Bucureştiul este un oraş vulnerabil, şi fenomenele naturale, atunci când binevoiesc să se manifeste, îl găsesc total nepregătit. Până mai ieri, credeam că numai străzile şi casele mai prăpădite din câteva cartiere mărginaşe ale oraşului se inundă la o ploaie zdravănă, dar a trebuit să-mi reconsider părerea şi să admit că nu scapă de bucluc nici locurile mai îngrijite şi mai făţoase, precum Ateneul şi împrejurimile sale.
Prima parte a concertului Filarmonicii "George Enescu" din 14 iunie 2007 s-a desfăşurat exact în intervalul în care, afară, furtuna estivală îşi făcea de cap. Numai spectatorii din sala Ateneului ignorau, fericiţi, diluviul. Astfel, Cristian Beldi şi-a putut etala în linişte întreaga măiestrie pianistică în Concertul KV466 în re minor de Mozart, realizând o versiune substanţială, luminoasă, plină de savoare. Aplaudat din belşug, s-a aşezat din nou la pian, dar după primele acorduri a fost nevoit să se întrerupă. Printr-un luminator din tavan, situat în dreptul lojilor din spatele sălii, începuse să curgă un şuvoi zgomotos de apă, surprinzându-i pe ascultătorii de-acolo şi obligându-i să-şi caute urgent adăpost în altă parte. A început să picure şi pe scenă, în zona violelor, şi pauza care a urmat, mai lungă ca de obicei, a fost dedicată strângerii apei căzute şi, probabil, remedierii defecţiunii din acoperiş. Spectatorii ieşiseră din sală şi se buluceau la geamuri, privind înfioraţi ploaia în rafale şi îngrijorându-se de modul în care vor reuşi să se întoarcă acasă.
Coincidenţă sau nu, interpretarea soliştilor vocali ai Misei în mi bemol major de Schubert (echipa obişnuită compusă din soprana Elena Stancu, mezosoprana Olga Csorvasi, tenorul Vladimir Deveselu şi basul Pompeiu Hărăşteanu, la care se adăugase tenorul Mircea Ciurez) părea scufundată în aceeaşi atmosferă cenuşie. Cu excepţia tânărului Mircea Ciurez, dornic de afirmare, dar pe care, în majoritatea timpului, nu prea aveam cum să-l auzim din cauza accentelor marţiale ale companionilor săi.
Degeaba s-a străduit dirijorul Stefanos Tsialis s-o animeze, misa părea prea lungă şi deloc schubertiană. Şi-apoi, nu era timpul ei, nu venea nici Paştele, nici Crăciunul, ci doar o mult aşteptată vacanţă, în curând!