Cele mai impresionante, cele mai impozante şi cele mai dătătoare de fiori generice din primul secol de cinema se încheiau invariabil cu următorul insert - "Written, Produced and Directed by Michael Powell and Emeric Pressburger".
Între 1939 şi 1957, Powell, gentlemanul vizionar, şi Pressburger, emigrantul ungur, ajuns în Anglia via Timişoara, Berlin şi Paris, au scris un capitol esenţial şi încă neegalat în istoria cinematografului britanic. Filmele lor, realizate în familie - fie că vorbim de scenografie (expresionistul Alfred Junge), imagine (rafinatul Erwin Hillier, "pictorul" Jack Cardiff) muzică (impunătorul Allan Gray) sau actori (eleganţii Roger Livesey, Anton Walbrook, David Farrar, Marius Goring, Esmond Knight, Eric Portman, Raymond Massey; fermecătoarele Moira Shearer, Deborah Kerr, Kathleen Byron, Wendy Hiller, Pamela Brown, Kim Hunter) - , sfidau şi sfidează absolut orice încercare de clasificare, au influenţat regizori mari şi foarte mari (De Palma, Scorsese, Coppola, Wenders, Kaurismaki, Tavernier) şi înseamnă vizionare obligatorie pentru orice cinefil respectabil.
The Spy in Black (1939) şi Contraband (1940), primele scenarii de Pressburger filmate de Powell, sunt două exemple de thrillere "în vreme de război" care mixează perfect propaganda şi aventura noir. 49th Parallel (1941) este povestea unui grup de nazişti care străbate Canada încercând să ajungă în SUA, un soi de road movie de propagandă (filmul a fost comandat de Ministerul Apărării) dar "with a twist" - punctul de vedere este cel al nemţilor! One of our Aircraft is Missing (1942), unul dintre cele mai importante filme de război făcute... în timpul războiului, rămâne în istorie drept primul efort comun al celor doi autori, sub emblema nou-înfiinţatei companii The Archers. The Life and Death of Colonel Blimp (1943), printre altele, filmul preferat al lui Jean-Pierre Melville, este un epic magistral, în acelaşi timp postmodern (cele trei femei din viaţa eroului sunt jucate de aceeaşi actriţă) şi emoţionant (paralela pertinentă între refugiatul german şi însuşi Pressburger), o lecţie de cinema (şi despre onoare) realizată în culori (o premieră) şi într-un flashback deopotrivă rafinat şi răvăşitor.
A Canterbury Tale (1944) îi ia pe nepregătite pe criticii care aşteptau o super-producţie tehnicolor - o poveste dezarmantă şi încântătoare, realizată în alb-negru în ţinutul natal al lui Powell. Film-noir, anti-război, policier, romantic, comedie sofisticată sau manifest creştin? O minune, pur şi simplu. I Know Where I'm Going! (1945) merge pe aceeaşi linie cu anteriorul (locaţie rurală filmată monocrom), dar debordează la capitolul lirism, transformând povestea de dragoste dintre protagonişti, întîmplată pe ţărmul de Nord a Scoţiei, într-un basm modern inclasabil. A Matter of Life and Death (1946), favoritul personal, preia o premisă lubitschiană (eroul îşi pledează viaţa în faţa unui tribunal ceresc) şi o transformă, cu ajutorul trucurilor stilistice nebuneşti într-un moment de magie incandescentă - un film la care se plânge la sfârşit, dar şi la început. Black Narcissus (1947) este vârful vizual al creaţiei celor doi, un monument pictural de erotism exploziv, care trece de la melodramă la horror în spaţiul unui singur cadru (buzele roşii ca sângele) şi a cărui locaţie exotică (Himalaya, realizată în studio!) subjugă contextul mănăstirii şi-l transformă într-unul dintre cele mai îndrăzneţe filme dintotdeauna. The Red Shoes (1948), considerat capodopera supremă (de Scorsese, de exemplu), deşi cu un plot relativ clasic (love story dansat / damnat pe fundal de Andersen) duce mai departe muzicalitatea imaginilor şi anunţă opera paroxistică The Tales of Hoffman (1951), poate cel mai frumos spectacol comis vreodată pe celuloid.
După ce Pressburger s-a retras, Michael Powell şi-a distrus cariera cu năucitorul şi controversatul Peeping Tom (1960). Astăzi, filmul desfiinţat atunci din pricina violenţei insuportabile, este considerat cap de serie, iar autorul său, dimpreună cu vechiul său prieten, este aşezat comod în Olimpul cineaştilor. Aşa cum se cuvine.