Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  3:10 to Yuma

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Feriţi-vă de Russell Crowe! - 3:10 to Yuma


octombrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Eu înţeleg că Russell Crowe (Ben Wade în film) căuta să îşi salveze pielea atunci cînd, în drum spre închisoare, cu promisiunea spînzurătorii în buzunar, ajută potera care-l supraveghea să scape de indienii texani, înţeleg şi faptul că trebuia să mai dea cîte-un picior în gură drept ajutor atunci cînd cu toţii au fost atacaţi în ultimul oraş dinaintea destinaţiei, dar să îşi omoare proprii camarazi!? Să îşi împuşte propria bandă? Cine va mai risca să apară cu el în vreun film? Cum să mai ai încredere în omul ăsta că e de partea ta, oriunde te-ai situa tu pe ecran!

În Gladiator era clar, tipul era erou, mîna dreaptă a Împăratului, cap de familie iubitor... nu întîmplător îl chema Maximus. Acolo chiar a făcut dreptate! Şi, colac peste pupăză, chiar n-a cedat avansurilor vreunei frumuseţi. Aici însă... aici nici el nu cred că a ştiut exact ce vrea. În funcţie de context a fost cu toată lumea, exact ca în curtea şcolii: cînd era unul bun la fotbal, trebuia să joace cîte o repriză în fiecare echipă, altfel era prăpăd, durere, lacrimi. Urmînd această logică, în prima parte a filmului Crowe a fost rău, a jefuit o diligenţă, a omorît sau a supravegheat omorîrea unei însemnate părţi a figuranţilor de pe ecran; însă în partea a doua a recuperat la greu: mai ceva ca Ian Thorpe, Crowe a început să dea din lăbuţe pentru a se asigura că va ajunge teafăr la trenul care-l ducea spre închisoare, astfel că a omorît apaşi, apoi foşti inamici, implicit ajutînd băieţii care-l escortau să îşi îndeplinească misiunea. După care pică în Lecţia de box, un scurtmetraj pe care l-am văzut la Anonimul. Acolo, un tată voia să-şi monteze propriul fiu, cam papă-lapte, să nu mai fie ciuca bătăii în clasă. Îl duce la box, dar nu face mare brînză nici aşa. În ecuaţie trebuie să intervină exemplul personal, aşa că tatăl urcă în ring, iar pugilistul se lasă bătut. Ei bine, în toată afacerea asta Crowe e pugilistul care se lasă bătut (de Christian Bale, Dan Evans pe numele său din film, unul dintre cei care se angajează că îl va livra justiţiei pe Crowe). Pentru a-şi reface imaginea în faţa fiului său cel mare, o imagine cam şifonată de recentele datorii ale familiei, de lipsuri materiale, cam toate avînd originea în infirmitatea cu care Dan s-a întors din Războiul de Secesiune, Bale îl roagă din priviri pe Crowe să coopereze, să se lase urcat în tren. Oricum Crowe mai evadase din închisoare, aşa că o faptă bună ar fi oricînd bine-primită. Printr-o ploaie de cartuşe trase din toate direcţiile înspre ei, cea mai comic-western secvenţă a filmului, Bale şi Crowe ajung la tren. Şi chiar atunci cînd îl urcă în vagonul deţinuţilor, cu toate că Russell Crowe încearcă să-şi oprească locotenentul, Ben Foster (Charlie Prince în film) îşi descarcă revolverul în pieptul lui Bale.

Bale moare în braţele fiului său, William (Logan Lerman în viaţa de zi cu zi), dar nu înainte de a vedea cum Russell Crowe îşi măcelăreşte foştii camarazi de rele. O scenă surprinzătoare, nu în sens pozitiv, unul care să crească valoarea filmului, dar o scenă pentru care merită făcut un drum la cinema. Şi ca să nu fie tocmai inexplicabilă reacţia lui Crowe de pe ecran, eu o să leg datele care au dus la eveniment, date apărute pe parcurs, (psih)analiza urmînd să o facem ceva mai tîrziu, la bere: Ben Foster dă înapoi şefului său centura şi pistolul, pe mînerul pistolului era un crucifix, Crowe îşi aminteşte de propria mamă, cum l-a lăsat ea în gară să citească Biblia cînd a plecat după bilete şi cum aceasta nu s-a mai întors: probabil a întîlnit nişte indivizi precum oamenii săi; apoi e şi William, care pare a fi copilul său. Al lui Crowe, care ar fi avut o relaţie cu mama copilului, soţia lui Bale... îi predă şi tînărului o lecţie despre redempţiune. Însă William, cît ţine filmul, nu va şti că are doi taţi, astfel că, spre deosebire de Hunter din Paris, Texas, nu va ajunge în situaţia de a da (măcar) o replică spirituală. Întrebat de un coleg cum de are doi tătici, Hunter a replicat simplu: Guess I'm just lucky! Probabil că ăsta e motivul pentru care, în istoria cinematografiei, Hunter va fi mult mai celebru decît William.

Însă, cum am hotărît că filmul e al lui Crowe, propun să dăm cezarului şi ultimul paragraf, să-i întregim imaginea. Pînă să ajungă la trenul spre Yuma, toată viaţa sa, Crowe a fost un iubăreţ. A avut cîndva, undeva, toate femeile care apar în film. Le-a cucerit cu tot felul de variaţiuni pe o idee legată de posesia unor ochi verzi! Şi le-a tot promis cluburi, America Latină, bani, marea cu sarea. Ce va fi împlinit din toate astea nu ştim, Russell e încă în tren, dar cu siguranţă va scăpa pînă la Yuma. La cum arată de voinic în poveste nici Ştefan cel Mare nu-i poate sta în cale. Dar lucrurile se schimbau dacă-l întîlnea pe Florin Piersic!





 Toate articolele despre 3:10 to Yuma


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Mai e loc pentru westernuri? - 3:10 to Yuma, Carmen Mezincescu
 Western, Interrupted - 3:10 to Yuma, Andrei Creţulescu
 Veşti din Vest - 3:10 to Yuma, Andrei Gorzo
 Şi totuşi, varianta din 1957... - 3:10 to Yuma, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer