Concursul de vioară George Enescu, ediţia a XI-a, 2007

În paralel cu Festivalul, a început şi Concursul de Interpretare (vioară şi pian) şi de Compoziţie. Anul acesta s-au înscris mai mulţi concurenţi ca niciodată: 33 la vioară, 36 la pian şi au fost trimise 118 lucrări pentru cele două secţiuni ale Concursului de compoziţie: muzică simfonică şi de cameră.

Eu urmăresc în special concursul de vioară şi am constatat, chiar de la început, că se ridică peste media ediţiilor trecute. În general, concurenţii sunt bine pregătiţi, dar cel mai bine se prezintă cei ce studiază sau au absolvit deja şcolile de muzică din Germania ori Statele Unite. Se pare că, la ora actuală, polii învăţământului violonistic s-au fixat în aceste două ţări, întărind o tradiţie deja existentă.

Interesant e faptul că nimeni, dintre tinerii violonişti, nu mai vrea să înveţe la el acasă: americanii vin în Europa, mai ales în Germania (dar şi în Franţa), nemţii se duc în Italia ori în Franţa, coreenii şi japonezii împânzesc şcolile de muzică din Statele Unite. Românii sunt împrăştiaţi peste tot, însă ei sărăcuţii au dreptate, prin conservatoarele noastre nu ne mai ocupăm în mod serios de muzică. Fireşte, îşi permit să circule prin lume cei cu bani de la părinţi, că cine n-are de unde e liber să se uite şi să-nghită în sec, ca-n democraţie ori ca în povestea lui Rabelais.

Partea neplăcută e că domnii din juriu îşi aduc la concurs elevii pe care trebuie să-i promoveze în virtutea obligaţiilor pe care şi le-au asumat, şi nu-i interesează de ceilalţi, fie ei cât de buni. "Dacă n-ai un om în juriu, mai bine să nu te prezinţi la concurs!", ăsta e motto-ul pe care l-aş pune eu la intrarea în sală sau pe prima pagină a programele de sală. Aşa cum scrie pe pachetele de ţigări despre tutun, care poate provoca... etc.

După prima etapă, din 33 de violonişti au rămas doar 9. Ciudată exigenţă, mai cu seamă că au fost lăsaţi pe dinafară doi artişti ca şi formaţi. E vorba de americanca Sarah Kapustin, studentă a Conservatorului Naţional de Muzică din Paris, care a cântat cu un superb rubato Ciaccona din Partita a II-a de Bach, apropiată, ca interpretare, de stilul neobaroc; şi cu mare rafinament, ca o artistă consacrată, prima parte din Concertul nr.3 (în sol major) de Mozart. Al doilea concurent injust exclus, după părerea mea, este olandezul Van Der Wel Jeroen, câştigător al mai multor concursuri şi deja solist al unor orchestre din Olanda şi din alte ţări. A interpretat clar, curat, logic şi frumos Grave şi Fuga în la minor din Sonata a II-a pentru vioară solo de Bach, iar cât priveşte partea I-a din Concertul în la major (nr.5) de Mozart - era fără cusur.

Am străbătut abia o etapă, să avem răbdare, mai au timp să apară destule surprize.