La World Cup '94, "generaţia de aur" conducea Suedia cu 2-1 şi era cu un picior în semifinală. Duminică, am simţit din nou euforia de atunci. Deşi succesul de acum e categoric (Mungiu a mai cîştigat premiul criticilor de film, iar secţiunea Un Certain Regard a fost adjudecată post-mortem de Cristian Nemescu) ne exprimăm reţinut bucuria, cel mult prin SMS ori e-mail. Dar, tot ca în fotbal, ne asumăm persoana I: "am cîştigat Palme d'Or". Victoria aparţine desigur generaţiei aşteptate de cineaşti. Dar e şi victoria noastră. A celor care au ales să trăiască, să lucreze în România şi, din cînd în cînd, să meargă la cinema. Îmi scria un prieten că premiul "e cea mai mare chestie care putea sa vină în ţara asta; e mai bun decît o aderare nesinceră şi nesănătoasă. Doar dacă nu-i şi el o altfel de integrare" (a se vedea la TIFF 06). După tot tămbălăul cu cei 322, filmul 432 poate fi un leac pentru euro-complexele noastre.
Totuşi, în Piaţa Victoriei fiesta nu vrea să înceapă. Să ieşim măcar să vedem filmele. Cele două cinematografe - cîte mai are oraşul - sunt tot în Piaţa Victoriei.
***
Folosesc acest articol ca să răspund unei întrebări agasante: nu am 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi nici nu-l găsiţi pe net; nu încă. Filmul lui Cristian Mungiu va rula cam în toată lumea. Regizorul îşi face însă probleme pentru audienţa din România. Pe bună dreptate. "Acum toţi au Torente sau dc++" zice Răzvan T. care tocmai şi-a închis centrul de închirieri filme. A lichidat stocul de DVD-uri cît încă a primit un preţ bun pe el.Mai deunăzi mă intersectez cu alt (vag) cunoscut. Mergea "la sală". "Tu unde mergi?" mă întreabă. "Am fost la film". Mă priveşte de parcă brusc mi-ar fi crescut o broască pe cap. Mimează înţelegerea: "Oa! LA FIIILM? De cînd n-am mai fost... Ce film?" Dau lămuriri. În continuare e uluit (şi cumva suspicios) că mai sunt din ăştia care merg la cinema.
Trebuie că se întîmplă ceva acolo, la adăpostul întunericului. Cine s-ar expune la frig (9 luni pe an)? La problemele tehnice ale proiectorului - vechi de 30 de ani? Deseori, am emoţii că nu îi vor da drumul doar pentru mine (e nevoie de doi ca să vezi un film). Dar şi cînd am fost numeroşi, la Festivalul Filmului European de pildă, ne-am trezit fără sonor. Ai zice că fac parte dintr-o gaşcă de masochişti. S-ar explica atunci de ce, după "Palma" primită la Cannes, întorc şi celălalt obraz. Şi abia aştept filmul la cinema (alături de celelalte premiere româneşti: California Dreamin' (nesfârşit) - Cristian Nemescu, Restul e tăcere - Nae Caranfil). Să fie acesta declicul visat (& provocat) de cineaştii români şi "eventual, în anii care vin, să ne bucurăm şi noi cu sălile pline, acasă" (Mungiu)?