Sacrificiu şi salvare, în Faust industrial

Un spirit, nu ştiu dacă rău sau bun, mă ia de mînă. Mă ridic de pe scaun şi-l urmez. Are veşminte albe, chipul aduce a porcuşor, iar urechile roz îi tremură la fiecare pas. Mă abandonează şi iată-mă înaintînd în coloană, singură printre străini, pe aleea de iarbă presărată cu flori, spre împărăţia lui Mefisto, acolo unde-i dus şi Faust, spre a uita de dragostea Margaretei. Duhurile dansează nebuneşte, muzica bubuie, nişte spirite zboară ţipînd pe deasupra capetelor noastre, stropindu-ne cu apă, în timp ce altele scuipă flăcări. Cum am ajuns aici?

La ora cînd se lasă întunericul, la margine de Sibiu, lumea merge la uzină. Uzina Simerom, undeva lîngă Podul Gării, unde o hală industrială imensă a devenit sală de teatru. Arăţi invitaţia portarului şi intri în holul tapetat cu pînze negre. Mefisto ţi se arată pe nişte ecrane, eşti martor la pariul cu Dumnezeu.

"- Îl ştii pe Faust?
Doctorul?
Robul meu...
Într-adevăr, un rob smintit... "

Dincolo de rai e scena. Ne aşezăm în gradene. Pe scenă şi de jur împrejur, maldăre de ziare; într-un colţ, o vulpe şi un iepure împăiaţi, un glob pămîntesc, un schelet, un şir de bănci de lemn ca în şcolile anilor '70.

Bătrînul Faust (Ilie Gheorghe) trage o carte din raft. Se prăbuşesc toate, mai că-l omoară avalanşa... Ezită cu cupa de otravă în mînă. E lună plină, iar chipul lui Mefisto (Ofelia Popii) se arată lugubru, proiectat dincolo de geamurile înalte. Nori întunecaţi cutreieră cerul. Un labrador negru năvăleşte în casă - cum să nu-l laşi, e simpatic, doar un pui jucăuş -, dar iată-l cum dispare în dulap şi-n locul lui apare Mefisto însuşi, un Mefisto cu sîni, dar cu sex de bărbat, groaznic schimonosindu-se în demonstraţii de forţă.

Spirite se ivesc de peste tot, de sub podeaua cutremurată, de dincolo de zidurile prăbuşite. Frageda Margareta intră în poveste, întruchipată de şapte fete, prea dulci pentru ca bătrînul să poată rezista promisiunilor diavolului. Contractul se semnează cu sînge.


În Noaptea Valpurgiei

Cu una dintre iluzoriile Margarete prăbuşită pe pat la lăsarea nopţii, o parte a podelei culisează, pereţii înalţi se deschid, o altă scenă imensă, de foc, înaintează spre noi, şi iată, cînd lumile de aici şi de dincolo se mişcă înapoi şi-nainte, e chiar iadul cel care ne înghite.

Conduşi de spirite, înaintăm cu toţi pe iarbă crudă, înnebunitor mirositoare, spre tărîmul Mefistofelic, în Noaptea Valpurgiei, unde ameţitor se-amestecă duhurile, unde femeile frumoase dansează laolaltă cu vrăjitoarele în instalaţii stranii, cocoţate pe schele, suspendate, în instalaţii manevrate industrial, relicve ale uzinei neaşteptat convertite, iar diavolul roşu ia alt şi alt chip, vorbind cu alte şi alte voci. Prin apă şi foc trecem cu toţii, în timp ce Faust, acum tînăr şi frumos, însă neputincios, nu o va putea salva pe Margareta. Frumoasa dezgolită e dusă pe umeri de îngeri, iar noi vom reveni, cu ultimele puteri, la locurile noastre, în faţa scenei unde calfele construiesc coşciugul, cîntînd.


Cu ochii lipiţi

Lipsa, Datoria, Grija şi Nevoia se arată lîngă tristul Faust. "Se-apropie o soră, se apropie Moartea", anunţă ele. Şi Moartea (Pali Vecsei) se iveşte, în rochie strălucitoare. "Cine eşti?" "Sînt cea din faţa ta". Mîinile uscate dezvelesc o construcţie ciudată: e chiar macheta sălii unde se joacă. Faust se ţine pe el însuşi în mînă, o jucărioară atît de uşor de strivit între degete. Lipsa, Datoria, Grija şi Nevoia îi închid ochii, lipindu-i fîşii de leucoplast. "Oamenii toată viaţa lor sînt orbi. Tu, Faust, fii acum, la urmă!", iar Faust e sărutat de Moarte pe tîmplă. Şi totuşi, Silviu Purcărete, cel care-o sacrifică pe Margareta, îl salvează pe Faust. În delirul final al lui Mefisto, prea devreme fericit, trupul din sicriu e furat de spirite. În timp ce Faust zîmbeşte de după ferestre, Mefisto plînge şi se jeluieşte, dar nu pentru mult timp: are de unde-şi alege noua victimă, căci sala e plină. Poate vei fi tu, poate voi fi eu...


Scenariu: Esenţă de Goethe

Spectacolul are la bază un scenariu de 40 de pagini, rezultat din traducerea lui Ştefan Augustin Doinaş. "Scenariul acestui spectacol se bazează pe fragmente de text, pentru că altfel piesa, jucată integral, cum au făcut-o nemţii acum cîţiva ani, durează zile. Dar este un spectacol bazat pe text, pe esenţa textului lui Goethe", a explicat Silviu Purcărete. Faust se mai joacă pe 29 septembrie şi pe 1 octombrie 2007, în cadrul Festivalului Teatrelor Europene de la Sibiu (28 septembrie - 28 noiembrie), dar şi de-a lungul stagiunii abia începute. De la premiera din 20 septembrie, Faust s-a jucat cu casa închisă seri la rînd.


Succes: Mefisto, o stea blondă

Nu mai puţin de 80 de artişti a folosit Silviu Purcărete în Faust, superproducţie desfăşurată pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi. Practic, joacă toţi actorii Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, precum şi studenţii, care interpretează zecile de roluri de duhuri, îngeri, spirite, maimuţe, vrăjitoare, doctori, paji, poeţi, arhangheli, licurici, troli, elfi, gnomi.

Faust este interpretat de Ilie Gheorghe, de la Teatrul Naţional din Craiova, care s-a declarat un actor norocos, fiindcă se află la al unsprezecelea rol încredinţat de Purcărete.

Steaua incontestabilă este Ofelia Popii, cea care îl joacă pe Mefisto atît de bine încît, după cum au spus mai mulţi critici după premieră, Faust pare în anumite momente că îl secondează pe Mefisto. Ofelia Popii face un tur de forţă şi sensibilitate, schimbîndu-şi figura, vocea şi întreaga înfăţişare de-a lungul spectacolului în care este actor, cîntăreţ, gimnast, acrobat, femeie şi bărbat deopotrivă.