Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Occident

Interviu cu Valeriu Andriuţă - Occident


România Liberă, august 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Valeriu Andriuţă are 34 de ani, două facultăţi (actorie şi regie teatru), mai multe piese puse în scenă şi vreo 20 de scurtmetraje în care a jucat. Prezenţa lui în Occident, lungmetrajul de debut al lui Cristian Mungiu, nu e întîmplătoare, pentru că a jucat pînă acum în toate scurtmetrajele acestuia. Paralel cu actoria, Valeriu Andriuţă montează. Are proiecte în Japonia, va pleca în turneu în Europa. Firească această disponibilitate geografică pentru tînărul basarabean care a studiat la Tbilisi şi Bucureşti.

- Ai jucat în toate filmele lui Cristian Mungiu pe prietenie?

- Nici nu ne cunoşteam la primul film. Eu jucasem la colegul lui, Valeriu Grosei, şi acesta i-a spus: "Ia-l pe Valeriu, că rezolvi repede".

- Şi uite că n-aţi rezolvat-o nici pînă azi.

- Ne şi înţelegem uşor. Poate e şi faptul că am şcoală de regie în spate. Am şi o şcoală de actorie, foarte bună, pe care am făcut-o între 1988 şi 1992 la Tbilisi. Ar fi trebuit să rămîn acolo, să studiez regia la profesorul meu Nugzar Lortkipanidze, care a fost ucenicul lui Mihail Tumanişvili (patriarhul şcolii de regie georgiene), care la rîndul lui a fost ucenicul lui Tofstogonov. Dar a început războiul, aşa că am venit la Bucureşti şi am studiat regia de teatru cu prof. Valeriu Moisescu. Am terminat UNATC în 1999, am fost doi ani actor la Sfîntu Gheorghe, am montat piese la Braşov şi la Reşiţa. La Chişinău am montat Noaptea asasinilor, care a fost nominalizat la Gala UNITEM pentru Cea mai bună scenografie şi Cel mai original spectacol. Tot la Chişinău am montat în '98, încă eram student, piesa Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt, piesă pe care prietena mea, actriţa Daniela Mudriac, o obţinuse de la Matei Vişniec. A fost premiera piesei în spaţiul românesc.

- Dar cum ai ajuns în Japonia?

- Prin Dana, care a plecat să joace la Tokyo, după ce a studiat la Moscova, la MHAT, fiind colegă cu o japoneză, Kuni Nozako. În 1999 am pus în scenă la Tokyo Sunetul unei voci / Sound of a Voice, spectacol care a participat la Festivalul de la Torino. Anul trecut am montat Femeile lui Cehov, care a fost o colaborare cu Teatrul KAI din Tokyo. Piesa s-a jucat la Festivalul Cehov de la Tokyo, în noiembrie trecut, anul ăsta s-a jucat la Shyodoshima, şi între 20 septembrie şi 1 octombrie vom pleca cu ea în turneu în Suedia (Stockholm), Danemarca (Copenhaga) şi Ungaria (Gyula, Botanya).

- Cum îl receptează japonezii pe Cehov?

- Extraordinar. Nu m-am aşteptat. A fost un proiect foarte greu, în primul rînd din cauza limbii. Textul, tradus în japoneză, după ce-l lucrasem eu în rusă, era de două ori mai lung. Nu se putea tăia aproape nimic din el. Am montat piesa într-un timp record, 3 săptămîni, din cauza costurilor ridicate.

- Am înţeles că acum pui pe picioare un alt proiect.

- E adevărat, fundaţia pe care am înfiinţat-o în 1999, A-Z Project (şi care are ca domeniu de activitate tot ce ţine de arta spectacolului, printre membrii fondatori numărîndu-se şi prof. Valeriu Moisescu), pregăteşte acum proiectul Hands Around, pe care îl va prezenta între 13 şi 15 ianuarie 2003 la Tokyo Regional Theater Festival. Suntem mai mulţi români în echipa spectacolului. Scenografia o face Ionel Stoicescu, costumele Oana Selegean, coordonatoarea proiectului e Mihaela Calamanciuc, iar una dintre actriţe Daniela Mudriac. Restul de nouă actori sunt japonezi, americani şi englezi.

- De unde luaţi banii pentru montare? Numai biletul de avion costă o avere.

- Din sponsorizări. Costă foarte mult. Sper să reuşim să găsim oameni interesaţi. În ultima instanţă, reprezentăm România, chiar dacă jucăm sub "drapelul" unui teatru japonez (Tokyo International Players). Cînd am făcut Femeile lui Cehov am cerut şi sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, dar ajutorul a rămas în aer. Ne-a ajutat în schimb o firmă, S.C. Texmod S.A., în special doamna Ana-Maria Selegean. Ea ne menţine şi azi cu mici finanţări pentru a putea supravieţui. Pentru actualul proiect sediul fundaţiei noastre din Tokyo a trimis o scrisoare primarului Băsescu în care, împreună cu Primăria din Tokyo şi TIP, îi cerea sprijinul.

- Şi Traian Băsescu ce a răspuns?

- Deocamdată nimic. Am emoţii foarte mari. Aş vrea ca şi noi, românii, să izbutim să facem rost de nişte bani, să nu lăsăm totul în seama japonezilor. Altfel, mă gîndesc că ne-ar fi de mare ajutor dacă am găsi un finanţator extern pentru ceea ce facem. Deja avem o invitaţie pentru toamna viitoare la Festivalul de Teatru Scurt de la Stockholm, unde am fost invitat să montez o piesă.



 Toate articolele despre Occident


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 2 - Anul 2002, Iulia Blaga
 Un film savuros - Occident, Călin Stănculescu
 Cannes 5: Ziua românilor (prezenţi la Cannes!) - Occident, Alex. Leo Şerban
 Un road-movie imobil - Occident, Alex. Leo Şerban
 A fi sau a nu fi emigrant - Occident, Ada Roseti
 Toate articolele despre Occident


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer