba, pe copilul ei handicapat, pe amantul de 15 ani). Sinceritatea ei bolnavă şi dezarmantă provoacă nu doar constantă uimire şi respingere, ci şi milă - pentru că e atât de singură. În societate, pozează cu succes în "model" de moralitate şi respectabilitate, însă comportamentul "de-acasă" e profund abject. E doar o bătrână acră plină de frustrări (inclusiv sexuale) care răzbat în exterior prin toţi porii, la modul cel mai sincer şi inconştient. Şi insistă să ducă "prietenia" până la capăt: nu vrea nici să moară singură, nici să se priveze de mângâierile pe care simte că le-ar merita. Sheba nu trebuie să fie decât un receptacul docil al "iubirii", o unealtă prinsă în capcană. E încolţită din toate părţile.

Filmul e plin de tensiune, pe toate palierele: şi la nivelul prieteniei indecise dintre cele două, şi în relaţia carnală dintre Sheba şi elevul-iubit. Nici în familia destul de excentrică a naivei Sheba lucrurile nu stau bine decât pentru puţin timp: Barbara e mereu prezentă, invitată sau nu. E prezentă inclusiv în momentul nefast în care întreg scandalul iese la iveală. Şi ce face? Stă pe scările casei şi priveşte zâmbind la furiile dezlănţuite şi familia destrămată. Încă o dată, un alt mic ghinion se va transforma într-o şansă nesperată pentru bătrâna Barbara. E singura care va scăpa neatinsă de etichetele murdare ale întregii poveşti: o nouă piesă începe deja, cu altcineva. Iar pentru noi, din întreaga poveste rămâne doar un gust foarte amar.

Un plus în structura plină de detalii imprevizibile şi mereu aflată pe "muchie de cuţit" este adus şi de coloana sonoră semnată de Philip Glass, într-un stil asemănător cu cel din The Hours, însă mult mai ferm şi tensionat, ca o permanentă punctare a răului care se întinde în fiecare situaţie atinsă de microbul Barbara.