Ultimele două zile - Festivalul de Film Anonimul 2007

Ieri (vineri) au fost proiectate ultimele două pelicule care ar fi putut detrona The Banishment în topul filmelor mele favorite. Este vorba de Interview, în regia lui Steve Buscemi, şi de Flandres, un film realizat de Bruno Dumont. Primul este un remake şi un omagiu aduc lui Teo van Gogh, al doilea este un film de război.

Interview m-a cucerit cu tactul şi graţia prin care formulează o istorie, mai bine spus o reface, menţinînd viu spiritul care a născocit acea istorie. Numele lui van Gogh e prezent pe ecran ca firmă (van Gogh Movers), ca nume al unui admirator al actriţei intervievate în poveste (un asiatic pe nume Theodore, dar căruia i se spune Theo, după cum el însuşi afirmă), sau e prezent ca imagine, într-o fotografie. Prin aceste referinţe omagiale, Steve Buscemi structurează în fapt şi conţinutul poveştii, ca teme generale: e vorba o dată de star-system şi cum este el receptat în societate - presă, public, admiratori -, e vorba de spiritul şi starea interioară a celor doi protagonişti, un ziarist şi o actriţă, ambii în continuă devenire într-un raport interpersonal de tip vînător-vînat... şi e bucuria lui Buscemi de a realiza acest film, o bucurie vizibilă în căldura pe care fiecare imagine o degajă. În rolul Katyei apare Sienna Miller, strălucitoare, debordantă. Ea este o actriţă care pare a se irosi în soap-operas doar pentru că publicul o iubeşte enorm. Pierre trebuie să îi facă un profil, pentru asta doreşte să îi ia un interviu. Totul se transformă într-un fel de luptă, un care pe care, unde Pierre se arată sigur pe sine în faţa unei actriţe pe care nu o consideră decît o gîsculiţă răsfăţată. Interview va veni pe marile noastre ecrane peste cîteva săptămîni. Ca bogăţie a dialogului firesc şi de calitate stă alături de Before Sunrise, ca formulă de lucru minimală şi ca intensitate a trăirii îl văd ca pe o rudă a lui Tape sau Sex, Lies and Videotapes.

Pentru mine fiecare război are cel puţin un corespondent cinematografic la care trimit atunci cînd trebuie să descriu o stare de spirit specifică unui conflict. Dacă e vorba de război în genere, sau de ideea de armată, atunci legătura o fac imediat cu Paths of Glory, un film realizat de Stanley Kubrick la sfîrşitul anilor 50. Dacă e vorba de ororile celui de-al Doilea Război Mondial, de violenţa şi cruzimea specifică acestui conflict, primele cincisprezece minute din Saving Private Ryan, alături de Schindler's List ambele realizate de Spielberg, împreună cu The Thin Red Line al lui Malik oferă o imagine concludentă. Dacă e vorba de Vietnam, atunci e suficient Full Metal Jacket, iar dacă vine vorba despre Războiul Rece din a doua jumătate a secolului trecut, acelaşi Kubrik oferă o savuroasă reţetă prin Dr. Strangelove. În ceea ce priveşte luptele de guerillă specifice unui conflict actual, plasat în Orientul Mijlociu, să spunem, exemplul cinematografic a venit de la Bruno Dumont. Flandres este unul dintre cele mai crude filme de război existente. Este sec, focalizează fiecare detaliu fără menajamente. Un exerciţiu logic valid care nu lasă loc discuţiilor: un astfel de conflict chiar aşa arată, precum în filmul lui Dumont. Economie de muniţie cu număr maxim de victime, mine anti-persoană, violuri şi răzbunări ale violurilor. Totul introdus de o primă parte a filmului în care viaţa la ţară apare senină şi boemă, aparent nu din cauza ameninţării viitoarei plecări pe front.

După anunţarea marelui cîştigător o să revin cu un comentariu. Pînă atunci, pe fast forward, cîteva scurtmetraje culese astăzi (sîmbătă) pînă la orele amiezii. Nu am reuşit să le urmăresc pe toate, sper că le voi purta noroc celor văzute şi că va fi ales un cîştigător tocmai din acestea.

Scurtmetraj ficţiune:
Save the World (r. David Casals-Roma) - o istorie în note poetice, un continuu vals al unui tînăr prins în ideea de a salva lumea, ideea care exprimată lucrează instantaneu pentru alţii. Richard este un autist a cărui simţire internă produce o muzică deosebită, vibraţiile ei modificînd lucrurile din proximitatea tînărului.
Şi binele trebuie să aibă margini (r. Gabriel Achim) - o punere în scenă după Cehov. Cum pe mine întotdeauna povestirile cu tîlc ale lui Cehov mă bine-dispun instantaneu, un film realizat bine după o astfel de istorioară nu are cum să fie altfel.
Three Experiments (r. Matt Brownsword) - un film despre modalitatea în care pasiunile ştiinţifice exercitate în mod obsesiv transformă o relaţie părinte-copil: fiul este îndepărtat încet-încet. O bună pastilă cu un umor sobru.
Lecţia de box (r. Alexandru Mavrodineanu) - un exerciţiu de virtute pe care un tată îl predă fiului său, un puştan cam fricos, pentru a îl monta în ideea de a învăţa cum să îi pună la punct pe derbedeii care nu îi dau pace în şcoală. O poveste cu peripeţii!
Pick-up (r. Manuel Schapira) - un film francez care construit pe ideea alienării contemporane în preajma mijloacelor de comunicare virtuale, de tip chat, să spunem. O tipă sună un telefon aflat în faţa apartamentului ei atunci cînd observă că în faţa lui stă un tip care arată bine. Deşi afirmă că îi doreşte pe bărbaţii respectivi, povestea se blochează necontenit în pragul trecerii de la vis-virtual spre realitatea unei întîlniri faţă în faţă.

Scurtmetraj animaţie:
The Dannish Poet (r. Torill Kove) - savuros, o poveste cum poţi întîlni prin Ilf şi Petrov. Dragoste, speranţă, mult absurd şi umor de calitate non-stop. În pană de inspiraţie şi la sfatul unui psiholog, un poet danez de mîna a doua merge să o viziteze pe scriitoarea lui preferată, aflată, la rîndul ei, în aceeaşi situaţie. Doar că se blochează într-o fermă. Acolo se îndrăgosteşte de o fată care deja e logodită, imediat pleacă de acolo, apoi filmul arată cum natura a concurat la reîntîlnirea lor.
Guide Dog (r. Bill Plympton) - cum simte un cîine pericolele care-l pasc pe stăpîn şi cum le evită. Iar ce se alege din toată grija purtată de cîine... este exact ceea ce animalul dorea să evite la fiecare pas.
A Man's Got To Do What a Man's Got to Do (r. Harald Schleicher) - regizorul întocmeşte un montaj în care o serie de replici sau apariţii celebre ale lui Robert de Niro, Carry Grant, James Dean, Humphrey Bogart, Arnold Schwarzenegger, Tom Cruise, Jack Nicholson ori Marlon Brando întră în dialog pentru a sublinia ceea ce atitudinea masculină înseamnă.