PS: Tocmai am văzut un film "pălit de geniu" - chiar aşa s-ar şi traduce: Pălit de dragoste / Punch-Drunk Love, scris/regizat de copilul teribil al filmului american, Paul Thomas Anderson (Boogie Nights, Magnolia)... Genial, cum spuneam, mult mai scurt decît precedentele două (împreună, acestea au aproape 6 ore; acesta are doar 92 de minute) şi imposibil de povestit, într-atît PTA se joacă -minunat - cu aşteptările spectatorilor (Adam Sandler, Big Daddy, "Băiatu' cu apă rece", etc, într-un film de PTA?! Adam Sandler alături de Emily Watson - Breaking the Waves?? Ei bine da, Adam Sandler; şi e for-mi-da-bil!), cu genurile (comedie burlescă, thriller, love-story, un pic musical şi - ceva mai mult - fabulă postindustrială scrîşnit-dementă...), cu muzica (de la simple zgomote, "muzică concretă" deci, la sunete de sintetizator, rock & şlagăre din "the good ol' times" - ca de pildă He Needs Me", cîntat de Shelley Duvall şi preluat din Popeye al lui Altman...), cu regulile bătute în cuie pentru regizorii cuminţi şi care explodează, literalmente, în imaginaţia fără limite a unuia din cei mai inventivi şi mai intuitivi cineaşti actuali!
Punch-Drunk Love e un Tati (Playtime) luptîndu-se cu nevroza & paranoia contemporane - un film entuziasmant într-un festival care este abia la jumătate! Să speram că juriul condus de David Lynch va şti să-l premieze cum se cuvine...
(Deplasare sponsorizata de Coca-Cola şi Air France)