Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Anonimul 2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

A doua zi - Festivalul de Film Anonimul 2007


august 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În Deltă soarele lucrează cel mai mult, stă toată ziua pe cer. Numai răcoarea cochetelor săli de cinema din satul Festivalului ascunde încinsa vară care, în această lună, pare să nu fi părăsit vreun moment Sfîntu Gheorghe. Problema ţînţarilor nu e nici pe departe atît de gravă cum îmi imaginam. În niciun caz nu îţi dau tîrcoale mai mulţi decît ai întîlni în orice oraş în care nu se poartă sistematic o luptă împotriva zburătoarelor cu trompă prin beciurile blocurilor, pe canale, apoi pe străzi. Aşa că rămîn doar părţile bune, unirea Deltei cu Marea Neagră, păsările ale căror ţipete te trezesc dimineaţa şi, bineînţeles, filmele din program.

În ceea ce priveşte proiecţiile, Anonimul are două modalităţi de lucru: pe de o parte, în timpul zilei, filmele din competiţii - lungmetraj, scurtmetraj ficţiune şi scurtmetraj animaţie - rulează în incinte special amenajate într-o clădire situată în interiorul complexului festivalier, aflat la ieşirea din Sf. Gheorghe spre mare. Sînt trei săli, una mai mare, cu aproximativ 130 de locuri, două mici, 30-50 de locuri, iar intrarea la filme este condiţionată de procurarea unor invitaţii care se distribuie gratuit înaintea fiecărei zile de festival. Seara, peste drum de satul Festivalului, în camping, sînt organizate proiecţii în aer liber, iar acolo pot fi văzute toate filmele din programul ediţiei a patra a Festivalului Anonimul. În camping au loc şi discuţii pe marginea evenimentelor cinematografice ale Festivalului şi tot acolo vor fi organizate şi întîlniri ale invitaţilor speciali cu publicul.

Marţi seara, în camping, a avut loc proiecţia filmului Tickets în prezenţa invitatului de onoare al Festivalului, regizorul Ken Loach, unul dintre cei trei semnatari ai regiei acestui film. Imediat după Tickets a rulat episodul pe care Ken Loach l-a semnat în cadrul proiectului intitulat 11'09''01 - September 11, unde însemnaţi creatori de film de pe glob prezintă perspective personale asupra dramei World Trade Center. Fiecare segment poartă numele ţării din care realizatorul provine, iar filmul a fost lansat la un an după tragedia din New York. Imediat după proiecţii s-a încins o sesiune de întrebări şi răspunsuri în care scînteile săreau necontenit din microfonul aflat în public, cei prezenţi fiind serios înfierbîntaţi de parabola realizată de către britanic în povestea sa despre 9/11.

Amîn puţin impresiile mele despre discuţia de aseară, cît să vă povestesc despre Tuya's marriage. Aţi putea să vă imaginaţi un fel de Kusturica chinez? El ar fi Quanan Wang. Un realizator care poate să înfăţişeze cu umor obiceiurile de căsătorie, convenienţele şi demersurile sociale care sînt îndeplinite prin Mongolia pentru a ajunge la fructul dorit - în acest caz o anumită femeie, Tuya. Dar, în acelaşi timp, trebuie să vă imaginaţi şi un realizator care reuşeşte să menţină pe ecran un ton sobru, serios, prin oferirea unor detalii care subliniază încordarea şi conflictele sentimentale care pot însoţi diverse aranjamente matrimoniale. Femeie harnică, gospodară, mamă a doi copii, Tuya trăieşte într-o comunitate situată într-o zonă care pare un real middle of nowhere, o zonă semideşertică, unde creşterea oilor şi speranţa găsirii unei comori (petrolifere) sînt singurele îndeletniciri. Soţul ei este suficient de inapt pentru muncă şi suficient de apt pentru băutură încît femeia să se îngrijoreze: dacă ar trebui să îl susţină şi pe el şi să îi finanţeze pasiunile spirtoase, ar fi putut intra în joc propria extenuare. După o discuţie cu mama sa, Tuya se înţelege cu soţul ei să divorţeze, promiţîndu-i acestuia că se va căsători doar cu cineva care o va asigura că îl va accepta şi pe el în aceeaşi casă şi-i va oferi tot ceea ce i-ar fi necesar. De voie, de nevoie, bărbatul acceptă. Peţitorii încep să curgă rîuri şi e multă ironie fină în prezentarea întîlnirilor dintre pretendenţi şi femeie. Apar şi candidaţi capcană, soţul este gata gata să se sinucidă pentru a o întoarce din drum, plus cîteva scene savuroase în care întîlnim funcţionarii locali ai statului. Şi cum cine sădeşte vînt între peţitori culege furtună... nu e de mirare că finalul o prinde pe Tuya în lacrimi, în timp ce în jurul ei bărbaţii se bat cap în cap, precum berbecii!

Ce bine că nu erau roşii în camping marţi seara, căci sigur Ken Loach lua cîteva în freză. Măcar fiindcă a fost văzut de o parte a publicului, cea trecută de prima tinereţe mai ales, drept un adevărat stalinist! Şi probabil că aceştia ar fi simţit că regizorului i-ar cădea bine cîteva pete roşii în păr. De unde a pornit totul? De la segmentul prezent în filmul despre atentatele de la World Trade Center. În acest film, Ken Loach pune în scenă o parabolă, din păcate nu una alegorică. Pablo este un cetăţean britanic de naţionalitate chiliană. După ce familia sa a avut de suferit în urma loviturii de stat puse la cale de Pinochet cu ajutorul conducerii SUA (Kissinger, secretar de stat, iar Nixon preşedinte) în anul 1973, Pablo s-a refugiat în Anglia. Lovitura lui Pinochet a avut loc pe 11 septembrie. Atentatele teroriste din New York au avut loc pe 11 septembrie, 28 de ani mai tîrziu. Teza lui Ken Loach, expusă prin povestea lui Pablo, este aceasta: nu numai SUA a fost atacată de terorişti, ci, pentru anumite ţări, cum este Chile, chiar SUA este o ţară teroristă. Salvador Allende cîştigase în mod democratic alegerile din Chile. Însă nu a căzut cu tronc americanilor fiindcă era comunist. SUA a instruit militari chilieni, a sprijinit material şi logistic lovitura lui Pinochet. În urma ei au murit 30.000 de oameni. Unii împuşcaţi, alţii în torturi groaznice.

Reacţia publicului: cam aceeaşi văzută şi la TIFF acum doi ani, cînd Festivalul a fost închis de filmul Transylvania al lui Tony Gatlif şi o parte însemnată a spectatorilor i-a sărit în cap (căci dialog civilizat nu prea a fost atunci) pentru că ar face România de ruşine prezentînd-o ca o ţară cu gropi şi ţigani... adică o evidentă alunecare din mecanismul propus de autor! În cazul Gatlif nu a fost făcută diferenţa între un spectacol cinematografic şi realitatea din afara sălii de proiecţie, în ceea ce priveşte filmul realizat de Loach, sistemul de încadrare al opiniei cinematografice a britanicului a fost grav perturbat de felul nociv în care comunismul a deviat în totalitarism oriunde a fost prezent în lume. Pentru contestatarii lui Loach nu a contat funcţionarea logică a tezei sale, ci a contat faptul că Allende ar fi fost comunist, adică deja era răul în persoană. Iar aducerea în discuţie a unui caz precum Allende deja îl stigmatizează pe Loach. Publicul l-a înroşit imediat şi, pentru a fi meniul complet, trebuia doar să-l mai întrebe de ce nu a stat în România să mănînce salam cu soia alături de popor. Apoi discuţiile au mers cam în paralel, din public numeroase voci amintindu-i că regimurile comuniste sînt condamnabile şi că e trist că el apelează la astfel de exemple în filmele sale, în vreme ce Ken Loach explica diferenţa dintre socialismul democratic, pe care din punct de vedere politic îl îmbrăţişează, şi totalitarismul comunist, pe care îl consideră şi Loach absolut condamnabil.

Miercuri seara, în camping, va ieşi în faţa publicului autohton Cristian Mungiu, cu 432. Iar eu nu v-am povestit încă nimic despre călătoria cu vaporul către Sfîntu Gheorghe, despre deschiderea Festivalului sau despre Tickets, aşa că mîine o să introduc unele flash-back-uri în poveste. Poate şi cîteva poze.



 Toate articolele despre Festivalul de film Anonimul 2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Cronică dublă - Anonimul 2007, Luiza Vasiliu, Cristi Luca
 Meniu de filme, mare, plajă şi peşte - Anonimul 2007, Iulia Blaga
 Anonime (II) - Festivalul de Film Anonimul 2007, Lucian Mircu
 Ken Loach - lecţie de cinema, nu de politică, la Anonimul 2007, Iulia Blaga
 Închiderea - Festivalul de Film Anonimul 2007, Lucian Maier
 Toate articolele despre Festivalul de film Anonimul 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer