Fata moşului şi fata babei... - Notes on a Scandal

Fata moşului, fata babei, fata elevului, fata colegilor elevului, fata copiilor... devine femeie pentru părinţii elevului. Atîtea figuri întruchipează Cate Blanchett în filmul lui Richard Eyre. Conform înşirării anterioare, în film, Cate este soţie, obiect al dorinţei, amantă, profesoară de arte plastice, mamă şi... curvă. Ca şi cînd nu ar fi suficient, în doar 90 de minute, Cate devine şi obiect al unei cercetări penale! Şi, ca actriţă, se descurcă de minune în fiecare ipostază. Dacă mă gîndesc bine, Cate sfîrşeşte bine şi ca personaj: după ce se bucură la momentul potrivit, chiar simultan, de frumuseţea fiecărei laturi a existenţei sale şi după ce întreaga aventură o sfîrşeşte cu un dosar penal şi opt luni cu suspendare, Sheba Hart e reprimită de moşul său în căldura căminului, dojana finală e realizată şi punctele de reper social - familia, înţelegerea, iertarea, în acest caz - îs repuse în drepturi. Faza cu valoarea căminului este evidenta apăsare pe pedala de acceleraţie morală instituită de sistemul hollywoodian, în demonstrarea căreia e angajată ultima treime a filmului, imediat ce jurnalul Barbarei este citit de către Sheba.

Viaţa de familie a Shebei scîrţie. E căsătorită de vreo doisprezece ani cu un tip care putea foarte bine să fie bunicul copiilor dumnealor. Unul dintre prunci are sindromul Down, o grijă în plus, apoi cariera ei ca artist plastic niciodată nu i-a părăsit atelierul. Şi nu are prieteni. Doreşte să lucreze ceva, dar nu se descurcă prea bine nici în postul de profesoară pe care-l primeşte la un liceu local. Însă tocmai atunci apare Barbara, colegă de serviciu, căutîndu-i compania.

Deşi Cate Blanchett nu are partitura principală în film, frumuseţea ei umple ecranul. Motiv suficient pentru a fi rîvnită de toţi cei din jur, inclusiv de mine, ca spectator. Dar chiar dacă aş dori să vorbesc numai despre Cate, povestea îşi are punctul de incandescenţă în uneltirile altui personaj, Barbara Covett, portretizat admirabil de Judi Dench.

Judi Dench construieşte un caracter puppetmaster: abil, lucid, perfid, iscusit într-o logică a căutărilor personale. Barbara Covett ţese structura dramatică a filmului, trasînd în mod direct liniile de evoluţie ale personajului pe care îl fixează ca obiect al dorinţei. Prin răsfrîngere, acţiunile manipulatorii ale Barbarei determină şi evoluţia personajelor aflate în jurul celui pe care-l ţinteşte iniţial, astfel că, în fapt, mecanismul dramatic e întreţinut de modul în care ea întinde sau slăbeşte sforile "păpuşilor". Barbara a dus o singură relaţie stabilă de-a lungul vieţii, cea cu jurnalul ei. Acesta este singurul punct de stabilitate al poveştii în primele două treimi, astfel că determină şi alcătuirea filmului, felul în care povestea este despletită avînd forma unor note, gînduri, relatate fragmentar, după modelul confesiunilor pe hîrtie.

Primele două treimi ale istoriei au consistenţă în ceea ce discută, purtînd spectatorul prin bucuria Shebei în relaţia cu elevul Steven, în farmecul pendulării între interdicţie şi încălcarea interdicţiei, în jocul misterios pe care îl deschide Barbara imediat ce descoperă aventura celor doi, un joc presărat cu ameninţări, cereri, reproşuri, lecţii de viaţă şi crize de nervi. Ultima treime a poveştii, însă, pare o lectură din manualul de didactică şi pedagogică hollywoodiană de restabilire a ordinii în lume: cu heirupul trebuie rezolvat cazul cinematografic, aşa că apar gesturi nemotivate (ieşirea Shebei între ziarişti, urlînd, cu jurnalul în mînă), moralizări desuete (mama lui Steven o păruieşte pe Sheba, spunîndu-i neîncetat "curvă", tatăl lui Steven îşi urmează soţia îngrijorat, perplex, încercînd să o liniştească), sancţiuni sociale previzibile (Sheba îşi pierde slujba, apoi e pedepsită penal). Totul se calmează... aparent, cel puţin... fiindcă baba strikes back...

Recapitulare: în acest film drama apare atunci cînd fiecare personaj doreşte să aibă ceva pentru obţinerea căruia trebuie să încalce principiile moralităţii general acceptate în societate - Sheba Hart doreşte să fugă de insatisfacţiile vieţii de familie, iar ca presiunea să fie şi mai mare, societatea ar dori-o pe Sheba model, fiindcă o primeşte ca profesor de arte plastice într-un liceu; apoi un elev o doreşte pe Sheba; Barbara Covett, colegă de serviciu, o doreşte şi ea pe Sheba, un alt profesor o doreşte la rîndul său pe Sheba; iar Sheba ajunge să-l dorească pe elev! Ce iese din ciocnirea atîtor dorinţe? Notes on a Scandal, un film despre negocieri şi decizii: negocierile Shebei cu ea însăşi, implicaţiile deciziilor luate de Sheba în urma primelor tratative, implicaţii sociale care cer alte negocieri, cu ceilalţi. Un fir aparent încîlcit, dureros, în care cuvîntul cheie ar fi compromisul şi-n care finalul mai repară neajunsurile didacticismului ultimei treimi: puppetmaster-ul, un fel de rău absolut în poveste, nu primeşte o pedeapsă capitală, cum, probabil, am fi aşteptat, ci este liber să-şi lanseze chingile spre o nouă figurină. Astfel, Barbara Covett mi-a amintit de cuplul Paul & Peter din Funny Games, o prefigurare cuminte a injecţiei pe care Haneke o pregăteşte sistemului cinematografic american, probabil pentru a doua parte a anului.