Interviu cu Cristian Mungiu - Occident

Tînărul cineast Cristian Mungiu (34 de ani) merge, aşadar, la Cannes cu lungmetrajul său de debut, Occident. Filmul va fi prezentat în secţiunea "Quinzaine des Réalisateurs", după ce anul trecut un alt film românesc, Marfa şi banii de Cristi Puiu, era prezentat cu succes în aceeaşi secţiune.

- Cum vă simţiţi, ca să spunem aşa, acum, cînd mai e puţin timp pînă la plecare?

- Agitat. Încerc să rezolv chestiunile finale legate de copie şi de prezenţa noastră acolo. N-am început încă etalonajul şi n-o să mă liniştesc pînă nu văd standardul gata. Pe de altă parte, aş vrea ca promovarea noastră la Cannes să nu fie una tipic românească - să nu fim băgaţi în seamă şi să ne prezentăm cu cele mai ieftine materiale promoţionale. Încerc să organizez, în limita timpului şi a banilor de la CNC, o promoţie cît de cît rezonabilă, adică afiş, pliant, cărţi poştale, coperte de casete, nişte casete video cu vorşpanul, fotografii şi o mapă de presă.

- Cum a decurs producţia? A fost ceva uşor?

- Ar trebui să scriu o carte despre asta. A fost foarte greu, chiar dacă acum am uitat sau nu vreau să-mi amintesc prea mult. Am pornit fără să am un buget complet, sperînd că ce vom filma va fi atît de bun încît să reuşim să ne finanţăm pe parcurs. Deci exista riscul să ne oprim unde se terminau banii.

- Ce buget aţi avut?

- Bugetul cu care am trecut filmarea a fost de 4,3 miliarde lei, bani care ne-au ajuns cu mare dificultate. După perioada de filmare, am reuşit să finanţăm etapa următoare cu banii de la McCann-Ericsson. A fost o etapă de stins datoriile de la filmare şi de început postproducţia. Apoi am avut bafta să cîştig un fond de la Festivalul din Rotterdam, Hubert Balls Fund, care era pentru postproducţie.

- În ideea că mergeţi apoi cu filmul la Rotterdam.

- Da. Filmul nu l-am terminat la timp, dar oamenii au fost drăguţi şi m-aşteaptă la anul. Ultima tranşă necesară pentru a duce filmul la capăt ne-a venit la CNC. Deci a fost o dată foarte complicat să finanţez filmul şi pe urmă a fost destul de complicat şi în perioada de filmare, pentru că am lucrat cu nişte oameni care au încercat să suplinească prin entuziasm lipsa lor de experienţă.

- La cine vă referiţi?

- La producţia mea, "Temple Film", care nu mai făcuse lungmetraj înainte. Practic, am dus o producţie în doi oameni şi jumătate. Altfel, nu ştiu dacă ceva a fost uşor. Deşi n-am luat uşor deciziile, pînă la urmă, dacă stau să mă gîndesc, de la casting la locaţii şi la felul în care am programat filmarea pînă la postproducţie, cred că am reuşit să aleg soluţiile cele mai de bun-simţ. Dar să spun că ceva a mers uşor... Nu. La noi nimic nu merge uşor.

- Transmiteţi un mesaj prin filmul dumneavoastră?

- Mă aştept să primesc e-mail-uri de la spectatori (la [email protected]) în legătură cu mesajul pe care-l transmite filmul, pentru că eu, cînd m-am apucat să scriu scenariul, nu mi-am propus să transmit un mesaj direct. Încerc să spun o poveste. Am în minte un fel de ton al filmului, pe care am vrut să-l transmit. Sunt mai multe poveşti în filmul ăsta şi foarte multe întîmplări care se întretaie. Din cauza asta nu pot spune că subiectul e făcut să susţină un mesaj foarte precis. Sinteza a ceea ce am vrut să spun se referă la impactul pe care-l au asupra celor care rămîn acasă plecările astea intempestive din ţară ale tuturor tinerilor de vîrsta mea.

- Că veni vorba, dacă vi s-ar propune o carieră în Occident, aţi părăsi România?

- Dacă ar fi să fac un film pe un scenariu de-al meu, n-aş sta pe gînduri. Îmi doresc şi eu să am o dată o producţie şi un buget de film cu care să pot face ceea ce-mi imaginez, nu să mă limitez la ceea ce pot face.

- Cînd aţi scris scenariul la Occident?

- În primăvara anului 2000, după un sinopsis pe care-l aveam gata de cu un an înainte. Dar primele secvenţe le-am scris prin '93. Din ele n-am păstrat decît nişte replici într-o secţie de poliţie.

- Pe Alexandru Papadopol l-aţi ales după Marfa şi banii, nu?

- Evident. Îl întîlnisem, de fapt, la party-ul final de la DaKINO de anul trecut, unde eu primisem "Premiul de regie pentru scurtmetraje". Party-ul se ţinea la World Trade Center, aşa că am împuşcat atunci doi iepuri. Un an mai tîrziu, am filmat în locaţia aia şi am lucrat cu Papi, căruia îi spusesem de la bun început că vreau să-l iau.

- Şi restul casting-ului a mers la fel de uşor?

- Oarecum. Pe Dorel Vişan a fost greu numai să-l conving să mai joace un poliţist, după ce la Radu Gabrea tot un poliţist făcuse. La Valeriu Andriuţă se punea doar problema rolului pe care să-l joace. El a jucat în toate cele opt filme ale mele, cu excepţia documentarului. Sper că filmul ăsta o să-i aducă o deschidere în cinematografia română, pentru că realmente e un foarte bun actor de film. Pe Coca Bloos şi pe Tora Vasilescu le-am luat fără prea multe discuţii. Ca să ajung la Anca Androne am văzut mai multă lume pînă să ajung la concluzia că ea face cea mai bună pereche cu Papi. Tania Popa a fost, cred, cea mai mare surpriză pentru mine. N-o ştiam pînă atunci. Mi-a adus-o Cătălin Dordea, care mi-a făcut casting-ul strict din amiciţie.

- Ce "trucuri" aţi prins de la acest prim lungmetraj?

- O grămadă, dar mai cu seamă am învăţăt lucruri pe care să nu le fac din nou. Cel mai simplu lucru pe care l-am învăţat, dar nu ştiu dacă o să fiu capabil să-l aplic, e să caut să fac lucruri mai simple şi mai sincere, dacă e posibil. E destul de riscant să povesteşti încercînd să speculezi partea umoristică. Trebuie să găseşti măsura potrivită pentru tonul ăla. Îţi asumi mult mai puţine riscuri dacă povesteşti sobru o poveste cu greutate.

- Cînd va fi premiera românească a filmului?

- Nu e stabilită încă. Venind chestia asta cu Cannes-ul peste noi, ne-a dat destul peste cap. Mi-e clar că pînă la Cannes nu mai avem timp să ne pregătim de o bună premieră. După Cannes am spus că dăm filmul la festivalul de la Cluj, deci nu mi-e foarte limpede dacă-n intervalul ăsta de pînă-n vară mai avem cînd să dăm drumul la film pe piaţă.