Una dintre ciudăţeniile festivalurilor internaţionale de film (probabil şi de teatru ş.a.m.d.) este că juriile se schimbă de la an la an, invitaţii de asemenea, uneori şi directorul organizatoric, dar gazetarii sunt o constantă. Ediţie de ediţie, întîlneşti cam aceleaşi chipuri, începi să ştii cine vede doar din apropierea ecranului şi ai să-l găseşti dimineaţa căutîndu-şi loc în primele rînduri, reprezentanţii căror ţări sunt mai prietenoşi (vezi cei din Asia), mai gălăgioşi (bineînţeles, italienii), unde se aşază mai-marele criticilor de film, Klaus Eder, cine bea în pauză cafea espresso şi tot aşa. Se întîmplă astfel deoarece, odată intrat în lista departamentului de presă, acolo rămîi.
Aşa se face că Tudor Caranfil merge la Berlinală încă de cînd zidul ruşinii stătea sfidător între două lumi, că există gazetari ce au văzut cîte 20 de ediţii ş.a.m.d., dar toţi cei care au frecventat Berlinala au venit acum cu un plus de curiozitate, dată fiind schimbarea de director şi, poate, de direcţii a festivalului. Forfota este mare. Se cer informaţii despre filmele din competiţie de la gazetarii din ţările reprezentate pe ecran. Nu se obţine mare lucru pentru că multe sunt în premieră mondială. Oricum, peste ceea ce am aflat circulînd pe Internet, materialele de presă ne vor oferi din belşug. Ca în fiecare an, zilnic cutia de presă a fiecărui gazetar va fi umplută cu informaţii, fotografii, invitaţii, pliante turistice - în culori, pe hîrtie de supercalitate. Printre ele răsar şi materialele debutanţilor sau creatorilor independenţi, mai sărace, mai modeste, ades făcute la copiator. Ele trebuie să-i ajute la trecerea pragului spre producţia serios finanţată ori aduc în festival eforturile unei ţări paupere.
Aşadar, miercuri seară, la gală, Berlinala a demarat cu o peliculă germană (aşa cum ne-au oferit organizatorii în ultimii ani), Heaven de Tom Tykwer, premieră mondială, ca şi alt film german din competiţie, A Map of the Heart, semnat de Dominik Graf. Ţara-gazdă a mai adus încă două pelicule, ca niciodată. De altfel, asaltul cinematografiilor europene poate fi remarcat din chiar prima privire asupra programului competiţional. Spania cu Stones (regia: Ramon Salazar), Grecia cu One Day in August (regia: Constantinos Giannaris), Anglia cu Iris (regia: Richard Eyre), Irlanda cu Bloody Sunday (regia: Paul Greengrass), Ungaria cu Temptations (regia: Zoltan Kamondi); Danemarca, Franţa, Ucraina vor fi reprezentate pe ecran. Dincolo de secţiunile laterale ca Panorama, Retrospectiva şi restul, la care ne vom mai referi, sunt anunţate două evenimente mai speciale. Milos Forman a montat o versiune adăugată şi revizuită a filmului său Amadeus, prezentat într-o gală specială, Die Patriotin al lui Alexander Kluge va aniversa ziua de naştere a autorului şi 40 de ani de la lansarea Manifestului de la Oberhausen la care a fost părtaş.