Zece ani mai târziu (şi 50 de ani de la originalul cu Glenn Ford şi Van Heflin), Mangold îşi vede visul cu ochii şi semnează acest remake viguros, chit că lungit, care adaugă încă o cărămidă pe drumul tot mai aglomerat al reîntoarcerii genului - vezi Open Range, The 3 Burials of Melquiades Estrada, The Proposition, The Assasination of Jesse James, Broken Trail, etc.. Dar story-ul simplu (un fermier şchiop ţine morţiş să suie cu mâna lui un bandit faimos în trenul către puşcăria din Yuma), intenţiile bune (şi pofta de shoot-out-uri de la spectaculos în sus), susţinute de un casting pe măsură (mă întreb cum ar fi arătat întregul dacă actorii principali ar fi inversat rolurile) şi o morală extrem de interesantă (care trimite mai degrabă la The Man Who Shot Liberty Valance) compun doar un western OK şi nu un western mare, chit că şi noi şi regizorul aveam un chef nebun. Transferul de personalitate dintre "infamul" Ben Wade (Crowe, ciobănaş şarmant), un soi de Hannibal Lecter al pistolarilor, şi "eroul" Dan Evans (Bale, suferind temeinic) nu surprinde decât atunci când devine aberant, iar sentimentul contradictoriu din finalul forţat emotiv te cam lasă cu buzele umflate.
Prea ironic pentru un poem, prea serios pentru un popcorn, 3:10 to Yuma rămâne un omagiu bizar (şeriful Sam Fuller?!), nici cal, nici măgar, ridicat de imagini clasic/iconice şi scufundat de replici precum inclasabila "Even bad men love their mommas!".