O declaraţie sintetizatoare - Cannes 2007

"Sper că în seara asta am făcut mulţi români să se bucure şi pentru altceva decît pentru fotbal." Cuvintele îi aparţin lui Cristian Mungiu şi au fost spuse la cîteva ore după ce filmul său a luat Palme d'Or. Este una dintre cele mai sintetizatoare declaraţii făcute de un personaj românesc în ultimii ani.

Cristian Mungiu a avut, cu certitudine, mii de susţinători în seara premiilor de la Cannes. Unii dintre ei au încercat, aproape sigur, sentimentul suporterului unei echipe de fotbal, ajunsă la lovituri de departajare într-un meci decisiv pentru glorie. Fiecare premiu cîştigat de japonezi, chinezi, coreeni sau olandezi părea a fi cîte un gol luat de portarul nostru. Finalul, în care preşedintele juriului a anunţat marele premiu, a semănat cu "momentul Sevilla", cum ar spune vechii cronicari de la "Sportul": quatre moins..., atît a apucat să zică cel în cauză, iar din sală au răzbătut urale, "apără Duckadam!... ", a apucat Emanuel Valeriu să îngaime în 1986. Momentele de graţie maximă se măsoară în sutimi de secunde, acelea care nu vin după consumarea întregii scene, e vorba de acele mici momente, insesizabile, care dau certitudinea deznodămîntului. Din punctul ăsta de vedere, fotbalul şi arta seamănă întru totul. Seamănă în momentele de maximă performanţă, infime dacă le "cîntăreşti" la cronometru, dar atît de puternice, încît îţi hrăneşti din ele euforiile mult timp după consumarea actului.

Declaraţia de la început e dată la două-trei ceasuri după ce televiziunile noastre au filmat, din toate unghiurile posibile, cadoul pe care Adrian Mutu l-a primit de la o firmă de automobile. Sînt curios să aflu cîţi spectatori au urmărit cele două momente. Dar alăturarea Mungiu - Mutu este injustă pentru ambele personaje: unul trăieşte în spaţiul decenţei, celălalt îşi hrăneşte imaginea din opulenţă. Unul e un tip care a devenit "campion mondial" în cinematografie, celălalt a fost definit drept un "controversat" şi "talentat" în fotbal. Mungiu emană imaginea tipului discret, educat, foarte hotărît în meseria sa. Mutu împarte frăţeşte geniul irosirii şi geniul performerului. În definitiv, Mutu ar putea fi subiectul unui film. Nu ştiu încă dacă într-o peliculă dramatică făcută de Mungiu sau într-una plină de ironii, semnată de Corneliu Porumboiu.

Apropierea celor două personaje se face doar în planul celebrităţii. Mai mult, imaginea lui Mutu o influenţează pe aceea a lui Cristian Mungiu. Românul are vocaţia nenorocită a criticii aiuristice: şi-a "făcut mîna" cu fotbaliştii, deveniţi abţibilduri publice. Orice microbist "ştie el" de ce Mutu a jucat un anumit meci bine sau rău - fără să-l fi urmărit la televizor, se înţelege şi are explicaţii absolut aiuristice pentru fiece moment din viaţa unui asemenea personaj. Românii au, astăzi, propriile "certitudini" legate de filmul premiat la Cannes.

Asta pentru că am auzit deja voci care găsesc defecte în filmul 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, fără ca măcar să-l fi văzut. Asta se cheamă, eufemistic vorbind, să chibiţezi. Cînd ne vom fi săturat de Mutu, vom fi în stare să urmărim filmul şi să înţelegem performanţa uriaşă a lui Cristian Mungiu.