Realitatea Românească / august 2002
Train de vie
Acum mai bine de cinci ani începea în România, la studiourile Castel Films, lucrul la Train de vie, în regia lui Radu Mihăileanu, după un scenariu propriu.

Povestea despre lupta pentru supravieţuire a locuitorilor unui sătuc de evrei, în timpul celui de-al doilea război mondial, a şocat multă lume prin tonul umoristic în care trata acest subiect dificil. Între timp a apărut La vita e bella şi Jakob the Liar, care au domolit spiritele, dar au şi răpit ceva din impactul pe care acest film ar fi meritat să îl aibă pe plan internaţional.

Realizat cu finanţare franceză, belgiană, olandeză şi românească, filmul este jucat în principal de actori francezi, cărora li se alătură o mulţime de actori români, toţi vorbind însă în franceză. La mai bine de patru ani de la lansare, filmul este în fine distribuit şi la noi pe ecrane.

** (în principal pentru că vine prea târziu pentru spectatorul român, fie el interesat de noutăţi, sau de circuitul festivalurilor)
Regia: Radu Mihăileanu Cu: Muzica : Goran Bregovici, Cu: Sanda Toma, Razvan Vasilescu, Luminita Gheorghiu, Mihai Calin

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus