Închiderea - Festivalul de Film Anonimul 2007

În afara premiului pentru scurtmetraj animat, Tyger, pe care l-am considerat destul de comun atunci cînd am vizionat laolaltă întreaga selecţie, şi în afara premiului pentru interpretare feminină, Hannah Hertzsprung din Vier Minuten, pentru o poveste pe care o consider artificială, forţată, intens căutată din punct de vedere dramatic, tot palmaresul ediţiei a patra a Festivalului Anonimul este îndreptăţit.

Premiul publicului: California Dreamin' (nesfârşit)
Premiul Special al Juriului: Elio Germano, Italia, pentru rolul Accio Benassi din pelicula My Brother is the Only Child, un film regizat de Daniele Luchetti.
Premiul Special al Juriului: Hannah Hertzsprung, Germania, pentru rolul Jenny von Loeben din Vier Minuten.
Premiul pentru imagine: Mikhail Krichman, Rusia, pentru filmul The Banishment. Juriul şi-a motivat decizia astfel: "pentru frumuseţea copleşitoare a imaginii."
Premiul pentru regie: Andrei Zviagintsev, Rusia, prentru filmul The Banishment. Motivaţie: "pentru viziunea cinematografică uimitoare" (sînt de acord cu această motivaţie, deşi rareori îmi cad bine cuvintele mari).
Trofeul Festivalului: California Dreamin', Cristian Nemescu, România. Motivaţie: "pentru reuşita excepţională, inclisuv interpretativă, cu o menţionare specială a actorilor Ion Sapdaru şi Răzvan Vasilescu."

Premiul secţiunii de scurtmetraj ficţiune: Before the Wind Blows, Samer Najari, Canada
Premiul secţiunii de scurtmetraj animaţie: Tyger, Guilherme Mercondes, Brazilia.
Premiul publicului pentru scurtmetraj: Save the World, David Calsas-Roma, Mare Britanie & Spania.

Comentariile publicului şi opţiunea majorităţii criticilor prezenţi la festival dădeau ca favorit Vier Minuten. Eu mă tot întrebam cum e posibil să aprecieze filmul acesta şi, în acelaşi timp, să strîmbe din nas la găluştele autohtone, gen Îngerul necesar sau Orient Express, faţă de care povestea lui Kraus are în plus doar limba germană şi concentrarea de motive dramatice: găleţi de nenorociri pe centimetrul pătrat de peliculă, special selectate; astfel povestea capătă rapid un ton afectat, studiat, ceea ce m-a determinat să o consider umflată, contrafăcută. Mă bucur că juriul nu a certificat zumzetul general, ba chiar a dat două premii importante - exact cele pe care le merita - filmului realizat de Zviagintsev, preferatul meu din concurs, The Banishment, despre care am vorbit în relatarea legată de prima zi a festivalului. Despre California Dreamin' aproape uitasem. Nu cred că am spus vreun cuvînt despre el pînă acum. Mi se părea atît de firească prezenţa lui în concurs, atît de ştiută, încît pur şi simplu am uitat. A contribuit şi faptul că pînă la Anonimul deja l-am văzut de două ori, aşa că aici doar am ieşit în camping atunci cînd a fost proiectat în aer liber, pentru a vedea reacţia publicului. Ropote de aplauze au fost în acea seară, ceea ce filmul şi merită! Aşadar, încă un premiu pentru Cristi Nemescu, încă o stea trimisă spre cer să-i lumineze calea...

Before the Wind Blows nu l-am văzut decît după Gala de Închidere. Într-adevăr, mai captivant prin ceea ce propune decît Save the World, cel ales de mine ca favorit dintre scurtmetrajele vizionate (am văzut doar una dintre serii, cealaltă fiind proiectată în paralel cu un lungmetraj la care ţineam să ajung). Scurtmetrajul cîştigător deconstruieşte ideea de kamikaze - fie el pilotul japonez din al Doilea Război Mondial, fie sinucigaşul musulman pregătit de Jihad. Înaintea comiterii actului sinucigaş, tinerii întră într-un studio pentru imortalizare fotografică. Două dintre studiouri arată precum cel al lui Porumboiu din A fost sau n-a fost?, cu tot cu indicaţiile de platou din filmul românesc. Diferenţa dintre actul pe care tinerii se pregătesc a-l face şi comportamentul lor în contextul fotografierii anulează în fapt încărcătura simbolică a gestului care va fi făcut: diferenţa dintre felul comun în care participă la şedinţa foto, unde comportamentul ameninţător este regizat, şi imaginea celor ce urmează a fi săvîrşite sugerează faptul că o stare mimată, nefirească, este aceea din clipa sinuciderii.

Tyger îmbină mai multe stiluri: joc cu marionete, aranjament în 3-D, animaţie clasică, film. Cu o morală aparent simplă: lumea e o junglă, dar numai pasul apăsat al unui cunoscător (tigrul în acest caz) poate dezvălui această stare a lucrurilor. Fiecare mişcare a tigrului transformă oamenii din jur într-o specie animalieră, în funcţie de preocupare: prostituata şi amantul în caracatiţe, microbiştii în viespi, alcoolicii în maimuţe...

Cu bine!