Înainte, în timpul şi după - Cannes 2007

În numărul din mai 2007, reputata şi firoscoasa revistă Cahiers du cinema consacră prezenţei noastre la Cannes 2007 doar o jumătate de pagină plasată la finalul unui lung articol despre Aleksandr Sokurov a cărui participare în competiţie e considerată un eveniment. Ironia soartei a făcut ca noi să luăm Palme d'Or, iar Sokurov să nu figureze în palmares.

Acelaşi articol recunoaşte însă "supremaţia actuală a României în cadrul cinematografului din Europa centrală" printr-un grup de "realizatori tineri care au proiecte regizorale ambiţioase şi fără compromisuri".

Ce a urmat se ştie. 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile a făcut senzaţie. Cristian Mungiu a devenit una dintre marile revelaţii ale festivalului fiind asaltat de ziarişti care, lucru nu tocmai obişnuit, l-au aplaudat la conferinţa de presă şi l-au copleşit cu întrebările (40 de interviuri în primele două zile). Nimeni nu-şi imagina că filmul nu va avea un loc în palmares, poate chiar primul loc. Deşi prezentat în prima zi a festivalului, el nu a fost uitat, aşa cum se temeau unii, ci a devenit un termen de comparaţie. Exista însă pericolul ca opiniile criticilor să nu coincidă cu cele ale juriului, ceea ce se întâmplă adesea, după cum amintea agenţia Reuters. Nimeni nu avea ce să-i reproşeze: excelent conceput, excelent scris, excelent filmat, excelent jucat, "o realizare impresionantă prin simplitatea şi obiectivitatea cu care surprinde nu numai problema avortului ilegal în tot ceea ce are el mai şocant, ci şi lupta lipsită de spectaculos pentru supravieţuire în ultima perioadă de existenţă a blocului sovietic" (Variety). "Cine speră să cucerească Palme d'Or trebuie să treacă de puternicul film românesc 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (Hollywood Reporter).

În penultima zi a venit şi prima recompensă: premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI). Motiv de mare bucurie datorită prestigiului acestui premiu, dar şi de o oarecare îngrijorare: dacă juriile s-au vorbit (ceea ce de fapt nu se prea întâmplă) şi i se acordă premiul criticii ca să se degreveze un palmares încărcat?! A venit şi seara de gală, Mungiu a fost anunţat să fie prezent pentru că va primi un premiu, dar nu i s-a spus care. Pe măsură ce diferitele categorii inferioare se epuizau speranţele lui creşteau. În sfârşit, Cristian Mungiu primeşte din mâinile lui Jane Fonda multrâvnita ramură de palmier realizată din aur! Orhan Pamuk, premiantul Nobel pentru literatură, membru în juriul prezidat de Stephen Frears, va declara ziarului Le Figaro: "Am admirat fiecare cadru din acest film, am apreciat fiecare secundă".

Succesul românesc la Cannes 60 nu s-a rezumat însă numai la Cristian Mungiu şi la filmul lui. California Dreamin' (nesfârşit) a primit premiul secţiunii Un certain regard. Cătălin Mitulescu a participat la Cinefondation cu proiectul viitorului său film - Un balon în formă de inimă - pentru un supliment de finanţare pe care l-a obţinut. Iar Pădurea spînzuraţilor de Liviu Ciulei a figurat în programul de filme clasice prezentat cu prilejul acestei ediţii aniversare. Cei care îl ştiau au fost încântaţi să constate cât de bine se ţine, iar Martin Scorsese care l-a descoperit acum şi-l doreşte în colecţia sa de DVD-uri.

Revenind la succesul tinerei generaţii, nu cred că se mai poate pune întrebarea dacă e sau nu o simplă întâmplare. E clar că au apărut nişte cineaşti care au intuit cum să ajungă la publicul de azi, care - vorba lui Mungiu - sunt hotărâţi să rupă cu trecutul, care au asimilat printre altele lecţia unui anume cinematograf asiatic, şi care ştiu să povestească simplu (dar cât de complicată e redarea simplităţii!) istorii omeneşti. E clar că se poartă acest cinematograf românesc reprezentat deocamdată de Mungiu, Puiu, Porumboiu, Mitulescu şi Muntean. E clar că de la an la an ştacheta se ridică tot mai sus şi că peste Palme d'Or nu mai e decât Oscarul pentru film străin care înseamnă să-i cam baţi pe americani la ei acasă.

Cât va dura această modă? Greu de spus. Poate doi, poate trei ani în care cei cinci şi alţii ca ei trebuie să muncească pe brânci şi să-şi ostoiască invidiile într-o cursă contra cronometru.