septembrie 2007
Al doilea concert al Orchestrei Simfonice din Londra (vineri, 21 septembrie 2007) a inclus în program două lucrări beethoveniene, Concertul nr.5 pentru pian şi orchestră "Imperialul" şi Simfonia nr.3 "Eroica", şi a avut ca invitaţi doi interpreţi de marcă, pianistul Evgeny Kissin şi dirijorul Sir Colin Davis.

Evgeny Kissin s-a născut la Moscova, în anul 1971. A studiat, începând de la 6 ani, la celebra şcoală moscovită pentru copii supradotaţi, Gnessin, cu profesoara Anna Pavlovna Kantor. În cariera concertistică a debutat la 10 ani, cu Concertul K.466 de Mozart, după care, un an mai târziu, a susţinut şi primul recital. De-atunci şi până azi colaborează cu cei mai mari muzicieni (dirijori, parteneri de muzică de cameră) din întreaga lume, primind numeroase şi importante distincţii.

În concertul din Festival a cântat impecabil, fiind răsplătit cu aplauze îndelungate de publicul prezent în Sala Palatului.

Sir Colin Davis a fost (aşa cum am scris şi în cronica precedentă) dirijorul principal al orchestrei simfonice londoneze în perioada 1995- 2006 (31 decembrie). De la 1 ianuarie 2007 acest post îl ocupă Valery Gergiev, iar tot de atunci Colin Davis a devenit Preşedintele ansamblului.

Spre deosebire de primul concert (din seara precedentă), orchestra era numai ochi şi urechi la indicaţiile dirijorului. Marşul Funebru (partea a II-a din Simfonia nr.3 "Eroica") avea acea continuitate unitară a mişcării care te face să nu-i observi lungimea (trenantă, la alţi dirijori), în Scherzo (partea a III-a) dialogul vioi dintre suflătorii de lemn şi corzi sau intervenţiile repetate ale cornilor sunau fără cusur. Finalul (atipic, adică prea puţin "mobilizator") era de-a dreptul impresionant datorită, mai ales, manierei calme dar perseverente în care era edificat.

Fără îndoială, Colin Davis a fost şi este încă (la 80 de ani) un mare dirijor.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus