Muzici de conjunctură - Camerata Lysy

Alberto Lysy este primul argentinian care a câştigat prestigiosul Concurs de vioară "Regina Elisabeta" de la Bruxelles, în 1955. Yehudi Menuhin, care se afla în juriu (alături de David Oistrah şi Zino Francescatti), l-a adoptat pe Lysy, mai întâi ca student, apoi ca profesor şi director artistic al Academiei Internaţionale de Muzică "Yehudi Menuhin" de la Gstaad (Elveţia).

În 1971 violonistul argentinian a înfiinţat "Camerata Lysy", o orchestră de coarde alcătuită din studenţi ai Academiei elveţiene, pe care o conduce şi azi în calitate de solist şi dirijor. Desigur, înaintând în vârstă, lasă lucrările mai dificile în seama unuia sau altuia dintre studenţii merituoşi, de care Academia nu duce lipsă. În concertul de la Ateneu din 10 septembrie, acesta a fost violonistul român Vlad Stănculeasa, recent laureat cu premiul III al Concursului Internaţional "George Enescu".

Stănculeasa a condus, de la pupitrul primei viori, execuţia îngrijită, a Octuorului enescian, singura piesă serioasă din program. M-am limitat la epitetul "îngrijită" pentru a sublinia, de fapt, lipsa unei cote artistice mai înalte în interpretarea Octuorului de către tinerii instrumentişti, aşa cum a fost, de pildă, cea a Ansamblului "Sonoro", pe aceeaşi scenă, cu un an în urmă. (Diferenţa dintre "corect" şi "artistic" - în redarea muzicii - este destul de dificil de explicat şi va constitui probabil subiectul unei viitoare discuţii în cadrul articolelor mele din Agenda LiterNet).

În restul programului, un cocteil de muzici lejere şi sentimentale cu succes garantat la publicul eterogen al Festivalului: Suita pentru vioară, violă şi orchestră de coarde de compozitorul suedez Kurt Atterberg, cu Vlad Stănculeasa şi Bogdan Banu (un excelent violist), Elegia, tot pentru orchestră de coarde, de elveţianul Bernard Schulé, un Tango argentinian, solist fiind chiar compozitorul - cine altul decât Alberto Lysy, un Andante cantabile pentru violoncel şi orchestră (solist Xin Lu, sensibil şi expresiv) de Piotr Ilici Ceaikovski, trei dintre Dansurile româneşti aparţinând lui Béla Bártok şi, în fine, două bis-uri, finalul unui Concert pentru două viole de Georg Philipp Telemann şi Andante cu variaţiuni de Paganini, transpus pentru orchestră de coarde.

Una peste alta, un concert bătrânicios, semn că a sosit timpul ca Lysy să treacă conducerea ansamblului elveţian în mâna unui artist mai tânăr, mai energic şi cu o inspiraţie mai proaspătă.