Cunoscută deja pentru roluri în piese precum Canibalii (2001), în regia lui Alexander Hausvater, Pilafuri și parfum de măgar (2001), Cumnata lui Pantagruel (2003) - ambele în regia lui Silviu Purcărete - sau Rinocerii (2006), în regia lui Tompa Gabor, Ofelia Popii a devenit un nume recunoscut și pe plan internațional, datorită interpretării de excepție a lui Mefisto în Faust-ul lui Silviu Purcărete, care l-a distribuit pe Ilie Gheorghe în rolul doctorului ce cade în capcana de a cere ajutor diavolului.
Avînd premiera în 2007, Faust nu se află la primul succes: în 2008, a adus pentru Teatrul Național "Radu Stanca" din Sibiu două premii Uniter: pentru Cea mai bună actriță în rol principal - Ofelia Popii -, și pentru Cea mai bună scenografie - Helmut Stürmer, precum și o nominalizare pentru Cel mai bun spectacol al anului 2007. A mai susținut, de asemenea, trei reprezentații la Festivalul Goethe, de la Frankfurt, în 2008.
Fiind prima piesă la care, în cadrul Festivalului din capitala Scoției, s-au epuizat biletele cu două săptămîni înainte de primul spectacol, Faust-ul lui Purcărete nu a lăsat indiferenți nici spectatorii, nici criticii, primind aprecieri care merg de la dezaprobare pînă la entuziasm. Întîmpinarea entuziastă a piesei lui Purcărete este însă predominantă în presa internațională.
Dacă în The Telegraph se titra, pe 19 august 2009 - pornind de la o parafrază a celebrei replici a lui Macbeth, "life's [...] full of sound and fury, signifying nothing", ajunsă "Faust is full of sound and fury, but signifies remarkably little" -, că piesa lui Purcărete adoptă o manieră nepotrivită în abordarea uneia dintre cele mai importante lucrări dramatice ale lumii, în Times Online, din 20 august, articolul lui Benedict Nightingale abundă în aprecieri la superlativ: "Dacă un Bosch modern ar fi pictat Iadul, acesta ar fi semănat incredibil cu felul în care regizorul român Silviu Purcărete și-l imaginează. [...] Simți uneori că spectacolul celor de la Teatrul Național «Radu Stanca» din Sibiu sacrifică, în favoarea spectacolului, claritatea narativă. Dar ce spectacol!".
Festivalul este deja un succes datorită acestei piese (The Observer)
Unul dintre cele mai pasionate articole este cel al lui Euan Ferguson, din The Observer, de pe 23 august 2009, în care autorul mărturisește că un singur regret se menține după vizionarea spectacolului: "s-ar putea să nu mai am vreodată ocazia să asist la un eveniment teatral atît de grandios". Piesa lui Purcărete pune spectatorii, încă din primele momente, în fața unei "experiențe viscerale la cel mai înalt grad", a unei lumi "de vise și coșmaruri", ce dau forma unui teatru "sălbatic, terifiant". Pe pagina web a Festivalului, Faust-ul lui Purcărete este descris ca un spectacol ce înfățișează o "viziune macabră, de coșmar asupra strădaniei unui om de a ajunge la esența vieții. Este o producție ce cuprinde peste 100 de actori și îmbină pantomima și muzica industrială, publicul asistînd la scene senzaționale de tortură, crimă și orgii".
Viziunea nonconformistă a regizorului român asupra clasicei legende despre vînzarea sufletului în schimbul bogățiilor și al împlinirilor (înșelătoare) lumești a adus o schimbare esențială a raportului dintre personaje. Așa cum s-a subliniat frecvent în presă, Purcărete trece pe plan secund relația dintre Faust și Margareta, pentru a accentua legătura dintre doctor și Mefisto, "mesagerul androgin al diavolului, [...] pe jumătate Gollum, pe jumătate dandy, pe jumătate sexuat" (The Observer). Ofelia Popii este apreciată și de Times Online ca realizînd un "Mefisto terifiant, alunecos și versatil, ce scoate sunete canine, metamorfozîndu-se într-un funcționar kafkian, purtînd servietă, apoi într-o aristocrată rumenă, cu o perucă imensă, într-un vîrstnic încărunțit, în final luînd aspectul unui androgin cu aspect înfrînt".
Atenția de care se bucură în această perioadă Ofelia Popii ar putea să constituie o șansă pentru afirmarea pe scenele de teatru internaționale. Susținînd - într-o declarație publicată în Evenimentul zilei, pe 25 august 2009 - că rolul lui Mefisto este primul rol important din cariera ei, Ofelia Popii speră că se vor ivi șansele de a juca și în afara României. Și, în ciuda unui program încărcat, care nu i-a permis să asiste la spectacolele Festivalului și să interacționeze cu alți actori sau producători, ea speră în vizibilitatea piesei: "Nu am fost la nici un spectacol, pentru că nu am avut cînd. O singură dată ne-a invitat domnul Jonathan Mills, directorul Festivalului, la o masă, pe mine și pe Ilie Gheorghe, erau acolo actori străini, și asta a fost tot. Eu sper să fi fost prin sală producători sau finanțatori care să cheme spectacolul și în alte țări [...]. Mie mi-ar plăcea să joc un rol pe scena londoneză, cum să nu, dar deocamdată nu am nici o propunere".
Criticul Alice Georgescu afirma, în Ziarul de duminică, în anul premierei piesei lui Purcărete (2007), că pactul cu diavolul a avut în sfîrșit o urmare fericită, făcînd ca Teatrul din Sibiu să aibă cîștig de cauză. La doi ani de atunci, am putea considera că acest cîștig a fost dus mai departe, extinzîndu-se asupra teatrului românesc, în general.