Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  3:10 to Yuma

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Şi totuşi, varianta din 1957... - 3:10 to Yuma


octombrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spre disperarea unor prozeliţi ai culturii de almanah (sintagmă existentă încă de prin 1980, cu un sfert de secol înaintea invenţiunii lingvistice "almanahe"), care şi-au format spoiala ideolectică mai degrabă prin fenomene de tip fandom, a existat cândva, în trecut, o chestie numită "istorie", iar cunoaşterea ei a creat conceptul de "adevăr istoric". Ulterior, evident, s-au dezvoltat miturile, legendele, ba chiar şi "falsele realităţi", de multe ori devenind mai convingătoare şi mai substanţiale decât înseşi sursele lor. E foarte adevărat că dacă adevărul istoric rămâne domeniul oamenilor de ştiinţă, ficţiunea artistică îşi află mai degrabă un teren fertil pe tarlaua savuroasă a folclorului. Totul e să fii conştient de felul cum le manipulezi, cum le asociezi sau le disociezi. Aşa, bunăoară, poveştile cu piraţi sunt cam cincizeci la sută invenţii ale literaturii de aventuri din secolul al XIX-lea, patruzeci la sută folclor marinăresc, şi doar zece procente amărâte din ele au cât de cât o bază reală - aspect regăsit în mod inteligent şi creator în năstruşnicul serial Pirates of the Caribbean, care chiar trece în revistă programatic multe dintre cele mai faimoase invenţii de acest fel - aproape ironizându-i pe vangheliştii care, la cel mai mic comentariu în acest sens, prind a orăcăi că ei vor film de aventuri, nu Discovery Channel.

La fel stau lucrurile şi în privinţa celebrului Far West - creaţie preponderent fantastă, izvorâtă din imaginaţia autorilor de proze şi filme western, care au conturat un fascinant univers romantic, revendicându-se doar până la un punct de la lumea văcarilor şi a mocofanilor nespălaţi şi analfabeţi care se cocoşau la muncile câmpului şi se împuşcau în ceafă, pentru un pumn de dolari, pe alei lăturalnice pline de bălegar şi gunoi (nicidecum păşind apăsat pe strada mare, cu palpitaţii digitale pe lângă patul pistolului). Slavă Domnului, o serie de mari maeştri ai filmului clasic, ca Thomas Ince, John Ford, Cecil B. De Mille, John Sturges, Raoul Walsh, Howard Hawks sau Henry Hathaway, au contribuit la construcţia fermecătorului Vest Sălbatic fictiv, pe care ulterior aveau s-o propage şi în Europa, printr-un fel de meta-ficţiune, diverşi meseriaşi macaronari, teutoni şi franco-olteni ca Sergio Leone, Harald Reinl, Pierre Gaspard-Huit ori Sergiu Nicolaescu. Franciza era bănoasă, iar banii, frumoşi! Prin intermediul acestor produse patent, ca serialele cu...dolarii, Winnetou şi Die Sohne der groben barin / Fiii Marii Ursoaice (iugoslave!) a luat contact cu westernul generaţia mea, pe undeva prin anii '60. Deşi făceam parte dintre copiii dependenţi de filmele "cu pac-pac", îmi amintesc şi acum impactul puternic pe care mi l-a lăsat Trenul de trei şi zece spre Yuma / 3:10 to Yuma (1957) văzut într-o vineri seară la televizor, când aveam şapte ani. Deşi tributar întru totul imageriei convenţionale a genului (cu atât mai mult cu cât tema sa centrală era eroismul - ilustrat mai mult prin absenţă, vai, din adevăratul Vest Îndepărtat!), filmul era convingător şi emoţionant, bazat nu atât pe aventura de acţiune, cu cavalcade şi împuşcături, cât pe tensiunea în crescendo subtil, până la insuportabil, a relaţiilor dintre personaje. Scenariul lui Halsted Welles, bazat pe o povestire de Elmore Leonard, era excelent construit, bogat în elemente de un potenţial dramatic enorm şi articulat cu o precizie de ceasornic. Contribuia şi regia lui Delmer Daves, un regizor sobru şi precis, peste ale cărui treizeci de filme (1943-1965) s-a aşternut o nedreaptă uitare. Ţin minte şi acum secvenţa spânzurării lui Alex în salonul hotelului, sau cadrul în contre-jour cu Dan Evans (Van Heflin) şi Ben Wade (Glenn Ford) alergând spre tren, prin praful stârnit de cireada de vaci.

