Un excelent Tren al vieţii întîrziat cu patru ani - Train de vie

Roberto Benigni, care a avut un succes remarcabil pe toate ecranele lumii cu filmul său La vita e bella, a cunoscut, înainte de a-şi turna filmul, scenariul lui Radu Mihăileanu - Train de vie. Opera cineastului român stabilit în Franţa (din 1980), unde urmează cursurile IDHEC (1980-1983), a fost realizată mai tîrziu decît La vita e bella, doar din diverse raţiuni financiare. Ambele filme sunt inspirate de Holocaust, privit însă într-o cheie care aminteşte de una dintre capodoperele lui Chaplin, The Dictator, realizată înaintea cunoaşterii ororilor petrecute în lagărele de exterminare din timpul celui de-al doilea război mondial. Între filmul lui Benigni şi Train de vie, realizat de Radu Mihăileanu, nu există nici o asemănare, structurile epice fiind total diferite, forţa umorului şi fantezia cineastului român fiind însă vădit superioare. De altfel, filmul s-a aflat în selecţia oficială a rigurosului Festival Internaţional de la Veneţia în 1998 şi a fost premiat la Festivalul Filmelor Lumii de la Montréal din anul următor (scenariul fiind laureat şi cu Marele Premiu al Canal Plus). Filmul lui Mihăileanu impune posibile comparaţii cu La vita e bella prin forţa epică a ficţiunii, prin calitatea conservării comicului specific evreiesc, cu rădăcini hasidice, bine instalat în viaţa numeroaselor personaje ce populează acest film ce apare ca o autentică epopee, avînd în final nuanţe de modernă Ţiganiadă.

Acţiunea se petrece într-un sat evreiesc al Europei de Est, unde, în vara anului 1941, personajul-cheie al filmului, nebunul Schlomo, află că germanii îi ucid şi deportează pe toţi evreii. Soluţia de salvare va veni, în ciuda nenumăratelor discuţii din Consiliul înţelepţilor, condus de rabin, tot din gura nebunului: vor cumpăra un tren şi vor organiza un fals convoi de deţinuţi, cu trupele de pază aferente, cu ofiţeri nazişti care trebuie să stăpînească la perfecţie germana şi regulamentele militare etc. etc. Ţinta unui astfel de tren al vieţii va fi Ţara Făgăduinţei via Uniunea Sovietică.

Replică modernă a Arcei lui Noe, avînd însă sute de pasageri, dar şi animale şi provizii pentru o îndelungată şi riscantă călătorie, trenul vieţii va străbate teritorii, va evita capcane, va reuşi să ajungă la o salvatoare linie a frontului. În toată această aventură, conflictele iscate între personajele marii evadări, între evrei şi "germanii" ce încep să se ia în serios, între generaţii, între "comunişti" şi "burghezi" trezesc verva comică a autorului, masiv inspirat de umorul etnic care a dat literaturii universale mari nume. Secvenţe memorabile rămîn acelea ce istorisesc conflictele din Consiliul înţelepţilor, formarea trenului, şedinţele de îndoctrinare comunistă făcute de militanţii comunităţii, întîlnirile pline de suspans cu adversarul autentic, armata germană pornită în căutarea unui "tren-fantomă", precum şi secvenţa întîlnirii cu ţiganii, o altă etnie care a avut de suferit, nu numai de pe urma războiului.

Situat pe multiple planuri, comicul lui Radu Mihăileanu se dezvoltă începînd de la nivelul replicilor, al situaţiilor evocate, în personajele construite polarizat; duelul între ofiţerul nazist evreu şi cel autentic este cel puţin spumos; însă tot acest umor nu ne poate face să uităm permanentul tragism al întîmplării izvorîte din realităţile unui război care a inspirat sute de filme. Regizorul declara: "Cu puţin timp înainte de a avea ideea filmului, am văzut Schindler's List, care m-a tulburat, m-a emoţionat. Dar am rămas cu senzaţia că după acest film nu se mai putea vorbi despre Holocaust în acelaşi mod, fără ca aceasta să nu se întoarcă împotriva noastră. Trebuia, fireşte, să continuăm să povestim, dar cu spiritul nostru, al celor care nu am fost martori ai acelor timpuri". Tragismul poveştii lui Radu Mihăileanu rămîne în subtext, puternic, fără a anula valorile terapeutice ale rîsului, soluţie, de altfel, generoasă şi creatoare de valabile desfăşurări artistice, ca şi la regizorul italian, cum ar fi şi excelenta "cheie" a întregului film, dezvăluită în ultimul cadru.

Unei distribuţii predominant franceze - Lionel Abelanski (excelent în Schlomo), Rufus (Mordechai), Clement Harari (Rabinul), Agathe de la Fontaine (Esther), Michel Muller (Yossi), Marie-Jose Nat (Sura) - i se adaugă un grup de excelenţi interpreţi români (Răzvan Vasilescu, Mihai Călin, Sanda Toma, Luminiţa Gheorghiu, Constantin Dinulescu şi regizorul Savel Ştiopul). De asemenea, extrem de expresivă, componentă permanentă a unui ritm susţinut al filmului, este muzica semnată de Goran Bregovici.

Train de vie rămîne, în ciuda cheii sale, o operă extrem de serioasă, un film despre nebunia istoriei şi a vieţii, despre o călătorie în acelaşi timp amuzantă şi teribilă.