Anonime (I) - Festivalul Internaţional de Film Independent, Anonimul 2007

Marian a plecat tocmai din Jimbolia (Timiş) în celălalt capăt de ţară, la Sf. Gheorghe (ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Film Independent, Anonimul). Seara, îl găseşti în primul rînd al cinematografului din camping. Marian are 12 ani. Şi e doar un exemplu că nu toţi tinerii de azi preferă ecranul calculatorului "marelui ecran". Invitat la Anonimul în 2005, britanicul Peter Greenaway declama "Cinema is Dead". Controversatul autor se referea desigur la moartea Filmului aşa cum îl ştiam pînă atunci, prevestind un nou tip de cinema, adaptat erei digitale. Fix doi ani mai tîrziu, de pe acelaşi podium din Sala 1, regizorul Ken Loach îşi exprima dezacordul faţă de compatriotul său. După Loach, natura umană nu se schimbă şi va avea nevoie de aceleaşi poveşti, indiferent de inovaţiile aduse modului de proiecţie sau suportului de filmare. Şi ca să ne întoarcem la Marian din primul rînd, Loach e sigur că Cinemaul va (supra)vieţui bine-mersi cîtă vreme tinerii vor prefera să iasă la film cu gaşca, decît să rămînă acasă cu babacii. Şi vor prefera, consideră englezul.

Mariana Mihuţ, unul din "prietenii festivalului" (alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu) era la fel de optimistă în seara deschiderii oficiale. "România are multe feţe urîte" spunea marea actriţă, "dar aici (la Anonimul, n.a.) e faţa ei frumoasă. Şi cred, cea adevărată." Sau în cuvintele de pe tren ale unui viitor jurnalist: la Sf. Gheorghe "vine multă lume bună".

Un lucru e cert, Sf. Gheorghe e departe. De oriunde ai veni. Păi numai din Tulcea faci patru ore cu catamaranul (by the way, acum doi ani a fost de ajuns un singur vapor de 600 persoane pentru amatorii de film independent; acum, au plecat spre Satul Filmului, 2 nave clasice şi una rapidă). Dacă vii din partea cealaltă de ţară, ca Marian din Jimbolia, e ca şi cum ai călători în străinătate. Curios, nu mai sunt aşa de mulţi - şi insuportabili - ţînţari. Dar s-au înmulţit cîinii din camping (merită precizat, nu sunt enoţi, ci nişte corcituri simpatice de pechinezi, pe care le vezi moţăind nestingherite în colbul fin ce inundă uliţele satului). Dacă Sfîntu Gheorghe n-ar fi singura aşezare pe o rază de mulţi kilometri, ai putea crede că au venit patrupede şi din alte sate.

Campingul e invadat şi de corturi (cca. 200), ceea ce confirmă teoria lui Loach cu plecatul tinerilor de acasă ca să vadă un film cu gaşca. Vorba vine "un film". La ora la care scriu rîndurile acestea amestecate (joi, 11 a.m.) au trecut vreo 60 de ore de festival şi cam tot atîtea filme. Cele mai multe de categoria B (bunicele) şi cîteva de categoria A (Adevărate). Cum e şi normal, părerile sunt împărţite şi se discută peste tot (la coadă la restaurantul din camping, pe drumul spre plajă, în mare) filmele din competiţie şi din afara ei. Oricum, e indicat să nu renunţi la un film doar pentru că nu i-a plăcut vecinului tău de cort. Trebuie să te convingi cu ochii tăi.

Favoritul meu pînă acum la secţiunea lungmetraj e opera germanului Chris Kraus, Vier minuten (Patru minute). Două femei schiţează doi paşi înainte, doi înapoi, în dansul împleticit al destinului lor (adică muzica). Mîna regizorală te ciupeşte straşnic de corzile profunde. Şi vibrezi fără să ştii de ce, într-un crescendo continuu care l-a impresionat şi pe micuţul cinefil, Marian, prezent în sala 1 din Satul Filmului. Vier minuten e o compoziţie minunată ca o sonată pentru pian de Schumann, pigmentată cu accente hardcore aparent nelalocul lor. Trebuie amintit felul în care actriţele Monica Bleibtrau şi Hannah Herzsprung îşi execută partiturile fără să rateze nici măcar o notă.

Mi-a căzut cu tronc şi stilul minimal al chinezului Wang Quanan din Tuya's Marriage. Simpatic şi în egală măsură dramatic, filmul urmăreşte viaţa unor păstori din stepele deşertice ale Mongoliei. Mediul geografic (lipsa apei) şi social (tradiţiile) sunt vinovate de relaţiile uneori aberante care se creează - Tuya divorţează de soţ pentru a se recăsători, dar impune pretendenţilor să îl ia sub acoperiş şi pe bărbatul ei invalid şi pe copiii lor. Mai sunt încă lungmetraje de văzut (The Interview lui Buscemi, de exemplu). La scurtmetraje mi-au plăcut apocalipticul Nouvel Ordre (Elveţia), oniricul Dawn (Marea Britanie) şi senzaţionalul (a se citi, senzorialul) Infrarouge (Franţa). De astăzi servesc şi ceva desert, delicioasele scurtmetraje de animaţie. Dar mai pe larg vorbim după. Acum totul se întîmplă prea repede şi nu-i timp de analizat. E vreme de vizionat (şi, desigur, de bronzat).

PS: Lui Marian i-a plăcut şi 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile pe care l-a văzut aseară, tot din primul rînd al cinematografului în aer liber. La cîţiva metri de el s-a aşezat şi Cristian Mungiu & echipa pentru a încinge o discuţie informală cu un public efervescent.