Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar şi antropologie vizuală Astra Film Fest 2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Festivalul de Film Astra, Sibiu, 2007 - Luni


octombrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dis-de-dimineaţă am părăsit în plină stradă cele cinci grade ale Clujului, trasîndu-le ferm sarcina de a o dezmierda pe Beyonce la orele serii. Voiam să prind încă din faşă gradul care se ocoşea să rămînă peste zero în Sibiu. Însă am fost mirat să găsesc temperatura anunţată în Sibiu chiar în mini-busul care m-a adus aici! Corpul meu a reacţionat imediat la mediul din bus. Erau necesare cîteva grade în plus pentru confortul pasagerilor, aşa că a început să le ofere trupul meu. Ne apropiam de Sibiu, în zare apăreau liniile înzăpezite ale dealurilor, iar corpul meu mai sălta cîteva linii de termometru peste 37 de grade. Pînă la urmă, după o negociere la sînge, temperatura mea s-a oprit la 38,4 grade. Frigul de afară mă reechilibrează constant, cel puţin aşa a fost azi, aşa că e perfect. Nu îmi doresc decît să intrăm în Festival. Cu o poveste mai largă în debutul relatării, despre semnele antropologiei vizuale, unul dintre aspectele vizate de programul Festivalului Astra.

Am început ziua cu The Lost Village, un documentar în regia lui Manuel Jiménez Núñez. Filmul investighează pasiunea pe care o stîrneşte sărbătorirea Fecioarei Maria într-un sat pierdut prin ţinuturile mlăştinoase din sudul Spaniei. Aşezarea respectivă e un fel de one-event-community: se aprinde doar în preajma sărbătorii respective, odată cu startul pregătirii ei, arde intens în orele omagierii, apoi, odată consumat evenimentul, trăieşte un an din amintirea celor ce au fost şi în speranţa unei vîlvătăi mai mari cu prilejul următoarei serbări. Propriu-zis, e vorba de purtarea unei statui a Fecioarei Maria pe aleile nisipoase ale localităţii. Statuia e montată pe o platformă de lemn, iar odată scoasă în stradă o întreagă nebunie se declanşează. Mai ceva ca în istoriile acelea în care taurii fugăresc oameni prin oraş, participanţii la această celebrare se calcă în picioare pentru a atinge sau, mai ales, pentru a purta soclul de lemn al Fecioarei. Femei sau vîrstnici se aruncă printre cete întregi de bărbaţi încinşi, care nu se feresc să-şi dea coate pentru a ajunge lîngă Fecioară.

Din comentariile care însoţesc în banda sonoră imaginile, comentarii ale celor care evoluau frenetic pe aleile satului - într-o majoritate covîrşitoare bărbaţi -, reiese că acele clipe de intensă trăire sînt raţiunea existenţei lor. Nimic nu mai există atunci, soţie, familie, doar ei şi Fecioara, dorinţa lor de a o purta pe umeri şi delirul corespunzător împlinirii acelei dorinţe. Iar surpriza vine din faptul că apropierea de Fecioară este una decontextualizată de creştinism. Ceea ce afirmă unul dintre participanţi e că acolo, în mulţimea care se agită pentru a o atinge pe Fecioară (pe care o simt între ei în acele clipe), nu mai contează nicio relatare biblică în care Maria a fost prezentă, că totul e mai presus de orice naştere a lui Iisus, ca şi cînd Maria, ca simbol, ar fi putut exista fără elementele biblice. În noua formulă, în căutarea excluderii formale a posibilelor resurse creştine ale sărbătorii, întîlnirea pare a fi una a descărcării de testosteron, a vibraţiei masculine.

Pe tot parcursul documentarului, Núñez rămîne martorul unui parcurs. Nu intervine în poveste, lasă protagoniştii să prezinte sensurile serbării, să îşi dezvăluie trăirile, pe imaginile zbuciumului festiv. Astfel, filmul ia forma unui studiu, o lucrare ce ţine de antropologia vizuală. De unde şi impresia de mărturie autentică pe care filmul o degajă. Scopul istoriei lui Núñez e acela de a naşte întrebări. Reacţiile celor din imagini lasă în urmă întrebări. Iar în aceste sensuri, proiectul realizatorului spaniol este apropiat de practica video din arta contemporană.

Am intrat apoi la 5 1/2 Roofs. Un documentar britanic realizat de Sepp R. Brudermann. În Londra există peste treisprezece mii de persoane care trăiesc pe proprietăţi abandonate, iar în UK nu există vreo lege care să le interzică ocuparea unui spaţiu de acest gen. Filmul prezintă şase cazuri în care în prim plan sînt astfel de locuinţe şi grupurile care trăiesc în ele. Penultimul caz intenţionez să îl reţin, fiindcă dă un răspuns real celor ce se petrec într-unul dintre filmele mele dragi, Together, al lui Lukas Moodysson (unul dintre cei mai sensibili autori ai prezentului, de altfel). Într-o vilă din Londra s-au strîns laolaltă numeroase persoane, bărbaţi şi femei, unii dintre ei căsătoriţi, cu copii, dar în genere o adunare umană eterogenă. În Together tot o astfel de comunitate era portretizată, însă formarea ei nu era deloc pusă sub semnul hazardului, ci era intens politizată. Formula londoneză reală funcţionează, faţă de cea suedeză, un rod ficţiunii, pentru că tinerii londonezi opriseră punerea în comun a lucrurilor/bunurilor în pragul uman. Oamenii, bărbaţi sau femei, nu se împărţeau în comunitate. Cu o morală nostimă: anumite prezenţe sînt nepreţuite, trebuie păstrate ca jucării personale!

Război pe calea undelor / Cold Waves sau despre puterea vocii. În deschiderea oficială a Festivalului Astra, Alexandru Solomon a propus, în premieră mondială, un documentar care priveşte spre ceea ce a însemnat Radio Europa Liberă în lupta anticomunistă din estul Europei. Singura mea amintire certă legată de acest post de radio vine din zilele în care la Timişoara armele începuseră să răpăie împotriva manifestanţilor. Mama stătea la geam cu urechile înfipte în aparat, unde curgea o poveste care-i stîrnise lacrimile. Ştiam că ascultă Europa Liberă fiindcă îi mai auzisem pe ai mei depănînd lucruri auzite acolo. Alexandru Solomon reface treptat traiectoria politică şi socială a postului de radio, cu ajutorul vocilor spre care atunci România se îndrepta cu religiozitate, zilnic. Povestea este destul de stufoasă, cu multe personaje, cu desfăşurări care se potenţează reciproc: pe de o parte e istoria radioului, pe de altă parte sînt prezente numeroase referiri la societatea românească din vremurile cărora postul de radio le răspundea, apoi o poziţie importantă e ocupată de lupta Securităţii pentru anihilarea secţiunii române a proiectului radiofonic Europa Liberă. Toate acestea cu rezonanţă în forma actuală de existenţă socio-politică naţională. Filmul cere timp pentru a aşeza aceste cursuri în albii proprii, apar multe personaje şi multe traiectorii individuale, strîns legate de postul respectiv, sînt dezbătute, dar imediat ce relaţiile încep a se delimita cu precizie, Cold Waves răsplăteşte răbdarea. Discuţia cu Ilie Merce, prezenţa lui Carlos Şacalul în film, Neculai Constantin Munteanu, Monica Lovinescu... cîteva din ingredientele unui film care vorbeşte şi despre rolul pe care îl are media în contemporaneitate. Un film necesar ţării noastre, un corespondent autohton (ca documentar!) al lui Das Leben der Anderen.



 Toate articolele despre Festivalul de film documentar şi antropologie vizuală Astra Film Fest 2007


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Căldură şi răutăcisme - Astra Film Fest 2007, Iulia Blaga
 Despre lucrurile mici care contează - Independenţa, Iulia Blaga
 Marele Premiu Astra Film Fest 2007: Cabal în Kabul, Comunicat de presă
 De la Moscova la Petuşki, cu Venedikt Erofeev - Astra Film Fest 2007, Veronica D. Niculescu
 Mai multe despre câştigătorii ASTRA Film Fest 2007, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar şi antropologie vizuală Astra Film Fest 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer