Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Anonimul 2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

A treia zi - Festivalul de Film Anonimul 2007


august 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A treia zi a Festivalului Anonimul a început cu o conferinţă susţinută de Ken Loach. Faţă de întîlnirea din camping cu regizorul distins în anul trecut cu Palme d'Or, conferinţa de miercuri dimineaţă a fost cu totul relaxată şi relaxantă. Regizorul britanic a vorbit despre etapele fabricării unui film, afirmînd că în ceea ce îl priveşte, sintagma "un film de" nu poate fi susţinută. În cinematografie nu poate exista o semnătură categorică a unui autor, precum în literatură, fiindcă în cazul cinematografiei mai multe persoane organizează şi definitivează un proiect.

A fost ideea principală a discursului său, pe care a întărit-o punctual, prin evidenţierea importanţei pe care o are fiecare participant în facerea unui film: în primul rînd scenaristul, în opinia sa acesta avînd cea mai dificilă sarcină, aceea de a da naştere unei poveşti; apoi actorii, care ar trebui aleşi după ce povestea este definitivată, în funcţie de caracter, de asemănarea cu personajul din scenariu, în niciun caz aleşi dinainte, pe criterii ce ţin de politicile de vînzări ulterioare finalizării proiectului, precum vedem în cazul marilor producţii hollywoodiene. Întrebările celor din sală l-au determinat pe Ken Loach să îşi prezinte propria experienţă din perspectiva celor expuse iniţial doar în teorie. A vorbit despre realizarea lui Kes, acum aproape patruzeci de ani, despre munca sa la Tickets, Sweet Sixteen sau la It's a Free World, un film tocmai terminat. A prezentat şi modalitatea în care el găseşte finanţare pentru intenţiile sale cinematografice şi a stăruit puţin asupra realizatorilor de film pe care îi admiră - Milos Forman, Jiri Menzel, Vittorio de Sica ori John Cassavetes. În încheiere şi-a exprimat speranţa că în competiţie cu filmul american, producţia europeană va fi mult mai bine protejată pe pieţele de pe bătrînul continent şi, astfel, mult mai vizionată decît în prezent.

Vier Minuten. Filmul cel mai aplaudat din competiţie, inexplicabil pentru mine. Să vă spun de ce. În odiosul film Şi totul era nimic al Cristinei Nichituş era o secvenţă dialogată care se repeta la fiecare zece minute. Oricine o întîlnea pe doamna poliţistă interpretată de Magda Catone spunea: "Săru' mîna doamna colonel!", iar dumneaei răspundea: "Nu sînt colonel!". E ştiuta pornire autohtonă de a măguli pe cineva, printr-o ridicare în rang... la fel cum unui subinginer îi creştea inima în industria siderurgică atunci cînd era apelat ca "domn' inginer". O astfel de forţare face şi Chris Kraus în filmul său. El pare a crede că dacă aşează pe peliculă toate nenorocirile care au cuprins ultimii şaizeci de ani ai secolului trecut, gata, obţine cea mai adîncă dramă, astfel se măguleşte pe sine. Ironia situaţiei: fără să fie atît de stupid precum Şi totul era nimic, în Vier Minuten apare necontenit un fix verbal - pianista este numită "genială" de fiecare dată cînd vine vorba de ea, iar despre ea e vorba tot timpul.

Povestea e următoarea: o tînără pianistă genială este închisă pentru omucidere. Numele ei este Jenny. Pe parcurs aflăm că ar fi închisă pe nedrept. Asta amplifică drama. Şi genială şi închisă pe nedrept. În închisoare nimeni nu o suferă, astfel că e maltratată necontenit. Găseşte alinare doar în pianul pe care o profesoară în vîrstă îl aduce în închisoare. Pe profesoară o cheamă Traude Krüger. Aceasta caută să îi predea tinerei lecţii (de cînd genialitatea are nevoie de lecţii!?) şi, din nou, destul de ciudat, tot ceea ce ar fi însemnat genialitatea fetei - compoziţia muzicală modernă -, bătrîna profesoară încercă să blocheze. Doar Schubert şi ăsta destul de simplu pentru un geniu. Faza e că Jenny se îndrăgosteşte de profesoară. Îi mărturiseşte iubirea. Numai bun momentul pentru a afla că şi Traude Krüger a suferit în tinereţe, a fost torturată de nazişti (arsă cu ţigara, de exemplu). Deoarece atunci iubea şi ea o fată. Pianistele se apropie, însă profesoara o ţine la distanţă pe fată. Jenny, iritată de faptul că tatăl său a intrat pe fir şi pare să-i fi cîştigat prietenia profesoarei, urlă telenovelistic minute întregi. Aşadar, domnişoara are probleme şi cu familia. Dramă personală pe trei nivele: social - închisă (dar pe nedrept), amoros - profesoara nu îi răspunde, familial - relaţia cu părinţii, distrusă. Pentru a-i da un ţel tinerei, profesoara o înscrie la un concurs de pian. O face scăpată din închisoare în seara competiţiei, dar poliţia este alertată rapid. Chiar înainte să urce pe scenă poliţia o ajunge, din nou mentorul său cere clemenţă: doar patru minute! Jenny duce la bun sfîrşit un performance muzical modern, spre indignarea mentorului său, dar primeşte aplauze grămadă. Face o reverenţă şi chiar atunci îi sînt puse cătuşele, imaginea îngheaţă. The End (dar în germană).

Toate scenele sînt silit dramatice. Acţiunea este construită din detaliu în detaliu în aşa fel încît mi-a dat senzaţia că realizatorii voiau să amplifice dramatismul cu orice preţ. Din păcate Kraus devine ridicol în cazna sa de a aduce pe ecran toate elementele nocive, de la nenorocirea nazistă pînă la societatea contemporană unde justiţia poate închide un super talent din greşeală. Simţeam că urmăresc o combinaţie între Îngerul Necesar şi Orient Express, primul ca urmare a subiectului muzical şi din cauza istoriei personale a fetei, al doilea din cauza artificialităţii poveştii. Involuntar, Vier Minuten e o parodie nereuşită la The Piano Teacher (Elfride Jelinek, roman & Michael Haneke, film).

Seara a fost încheiată de Cristian Mungiu. A fost prezentat 432în aer liber. Lume foarte multă, dar numai în faţa ecranului, pe bănci, filmul a fost trăit cu intensitate. Pe margini se discuta mult, se bea bere. Între numeroasele întrebări deja auzite - legate de scrierea scenariului, de dificultatea de a filme secvenţe atît de lungi, de supliciul actorilor - au fost două intervenţii inedite şi o informaţie legată de prezenţa filmului în ţară în această toamnă. O doamnă doctor a intervenit imediat după încheierea proiecţiei şi, parcă nevăzînd 432, a spus că astăzi nu se mai fac astfel de avorturi! O voce din public a trimis-o la plimbare. A intervenit apoi o femeie din Sfîntu Gheorghe. A povestit cum o prietenă a murit în urma unui avort ilegal şi cum chiar dînsa a trebuit să suporte o operaţie de histerectomie, tot în urma unui avort ilegal. A mai spus că în comunităţile retrase, precum cea în care trăieşte, încă mai sînt babe-vraci care fac avorturi în condiţii şi mai sinistre decît cele din filmul 432. Povestea lui Mungiu va ieşi pe ecranele autohtone în14 septembrie 2007. Va fi organizată o caravană care va duce filmul în mai multe oraşe în care nu mai există săli de cinema. Regizorul vrea să vadă dacă într-adevăr lipseşte interesul faţă de cinema, dacă într-adevăr lumea a devenit prea lipită de televiziune încît să mai guste un spectacol filmic în condiţii cît mai propice unui astfel de eveniment.

A patra zi de festival o voi dedica împrejurimilor satului. Mîine vă voi vorbi despre potenţialul turistic al zonei. Şi poate reuşesc să trimit şi poze, într-un fericit final.



 Toate articolele despre Festivalul de film Anonimul 2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Cronică dublă - Anonimul 2007, Luiza Vasiliu, Cristi Luca
 Meniu de filme, mare, plajă şi peşte - Anonimul 2007, Iulia Blaga
 Anonime (II) - Festivalul de Film Anonimul 2007, Lucian Mircu
 Ken Loach - lecţie de cinema, nu de politică, la Anonimul 2007, Iulia Blaga
 Închiderea - Festivalul de Film Anonimul 2007, Lucian Maier
 Toate articolele despre Festivalul de film Anonimul 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer