Cristian Mungiu: Până la urmă te descurci şi fără mâncare, şi fără maşini...

Cristian Mungiu sau, cum l-a numit Libération, "geniul Carpaţilor", a venit ieri la Institutul Francez din Bucureşti însoţit de echipa sa dar şi de premii, ca să le arate jurnaliştilor. Palme d'Or-ul nu i-a schimbat pe români. Sunt la fel de modeşti ca la Cannes. "Scopul nostru nu a fost şi sper că nu va fi niciodată un premiu", spune Anamaria Marinca. "Sper să ne fie mai bine de acum înainte, dar nu ştiu ce ne va aştepta", adaugă Laura Vasiliu, care a povestit că la început a citit doar bucăţi din scenariu şi a crezut că e un film cu droguri, iar când a citit tot scenariul s-a înspăimântat şi a crezut că n-o să se descurce. Vlad Ivanov se declară măgulit că rolul a fost scris special pentru el şi îşi aminteşte cu satisfacţie că jurnaliştii străini au fost frapaţi de diferenţa dintre el şi personaj.

După ce a evitat elegant să adâncească conflictul iscat de acuzaţia de plagiat (spunând doar: "Veniţi la Cluj să vedeţi filmul"), Cristian Mungiu a răspuns cu calmu-i deja proverbial tuturor curiozităţilor. Ne-a spus că a aflat după gală că "jurizarea a început de sus", deci că primul premiu care s-a hotărât a fost Palme d'Or-ul, pe urmă s-au negociat celelalte ca să ajungă la toată lumea, ne-a povestit cum se gestionează producţia unui film când bugetul estimativ e de 600.000 de euro: "Întâi tai onorariile tale ca scenarist, regizor şi producător, apoi începi să tai din zilele de filmare. Până la urmă te descurci şi fără mâncare, şi fără maşini, filmezi gratis la prieteni..." Incredibil pentru un film de Palme d'Or.

Dacă acum doi ani Cristi Puiu spunea la Cannes că premiul lui le face pârtie celorlalţi cineaşti români, Cristian Mungiu le mulţumeşte acum celor care au luat premii înaintea lui, pentru că s-a sedimentat deja în Occident o anumită încredere faţă de filmul românesc. "Dacă aş fi făcut filmul acum câţiva ani, şansele de a ajunge în competiţie ar fi fost minime", consideră Cristian Mungiu. Cineastul român a avut şi foarte multă baftă. 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile a fost iniţial selecţionat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, pe urmă în secţiunea Un Certain Regard, şi cu doar câteva zile înainte de începerea festivalului, selecţionerii Competiţiei Oficiale au mai văzut o dată filmul şi de data asta l-au plăcut. Lucru deloc onorant pentru selecţionerii care, altfel, au luat în competiţie destule filme mediocre şi submediocre semnate de nume cunoscute, de pildă Promise Me This de Emir Kusturica (un fel de Păcală se întoarce), Le Scaphandre et le papillon de Julian Schnabel sau We Own the Night de James Gray.

"Sunt foarte mulţumit de film şi pot să-l văd în sală fără nici o tresărire vizavi de actori, pentru că de obicei sunt pretenţios cu ei", adaugă Cristian Mungiu, care nu neagă posibilitatea de a face într-o bună zi un film cu Jane Fonda, dar care leagă această posibilitate de dorinţa lui de a face film în limba engleză, deocamdată inexistentă. Cristian Mungiu consideră că Palme d'Or-ul nu-i aparţine, ci că se împarte la toţi cei care au contribuit la film şi care, mai ales, au avut încredere.

Un moment emoţionant al întâlnirii a fost cel în care Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Hervé Bolot, le-a mulţumit celor din echipă pentru că, asemeni colegilor lor, l-au făcut să descopere cu plăcere Noul Val românesc.

În urmă cu câteva luni, Cristi Puiu îşi făcea şi mai mulţi duşmani denunţând cu un curaj venit mai degrabă din disperare defectele concursului de finanţare de la CNC şi lipsa unei strategii în relansarea cinematografiei. Se pare că nu era suficient un scandal, dovadă că nici n-a zgâlţâit nimic, ci că era nevoie de un premiu bubuitor luat de un cineast din generaţia tânără pentru ca adevărata reformă în cinema să înceapă.