În siajul acestui clasic (şi în contextul de respiraţie mult mai amplă al westernului în general, pe care l-am schiţat mai sus), se situează remake-ul realizat peste exact o jumătate de secol de către James Mangold, după acelaşi scenariu al lui Halsted Welles, acum rearanjat de Michael Brandt (din păcate, cam în acelaşi sens în care înţeleg unii să rearanjeze mutra cuiva care le e antipatic). Slavă Domnului, tot ce era bun în povestirea cinematografică din 1957 se păstrează. Slavă lui Brandt, mânca-l-ar moartea, se mai adaugă câteva inepţii telenovelistice - ca de pildă, sugestia că William (Logan Lerman), focosul fiu de paisprezece ani al lui Dan, ar fi... odrasla din flori a lui Wade (care între el şi Alice Evans - Gretchen Mole - se pare c-ar fi fost ceva, pe vremuri...) - şi finalul de o imbecilitate patentată şi lipsită de orice raţiune, când Wade ia pistolul şi... oops, nu vă spun, să nu vă stric şi surpriza asta! Un spoiler per cronică ajunge.

Altfel, la capitolul regie, stăm acceptabil. Mangold, un regizor având la activ (din '95 încoace) opt filme, inclusiv Walk the Line (2005), ştie să povestească dinamic, ritmat şi captivant - chiar şi pentru cine a văzut prima versiune şi o ţine bine minte. Imaginea e expresivă fără stridenţe sau calofilii, iar violenţele (mult mai abundente şi mai explicite decât pe vremuri - că de, în cincizeci de ani ne-am mai emancipat şi noi!) au totuşi acea dezinvoltură rece care le face mai uşor digerabile. Concepţia plastică, pusă în valoare şi de picturalitata sobră a directorului de imagine Phedon Papamichael, sugerează discret melancolia poetică a acelor ultimi ani ai iluminatului la flacără, mai ales în secvenţele de interior, precum şi imensitatea oarecum impersonală a peisajelor din Arizona - aceleaşi pe care le-a impus definitiv în memoria iconică a genului (şi nu numai) viziunea cinematografică a titanului John Ford. Mă întreb, totuşi, dacă tonul dintr-o dată patetic, cu uşoare tuşe istericoase, al ultimelor zece minute, încearcă să se ia singur în serios, sau e doar un fel de tongue-in-cheek la adresa scenariului pe care Brandt l-a lăsat s-o ia razna.

Evident, însă, principalul merit al filmului rămâne în sfera distribuţiei - lucru firesc, de vreme ce povestirea se constituie eminamente pe canavaua confruntării între două caractere extrem de puternice. Russell Crowe face din nou uz, cu forţă discretă, de charisma sa cam din topor, iar Christian Bale îi dă replica sigur pe sine, conturând credibil portretul omului simplu şi frământat atât de spectrul falimentului, cât şi de propriii lui demoni mai vechi. Echilibrul dinamic, aproape centrifugal, al relaţiei lor, într-un carusel niciodată stabil al ambiţiilor şi încăpăţânărilor, orgoliilor şi nevoilor legitime, umanităţii de fond şi inumanului acumulat, constituie principalul motor al filmului, reuşind nu numai să poarte acţiunea înainte non-stop, pe panta ei ascendentă, ci şi să impună oarece teme de gândire. Chiar dacă Wade şi banda lui sunt, în ultimă instanţă, doar o adunătură de sceleraţi, nici aşa-zişii oameni cinstiţi nu sunt cu nimic mai breji - doar mai laşi. Rămân decisive în acest sens atât secvenţele de pe şantier, cu torturarea lui Wade prin electrocutare, cât mai ales episodul anterior finalului, când un oraş întreg de vajnici cetăţeni cu respect faţă de lege se transformă într-o adunătură de vânători de oameni, în stare să-şi împuşte fără a clipi până şi propriul şerif, cu ajutoarele lui cu tot, pentru câţiva dolari în plus. (Ce-i drept, toate astea nu ajung nici pe departe să justifice aberaţiile moralizator-ilogice din final - dar până să ajungem acolo, ne pun niţel pe gânduri). Distribuţia mai e completată de un Peter Fonda tot mai bătrân dar la fel de elegant-pervers, în rolul cinic-durului vânător de recompense Byron McElroy, în opoziţie cu Ben Foster - Charlie Prince, pandantul său de pe partea necurată a baricadei legale.

Ah - şi dacă mai regret ceva din varianta veche, e muzica. Tema principală, Three-ten to Yuma, suna al dracului de bine!

10-11 octombrie 2007,
Bucureşti, România




 Toate articolele despre 3:10 to Yuma


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Mai e loc pentru westernuri? - 3:10 to Yuma, Carmen Mezincescu
 Western, Interrupted - 3:10 to Yuma, Andrei Creţulescu
 Veşti din Vest - 3:10 to Yuma, Andrei Gorzo
 Feriţi-vă de Russell Crowe! - 3:10 to Yuma, Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer