A fi sau a nu fi emigrant - Occident

*** (în primul rând pentru că este un film care poate fi urmărit cu plăcere de orice spectator, nu doar de pasionaţii de cinema şi prietenii actorilor, şi pentru că spune o poveste care nu conţine în mod necesar o morală servită privitorului nevinovat)

Filmul lui Cristian Mungiu a avut deja o traiectorie impresionantă despre care aţi avut ocazia să citiţi deja, fie atunci când a fost selecţionat pentru Quinzaine des Realisateurs la Festivalul de Film de la Cannes, fie atunci când a cucerit, din mâinile unui juriu majoritar străin, premiul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, fie în zilele care au premers premiera.

Occident este o poveste dulce-amăruie despre adaptarea la viaţa din România zilelor noastre. Fete care caută dragostea şi fete care preferă confortul material, băieţi care pun principiile înaintea nevoilor imediate şi părinţi care aleg să îndeplinească dorinţele copiilor aşa cum cred ei că e mai bine, toţi se întâlnesc într-o poveste care se petrece pe perioada a câteva săptămâni în Bucureştiul anului 2000. Plasarea în timp nu e întâmplătoare, două dintre personaje redescoperind la un moment dat cu nostalgie un cântec pionieresc din copilăria lor care vorbeşte exact despre "noi în anul 2000".

Filmul este împărţit în trei părţi care prezintă aceleaşi poveşti împletite şi finalul lor dramatic din perspectiva a trei personaje diferite. Aşa cum o arată şi numele, personajele se definesc prin relaţia lor cu Occidentul: cei care vor să plece, cei care vor să rămână şi cei care nu înţeleg nimic despre el. Personajele, interpretate remarcabil atât de tinerii Alexandru Papadopol, Anca Androne şi Tania Popa, cât şi de veteranii Dorel Vişan şi Coca Bloos, sunt atât de familiare spectatorului român încât povestea lor te captivează până la a uita că priveşti o operă de ficţiune.