Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Venus

Un film testamentar - Venus


Time Out Bucureşti, aprilie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mă întreb ce-ar fi fost acest film fără Peter O'Toole? Probabil că nimic altceva decât un Lolita mai nereuşit. Ca şi în cazul romanului lui Nabokov, devenit de două ori film, în Venus este vorba despre relaţia amoroasă (love story mi se pare impropriu spus) dintre un bărbat în vârstă şi o tinerică. Numai că în Venus diferenţa dintre ei e de o jumătate de secol, el fiind un moş, iar ea, la cei 20 de ani pe care îi are, nu mai e o puberă şi a trecut deja printr-o experienţă nefericită.

Dacă personajul septuagenarului este extrem de bine construit şi motivat, personajul fetei, şi mai ales evoluţia lui, lasă de dorit. Pe el - un actor foarte cunoscut care a ajuns să facă figuraţie specială în seriale TV şi care toată viaţa a alergat după fuste şi şi-a părăsit soţia cu trei copii mici - îl crezi că apariţia unei fete tinere îi poate stârni "interesul teoretic", că o dezbracă în gând, iar în fapt se mulţumeşte să o miroasă sau să-i atingă gâtul cu buzele dacă ea îl lasă. Şi pe ea - o mică provincială, expediată de acasă după ce a fost abandonată de un amant mincinos şi trimisă la Londra fără un ban - o crezi că e arţăgoasă cu unchiul bătrân la care stă şi cu prietenul acestuia, actorul, dar că se lasă mirosită de acesta pentru că îi face rost de o slujbă, o duce la restaurant, îi cumpără cercei şi-i plăteşte tatuajul - un şarpe (ieftină trimitere la biblica Evă). Numai că această târfuliţă isterică şi antipatică îşi schimbă brusc comportamentul devenind o adevărată soră de caritate pentru actorul pe care îl îngrijeşte şi îl însoţeşte ca o umbră până la moarte, iar apoi promite să facă acelaşi lucru pentru unchiul pe care până atunci nu putuse să-l sufere. Puţin probabil.

Piesa de rezistenţă a filmului rămâne Peter O'Toole în rolul actorului septuagenar. Slab, bolnav, cu medicamentele într-o mână şi paharul de băutură în cealaltă, cu mersul în derivă din pricina vârstei, dar şi de prea mult alcool, el este imaginea vie a decrepitudinii. Pe chipul ce poartă pecetea morţii iminente, vii au rămas doar ochii rotunzi şi albaştri, ei privesc cu aviditate, cu curiozitate, cu uimire, dar şi cu ironie la viaţa din jur, la care se doreşte să rămână cât mai mult conectat. Iar fata îi asigură o ultimă conexiune.

Pentru Peter O'Toole, Venus e un film testamentar. De aceea poate, pentru mine, momentele cele mai impresionante au fost două: vizita la Biserica actorilor de la Covent Garden, unde protagonistul şi prietenul lui trec prin faţa unor plăci pe care sunt gravate numele lui Robert Shaw, Laurence Harvey, Eichard Beckinsale şi nu poţi să nu te gândeşti că nu peste multă vreme li se va alătura şi O'Toole; şi exclamaţia chelneriţei atunci când, după moartea eroului care i-a fost client fidel, vede în ziar un articol însoţit de o fotografie şi exclamă: "Cât era de frumos!" E o superbă fotografie a lui Peter O'Toole din tinereţe.



 Toate articolele despre Venus


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristina Corciovescu


Alte articole

 Supravieţuitorul - Venus, Andrei Gorzo
 Ce ne face să fim vii? - Venus, Maria Andrieş
 Venus, o poveste cu şi despre Peter O'Toole, Alin Ludu Dumbravă
 Peter O'Toole, irlandezul zburător - Venus, Cristina Corciovescu
 Pe platourile de la Venus, Ben Walters
 Toate articolele despre Venus


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer