Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Venus

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Portretul artistului la bătrîneţe - Venus


aprilie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De pe pămînt la Venus călătoreşti o viaţă. Maurice Russel, personajul lui O'Toole, asta ar vrea, să ajungă la Venus, astfel că scoate la vedere întregul său arsenal carismatic şi întreaga statură dobîndită într-o viaţă de... actor. Venus o numeşte el pe nepoata bunului său prieten Ian. Ian e tot actor, însă retras din activitate, hipertensiv şi, poate nu întîmplător, uşor inflamabil; de asemenea, Ian e un fan al rubricilor care anunţă decesele în cotidienele londoneze. Împreună, cînd apar în acelaşi cadru, sînt ba galeşi, ba aprinşi, gata de sfadă - ei pun în scenă latura melancolico-hazlie a poveştii. Seamănă cu ceea ce Walter Matthau şi Jack Lemmon încropesc în Grumpy Old Men, ambele părţi, lăsînd după sine acelaşi efect ca şi gîndul că Matthau / Lemmon vin acum pe ecran după ce, odată, formau un cuplu irezistibil în The Front Page sau în The Fortune Cookie.

În viaţa lui Ian apare Jessie. El doreşte să scape de ea şi, cum prietenul la nevoie se cunoaşte, Maurice se angajează să îi găsescă fetei o slujbă, să o iniţieze în tainele metropolei. În relaţia dintre Maurice şi Jessie ia naştere cealaltă latură a poveştii, arheologia actorului Russel, sau a lui Peter O'Toole. Căci trecutul dezvăluit de Russel fetei pe care începe să o iubească în film, e, pînă la urmă, moştenirea cinematografică înfăţişată spectatorilor de însuşi O'Toole. Aci apare o problemă... aşa cum uneori dumicatul e prea mare şi rişti să te îneci cu el, moştenirea poate fi prea strălucitoare şi, într-o etalare completă a ei, masa devine prea mare, lumina usturătoare şi povestea prea evident căutată. Cariera unui actor creşte şi se defineşte în acumularea rolurilor, precum un bulgăre de zăpadă creşte prin rostogolire. Şi fiecare partitură e ca o nouă zăpadă care măreşte şi întăreşte sănătos bulgărele. Dacă îţi cade întregul bulgăre la final în cap, lesne te poate răni. Iar în Venus asta primim: imensul bulgăre O'Toole e aruncat înspre noi. Roger Michell, regizorul filmului, caută să motiveze această opţiune: la fel cum Jessie nu ştie că Shakespeare a scris anumite replici rostite de Maurice, nici bătrînul actor nu recunoaşte cuvintele unei piese a lui Kylie Minogue. Am avea, aşadar, o presupusă dispută între generaţii, iar O'Toole trebuie cunoscut de cei tineri fiindcă poartă cu sine valori... la fel cum cei aflaţi la vîrsta înţelepciunii ar putea găsi suflu şi motivaţii în prospeţimea generaţiei pop (şi corn, mai ales la cinema!).

Peter O'Toole ştie să fie un adevărat gentleman cînd înjură şi cu adevărat respingător cînd rîvneşte trupul tinerei. În cadenţa şi greutatea rostirii sale, înjurătura pare o binecuvîntare. În vorbă, în surîsul tandru şi în căutarea mîngîierii primei sale soţii (Vanessa Redgrave), personajul lui O'Toole e mărturia plăcută a vieţii. În lupta pentru nurii fetei, în felul în care acceptă fărîme trupeşti dăruite de Jessie, e libidinosul suprem. E nostim în disputele avute cu Ian, e cald în memoriile împărtăşite aceluiaşi prieten.

După o însemnată carieră cinematografică - aproape nouăzeci de roluri în cincizeci de ani de activitate - Peter O'Toole poposeşte pe Venus, într-un rol-omagiu pe care scenaristul Hanif Kureishi i-l construieşte pe mînă. Aci stă şi amarul acestui film, încercă să povestească o viaţă de om într-un rol de nouăzeci de minute, caută să pună în valoare dimensiunea actorului Peter O'Toole într-un plescăit temporal. O'Toole este actor în viaţă şi este actor în film, unde recită sonete de Shakespeare, plînge iubirile tinereţii, caută iertare pentru greşelile trecutului, dansează cu prietenii, este cînd grav, cînd jovial, cînd dezamăgit, cînd bruscat, cînd voinic, cînd operat, cînd vulgar, dar fără încetare îndrăgostit. Este Hamlet, este Casanova, este cel mai bun prieten, este şi un veritabil don Quixote... Este prea mult pentru un singur film!

Nu trebuie săpat după bătrîni şi nici nu trebuie cumpărat vreunul. Căci îi avem în imagini care, însumate, deja sînt istoria cinematografiei. Aşa cum niciodată nu vom putea asculta în acelaşi timp toate albumele preferate, oricît de frumos ne-ar îndemna cîntecul Corinnei Bailey Rae din Venus ("Put Your Records On"), a vedea într-o singură repriză un monstru sacru în întregul său conţinut poate fi uneori prea mult.

Bunicul meu cinematografic este Richard Farnsworth din The Straight Story. Şi legat de înţelepciunea bunicilor, transformării lui Jessie în Venus - model pentru pictori, sub vraja degajată de Maurice, şi oricărei referiri ironice sau oricărui prinos adus filmului prin Velásquez, eu îi prefer îmbrăţişarea frăţească din finalul istoriei lui Lynch, aceea care urcă prin copilărie la stele!


Sageata Vezi videoclipul piesei Put Your Records On:




 Toate articolele despre Venus


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Supravieţuitorul - Venus, Andrei Gorzo
 Ce ne face să fim vii? - Venus, Maria Andrieş
 Un film testamentar - Venus, Cristina Corciovescu
 Venus, o poveste cu şi despre Peter O'Toole, Alin Ludu Dumbravă
 Peter O'Toole, irlandezul zburător - Venus, Cristina Corciovescu
 Toate articolele despre Venus


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer