Programarea unei noi ediţii a Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu" şi apropierea momentului festiv al inaugurării manifestărilor oficiale pun pe jar întreaga suflare muzicală românească. Cumva. De la vlădica Ministerului Culturii şi pînă la funcţionăresele de la "Artexim", pe capul cărora stau zeci, sute, mii de nimicuri absolut necesare a fi rezolvate cu rapiditate şi eficienţă, toată lumea se agită.
Sigur că astfel de manifestări presupun un efort financiar şi organizatoric considerabil. Sigur că evenimentele artistice / culturale-muzicale de o asemenea anvergură sînt binevenite, nu doar pentru "imaginea" României afectată de cadenţa musonică, violuri-crime-găinării-violenţe-cu-victime au ba, dar şi pentru o mai bună funcţionare a mentalului colectiv românesc. Afectat la rîndu-i ba de inundaţii, greve, situaţia pensiilor - "cetăţenii seniori" fiind dintre marii consumatori de muzică simfonică -, a compensatelor, de căderea guvernului sau gestionarea umorilor primului simfonist al ţării. Sigur că avem nevoie de Festivalul Enescu, devenit deja, pentru o anume generaţie care i-a apucat debutul, un punct de reper şi raportare la propria existenţă.
Am trăit cu Festivalul Enescu, aşa cum ne-am străduit să nu disperăm ba cu "Olimpiade" - "Cînd s-a născut Robert cîştiga Rotman medalia de aur la Melbourne..." -, ba cu campionate mondiale de fotbal - "Eu chiar i-am apucat pe Djalma Santos, Pele şi Garrincha jucînd... Era ceva incredibil..." -, ba cu intrarea ruşilor / pactiştilor de la Varşovia în Cehoslovacia, "Ce a fost atunci în august 1968, la Bucureşti, nu se poate spune...", şi tot aşa, muzica vieţii fiecăruia a răsunat alături de marea muzică a lumii. Am trăit. Trăim.
O nouă ediţie stă să înceapă
Ce se întîmplă, ce aduce nou, cum se raportează actuala ediţie la cele anterioare, cum ne situăm noi faţă de ea, lista interogaţiilor se poate lungi şi lăţi. Detaliile strict tehnice şi statistice ale festivalului se pot lesne găsi pe Internet şi prin sumedenia de materiale promoţionale, aşa că vom încerca să glosăm mai mult în jurul concertelor anunţate şi mai puţin să facem pomelnice cu cine vine şi cine nu vine la festival. O primă observaţie, cumva legată de ultimele ediţii, ar fi tendinţa de a mamutiza (de la dispărutul mamut...) festivalul, de a-l face cît mai mare, grandios etc. Cu cît mai mulţi participanţi la concursuri, cu multe-multe nume de prestigiu, solişti sau orchestre din lumea largă. În principiu, nimic rău într-o astfel de planificare-programare, dorinţa noastră de a ţine pasul şi a fi în ton cu unii sau alţii nu ar fi chiar rea. Sentimentul nostru este însă că, uneori, aşa cum sîntem deja obişnuiţi, vrînd "să rupem gura tîrgului", sărim peste cal.
Nu tot ce este mult este şi recomandabil, oricît de bun şi gustos ar fi, nu neapărat aducerea a zeci de mari solişti şi prestigioase orchestre, puse să defileze ţanţoş, unele după altele, dă măreţia unui festival. Şi cu muzica, muzica, ea, muzica, strecurată printre nume sonore şi melomani excitaţi, cum rămîne? Nu am dori să fie interpretate mistificator aceste vagi simple consideraţii de vechi, chiar foarte vechi deja, meloman şi consumator de muzică. Multe şi mari bucurii ne-au fost oferite şi servite de către Festivalurile Enescu pentru a se lua aceste simple observaţii drept bombăneli de veşnic nemulţumit. Din contra, abia aşteptăm să mergem la primele concerte de muzică românească, abia aşteptăm să o auzim pe Martha Argerich (recent vizionată într-un excelent documentar pe MEZZO) sau pe Murray Perahia şi Maxim Vengerov, ne emoţionează gîndul că-i vom revedea pe Sir Colin Davis dirijînd London Symphony Orchestra sau pe Christoph Eschenbach şi Pinchas Zukerman, împreună cu Orchestre de Paris.
Şi ca să ne mai descreţim frunţile, putem spune că-i preferăm pe dirijorii Valery Gergiev, Lorin Maazel şi împătimitul meloman, rafinat comentator, praghez Victor Eskenasy sopranelor şi tenorilor de genul Mihaela Rădulescu, Cristian Tudor Popescu sau Andreea Marin. Dincolo de ironiile noastre amicale, vor urma trei săptămîni cu multe, multe concerte, uneori în ritm susţinut, precum se iau doctoriile la ore fixe.
Să devină muzica altceva decît ştiam noi?
Este bine că festivalul şi-a extins manifestările şi în alte vechi şi prestigioase centre muzicale din ţară, este mai puţin bine, după gustul nostru, excesul de "populism" al unor manifestări. O fi trendy acum să livrezi muzică în pieţe publice, şi, între o berică şi o cafeluţă, între două SMS-uri şi frînele autobuzelor ce trec prin Piaţa Ateneului, să mai gustăm şi cîteva acorduri. Se poartă şi aiurea acest gen de "evenimente" care plac mulţimilor şi aduc satisfacţii organizatorilor pentru "succesul de care se bucură", dar personal nu prea gustăm muzica servită în astfel de condiţii. Oriunde şi oricum.
Are, sau avea cel puţin, şi "sunetul muzicii" un dichis şi o anume rigoare, avea, poate mai are, accesul la marea muzică o anume disciplină şi rigoare. Dacă americanilor le place să vadă filme de Antonioni şi Bergman ronţăind alune şi molfăind pop-corn, nu vedem de ce trebuie să ascultăm Mozart şi Beethoven în condiţii de parc de distracţii. Să devină muzica altceva decît ştiam noi? Să se schimbe paradigma percepţiei muzicii şi să fi rămas în afara unei astfel de modificări? Poate. Dar nici vorbitul la "mobil" şi nici "trasul unui gît" de cola în timpul unui concert nu ni se par vehicule de tranzit şi acces la marea muzică.
Intrăm în astfel de detalii, sărind de la una la alta, amintindu-ne de nu puţine momente neplăcute, de la Sala Palatului sau Ateneul Român, din ediţiile trecute, cînd "lume bună şi simandicoasă" se dădea "în stambă" cu te miri ce gest cu totul deplasat. O anume atmosferă şi o anume ţinută sînt absolut necesare, ca să fim pregătiţi cum se cuvine şi cuviincios aşezaţi în noi înşine, la întîlnirile cu marea muzică.
Faţă de alte ediţii vom avea, înghesuite în primele zile ale festivalului, multă muzică românească şi multe compoziţii ale unor autori contemporani. Nu ni se pare cea mai fericită formulă, cu atît mai mult cu cît manifestări ample dedicate ambelor categorii au avut loc chiar în acest an. Poate era mai eficientă alternarea cu piese şi lucrări mai cunoscute, astfel ca programele să fie mai echilibrate şi cu "cîrlig" la marele public. Vom reveni cu observaţiile noastre pe parcursul derulării festivalului şi dorim tuturor, iubitori ai muzicii, organizatori sau simpli consumatori, un 1-23 septembrie 2007 cît mai rodnic în bucurii şi satisfacţii. Restul e... muzică.