Cannes 5: Ziua românilor (prezenţi la Cannes!) - Occident

Da, s-ar putea spune ca joi, 23 mai 2002., la Cannes a fost "ziua românilor". Mai întâi, debutul în lungmetraj al lui Cristian Mungiu, Occident, a fost prezentat - cu succes - în secţiunea "Chenzina regizorilor". La conferinţa de presă (care a durat peste o oră, în faţa ploii de întrebări ale unui public vizibil interesat şi la adăpost de ploaia de afară...), alături de Mungiu au stat actorii Alexandru Papadopol, Anca Androne şi Tania Popa (Valeriu Andriuţă şi cameramanul Oleg Mutu, mai timizi, au stat în culise), precum şi producătorul Dan Badea. Cea mai haioasă intrebare? Nu-mi amintesc; dar au existat multe răspunsuri haioase, venind din partea lui Cristi Mungiu şi - unul - din partea Taniei Popa, excelentă în rolul "fetei cuminţi" Mihaela: "Eu sînt crazy în realitate - Cristi a reuşit să mă facă, în film, să par atît de la locul meu... Nu m-am recunoscut şi e minunat!"

Colac peste pupăză, în acelaşi timp - la o aruncătură de băţ de cortul "Chenzinei..." , în hotelul Carlton - Jojo îşi lansa single-ul "Seule dans la nuit"! Cei care, invitaţi, au şi venit la lansare au primit cîte un CD, o poză cu Jojo şi T-shirt-uri albe, cu o inimă roz decupată pe care scrie "Dragostea nu omoară pe nimeni. Drogurile, da". Dar cadoul cel mai simpatic a fost însăşi Jojo - în largul ei în opulenta sală de protocol a hotelului, printre platourile cu bunătăţi şi băuturi fine, vorbind cînd în franceză, cînd în engleză (şi - cu românii prezenţi -, evident, în română...). Îmbrăcată în blugi şi un top roz cu sclipici, degajată şi naturală, Jojo a spus - înainte de prezentarea videoclipului în care cîntă în franceză - că se simte foarte implicată în campania impotriva drogurilor, dar şi că aceasta este prima ei mare "ieşire" în lume; iar faptul că se întîmplă chiar la Cannes e cu atît mai nemaipomenit!

În cu totul altă stare de spirit: seara, la proiecţia filmului cel-mai-aşteptat, cel-mai-scandalos al festivalului - Irreversible al francezului Gaspar Noe -, ziariştii au suportat în tăcere cele 90 şi de minute în care, pe rînd, unui individ i se crapă ţeasta cu un extinctor, Monica Bellucci este sodomizată "în timp real", preţ de 9 minute, aceeaşi Monica şi partenerul ei din viaţă, Vincent Cassel, se giugiulesc, goi-goluţi, în pat şi, în fine, Monica îşi face, stînd pe closet, testul de graviditate şi află că e însărcinată... Rezultatul tuturor acestor eforturi de regie/scenariu/actorie? Vreo 3 secunde de huiduieli sănătoase. Faptul că genericul de deschidere - ca şi povestea filmului - se derulează "pe invers", de la sfîrşit spre început, şi că această găselniţă a stîrnit aplauze, n-a mai contat la final. Irreversible e un film voit provocator, uneori şocant, adesea scabros, prea ambiţios poate - dar care "rămîne", totuşi, în mintea spectatorilor-cobai mult timp după ce s-a terminat... Înseamnă asta că va avea priză la juriul condus de un maestru al provocărilor şi "lumilor interioare" ca David Lynch? Nimic nu e mai puţin sigur; juriul ar putea să prefere, dimpotrivă, un film "cuminte", curat şi plin de speranţă ca The Man without a Past al finlandezului Kaurismaki. Nu mai e mult şi vom afla.

(Deplasare sponsorizată de Coca-Cola)