Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Faust

Cu dracul pe tocuri - Faust


Ziua, octombrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu şi-a deschis stagiunea cu Faust de Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, un spectacol-mamut, o superproducţie cu 80 de interpreţi, într-un spaţiu de 1.500 de metri pătraţi, o hală industrială, Centrala Simerom, convertită în teatru cu 300 de locuri.

Cică ar fi trebuit să fie o montare integrală a textului lui Goethe, dar asta, vorba regizorului, ar fi durat câteva zile. Scenariul, bazat pe traducerea lui Ştefan Augustin Doinaş (care sună foarte bine, atunci când se aude, căci în hala de la Simerom vocile, chiar amplificate, au prostul obicei să fugă prin toate părţile, nu neapărat spre urechile publicului), păstrează "argumentul" - tentativa de sinucidere a protagonistului, "vizita" lui Mefisto, tentaţia iubirii şi a tinereţii, pactul, noaptea Valpurgiei, moartea lui Faust şi ridicarea lui la cer - şi personajele principale, Mefisto (Ofelia Popii) şi Faust (Ilie Gheorghe), într-un spectacol de două ore, cu două spaţii de joc (cabinetului eroului şi bolgiile valpurgice) şi mari desfăşurări de forţe sceno-tehnice (ziduri aruncate în aer, vrăjitoare culcându-se cu porci în mărime naturală şi zburând pe deasupra, şoareci purpurii ieşind din guri de femei...).

Multe lucruri din Faust sunt pentru oameni deştepţi: parcă e ceva din Clasa moartă a lui Kantor în prima scenă din spectacol, cu elevii lui Faust ca mumificaţi de învăţătură în băncile lor, parcă imaginea Margaretei în închisoarea devenită torturi ale iadului, implorând după copilul pe care l-a ucis pe o scenă în roşu şi auriu, aduce cu montările operistice ale Faustului lui Gounod (măcar pentru că "Margareta" lui Goethe se numeşte Gretchen...). Dar s-ar putea să mă înşel, sau s-ar putea să fie încă şi mai multe cvasi-citate.

"Povestea" însăşi, cine ce face şi de ce, e un soi de citat, pentru că nu cum ajunge un personaj arhicunoscut (mai mult din auzite, dar oricum...) să semneze un pact cu diavolul şi ce păţeşte el pe urmă, fizic şi psihic, îl interesează pe regizor, deci n-are de ce să repete informaţia, iar spectacolul devine un ping-pong între două personaje care se joacă de-a damnarea.

Repetiţiile începuseră cu Ştefan Iordache şi Coca Bloos, continuând cu Ilie Gheorghe (cu care Purcărete a lucrat în mai toate ultimele lui spectacole din România) şi Ofelia Popii (o tânără actriţă de la Sibiu remarcabilă prin plasticitatea corporală), o schimbare, s-ar zice, cu multe grade în chiar concepţia spectacolului. Gheorghe dă o dimensiune antitragică, ironic-detaşată personajului, iar Mefisto-ul Ofeliei Popii, femeie şi bărbat totodată, mai mult hermafrodit decât androgin, îşi schimbă aparenţele cu lejeritatea saltului în alte dimensiuni, o lejeritate cu care partenerul de scenă nu ţine prea constant pasul. Cu o mobilitate fizică şi psihică impresionantă, Popii face în Faust un rol de istorie cel puţin personală.

Decorurile lui Helmut Sturmer sunt masive, arhitecturale, şi-ţi iau ochii în egală măsură în care-o fac costumele Liei Manţoc (completate, ce-i drept, de machiaj facial şi corporal). Repetată "ad nauseam", muzica lui Vasile Şirli e copleşitoare, impresionantă, un sunet al urgenţei în "Noaptea Valpurgiei" care-ţi rămâne multă vreme în urechi.

Câţiva dintre participanţii la Conferinţa Europeană a Artiştilor (cu ocazia căreia am văzut spectacolul) s-au strepezit la ideea de a fi stropiţi, de sus, cu apă scuipată în ploaie de actori; alţii, prinşi în mijlocul mulţimii, au rămas cu frustrarea de a nu vedea mare parte din ceea ce se petrecea în "Noaptea Valpurgiei".

Şi chiar au avut de pierdut. Culmea e că, deşi împinge departe receptarea viscerală, copleşeşte, adică, prin grandoare şi minuţie, vizualitate şocantă şi impecabilul realizării tehnice, fără a cere cooperarea spectatorului în crearea impresiei de real (mă rog, până la momentul în care, profitând de iluzia că publicul se uită în altă parte - dar nu se uită -, "civila" femeie de serviciu strânge cu o mătură la fel de civilă un pepene spart în scenă...), şi doar mirosurile (peştele din Pilafuri şi parfum de măgar...) lipsesc din această orgie a simţurilor, Faust-ul lui Purcărete nu emoţionează destul cât să reducă raţiunea (raţiunea care cere poveste) la tăcere. Cu excepţia momentului Margaretei din "Noaptea Valpurgiei", e o emoţie de "Luna Park" cu Tunel al Groazei inclus şi cu un Mefisto pe tocuri ameţitoare de la care nu-ţi poţi lua ochii. Şi poate că nu doar atât a vrut Silviu Purcărete.




 Toate articolele despre Faust


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Spectacolul Faust va fi difuzat la TVR 2 pe 25 august 2014 şi în noaptea dintre 31 august şi 1 septembrie 2014!, Comunicat de presă
 Cum îţi schimbă un spectacol rolul, Delia Marinescu
 Faust revine pe scena din Sibiu din 8 martie 2013, Comunicat de presă
 Faust aniversează 100 de reprezentaţii , Comunicat de presă
 Faust - pe repeat, Camelia Bucioveanu
 Toate articolele despre Faust


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer