Pretty Dyana - Cinemateca AstraFilmFest la Bucureşti

Festivalul Internaţional de Film Documentar şi Antropologie Vizuală - Astra Film Fest continuă să ofere, cu generozitate, publicului bucureştean, filme premiate în decursul ediţiilor sale anterioare. Din arhiva impresionantă, de peste 3.000 de titluri, a apărut proiectul Cinemateca AstraFilmFest, care programează pentru seara de 12 septembrie 2007, la Clubul Ţăranului, documentarele Holy Men and Fools / Sfinţi şi nebuni, al britanicului Michael Yorke, şi Pretty Dyana / Frumoasa Dyana, de Boris Mitic. Primul dintre ele urmăreşte doi asceţi hinduşi, o suedeză şi un indian, în pelerinajul lor prin Munţii Himalaya, către izvoarele Gangelui, în căutarea sinelui şi a sfinţilor şi a misticilor hinduşi. Cel de-al doilea este un film despre refugiaţii ţigani din Kosovo, care trăiesc în adăposturi improvizate, într-o suburbie din Belgrad.

Habar n-am de ce ar vrea un intelectual român, cititor de Dilema veche, să vadă documentarul lui Boris Mitic, Pretty Dyana. Am fost rugat să recomand acest film şi mă aflu în neplăcuta ipostază a celui care vrea să-şi vîndă marfa fără să-şi înşele cumpărătorul. Mi-ar plăcea să mergeţi în număr cît mai mare să vedeţi filmul, dar nu pot să vă mint: deşi are ritm, nerv şi umor, sînt puţine şanse să vă intereseze subiectul. Pretty Dyana e despre nişte ţigani din Belgrad. Ştiu, am început prost. Plănuisem să strecor informaţia asta mai spre sfîrşitul recenziei. Cred că am pierdut deja jumătate dintre cititori. Observaţi totuşi că am scris "ţigani", nu "romi". Mi-am adus aminte că political correctness-ul vă e antipatic, aşa că încerc să vă cîştig măcar simpatia. De empatie ştiu că nu poate fi vorba. Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar n-am întîlnit foarte mulţi intelectuali români, cititori de Dilema veche, care să empatizeze cu ţiganii.

Să vă mai spun că ţiganii din documentar sînt săraci şi că trăiesc în nişte adăposturi improvizate într-un fel de groapă de gunoi? Dar asta e aproape o tautologie, ştiţi şi dvs. că ţiganilor, pur şi simplu, nu le place să muncească. Sînt convins că aveţi cel puţin o istorie exemplară cu un ţigan căruia aţi vrut să-i găsiţi ceva de lucru şi care v-a refuzat omenia, aşa că vă rog de pe acum să nu-mi scrieţi ca să mi-o povestiţi. Mai bine povestiţi-le-o încă o dată prietenilor. De dragul recenziei, am să fiu de acord cu dvs. că doar ţiganii sînt de vină pentru că sînt săraci. Nu insist.

De fapt, cred că am să insist puţin. Problema cu ţiganii - dacă vă-nţeleg bine - nu e că nu vor să muncească. Problema e că sînt refractari la educaţie. N-aţi văzut şi dvs. că nici nu vor să-şi trimită copiii la şcoală? Adică cum, dom'le? Eu, statul, îi fac şcoală, îi plătesc profesorii, îi dau manuale şi el nici nu vrea să audă? Păi, ăsta e comportament antisocial. Vă spun eu, cred că îl au în gene, e ceva putred în etnia asta...

Acum că v-am captat puţin atenţia, vă rog, uitaţi ce v-am spus la început. Filmul nu e chiar plictisitor. Sînt cîteva momente care s-ar putea să vă placă. Uite, spre exemplu, cînd un copil rom, un "puradel", cum vă place dvs. să-i spuneţi, povesteşte cum au venit şi l-au întrebat dacă vrea să meargă la şcoală. Şi puradelul ce credeţi că le-a răspuns? Că nu vrea. Şi l-au lăsat în pace. Parcă aud hohotele de rîs care vor umple sala de la Muzeul Ţăranului Român cînd se va proiecta scena asta. Păi, ce dovadă mai vrei, dom'le, că ţiganii sînt o cauză pierdută?

Să fiu drept, ţiganii din film sînt totuşi un caz special. Sînt refugiaţi din Kosovo. A circulat mai demult o reclamă patetică filmată în alb-negru care se încheia cu sloganul "Tu nu vezi decît un străin. Un străin vede 22 de milioane". Cam aşa sînt ţiganii din film. Să nu mă-nţelegeţi greşit. Ca ţigani, îşi merită soarta. Dar ca refugiaţi, pe la sfîrşitul filmului te-apucă aşa, un fel de milă pentru ei.

E o fetiţă (mă iertaţi, nu cunosc femininul de la "puradel") care-şi suflă mucii pe o coloană sonoră sfîşietoare, o melodie sîrbească de inimă albastră. Versurile sînt cam idioate, dar melodia te prinde. Cînd se termină melodia, iese şi unchiul fetiţei din puşcărie. Făcuse 30 de zile pentru că n-avusese bani să plătească o amendă de circulaţie (aveţi dreptate, oriunde te-ai duce, ţiganii sînt certaţi cu legea). Şi fetiţa se sperie şi nu-şi mai recunoaşte unchiul pentru că-l tunseseră chilug. Ştiu, dvs. n-aţi văzut ţigani curaţi şi vi se pare că, oricît s-ar spăla, tot put. Dar scena, dacă vă detaşaţi puţin, are totuşi farmecul ei. Pesemne vă întrebaţi de unde atîta nerv şi umor într-un documentar despre nişte ţigani săraci, nespălaţi şi certaţi cu legea? Ei bine, indivizii ăştia, care v-ar trezi repulsia dacă s-ar aşeza cu dvs. la masă în curtea Muzeului Ţăranului Român, fac o chestie genială. N-am să vă spun ce anume, poate mergeţi totuşi să vedeţi filmul. Se cheamă Dyana şi, cînd o s-o vedeţi, o să vă gîndiţi că aşa ceva nu poate să existe. Cam ce gîndesc şi eu despre bazele metafizice care întemeiază rasismul românilor.