N-ar fi o dramă. Drumul spre ţel poate fi mai interesant decât ţelul în sine. Ne-am obişnuit şi cu ideea că misterul face de multe ori mai mulţi bani decât logica. Însă cele aproape trei ore de Inland Empire ne scufundă într-o poveste vagă şi coşmarescă în care capetele de sens se pierd într-o goană confuză dintr-un coşmar într-altul (ca un vis urât care nu se mai termină). Iar misterul se pierde repede, transformându-se în dubii referitoare la faptul că autorul ar fi stăpân pe ce vrea să comunice.
Filmul are sens în prima parte. O actriţă (interpretată de Laura Dern, revenită în forţă în galeria lui David Lynch) e vizitată de o vecină nouă (excelentă Grace Zabriskie). Aceasta devine tot mai ciudată pe măsură ce, în gros-plan-uri rugoase create de filmarea pe suport video, face nişte afirmaţii care sună a preziceri funebre. Prezicerile se referă la următorul rol al actriţei Nikki. Secvenţele următoare ne introduc în producţia filmului respectiv, regizorul fiind interpretat de Jeremy Irons iar partenerul de platou de Justin Theroux. Filmul e învăluit într-o legendă macabră, el fiind un remake al unui clasic realizat după o poveste ţigănească poloneză, cei doi protagonişti ai originalului, implicaţi într-o legătură adulteră, fiind omorâţi înaintea încheierii turnajului. Filmările încep (filmul aducând cu Tânăr şi neliniştit), iar protagoniştii intră în tiparele vechi, fiind tot mai atraşi unul de celălalt, dar de la un punct încolo povestea intră în vrie, devenind complet neclar dacă ce se vede pe ecran e filmul care se toarnă, realitatea, coşmarul eroinei sau un montaj al acestora. Către final, la sfârşitul unei peregrinări dintr-un vis într-altul, ne dăm seama că suntem pe platoul unde tocmai s-a filmat sfârşitul filmului, dar asta nu va lumina confuzia de dinainte în care au intervenit secvenţe din Polonia (ne închipuim că e filmul clasic), trei personaje cu capete de iepuri care evoluează într-un show TV (cu râsete din off), o fată care plânge uitându-se la ele, secvenţe cu eroina refugiindu-se în camere necunoscute unde are (sau nu) viziuni cu fete care vorbesc aiurea şi cântă, secvenţe cu soţul actriţei şi cu circari polonezi ca nişte mafioţi plus un hipnotizator, plus Julia Ormond care spune că a fost hipnotizată pentru a ucide şi care se dovedeşte mai apoi că e soţia din film a partenerului lui Nikki. Şi multe altele.
"Mistery" să fie, dar să înţelegem şi noi
Spectatorul are mari greutăţi în a face faţă bombardamentului imaginaţiei dezlănţuite a lui David Lynch, şi chiar se poate întreba, frustrat că nu înţelege nimic, ce vină are. Este inconştientul fragil al actorilor o scuză pentru un film complet ilogic? Faptul că eroina interpretată de Nikki interpretată de Laura Dern îşi dă duhul pe stelele de pe Hollywood Boulevard e o punere în context pe care trebuie s-o scuzăm tocmai pentru că are legătură cu "Uzina de vise"?
Dar mai mult decât de "mistery", Inland Empire ţine de umbrela largă a genului experimental, care adăposteşte tot ce vrei şi ce nu vrei. Filmările pe mini-DV dau însă impresia de ieftin şi de mediocru, impresie sporită mai ales de faptul că în spatele cojii isterice, spectatorul nu descoperă nici măcar bunăvoinţă din partea autorului.
Independenţa Film are mult curaj pentru că aduce pe ecranele româneşti acest film care demonstrează însă un adevăr: cineaştii fac filme în primul rând pentru ei.