octombrie 2007
Festivalul de film documentar şi antropologie vizuală Astra Film Fest 2007
ASTRA Film Fest 2007 a prezentat în cea de-a treia zi o nouă premieră mondială - The Fallen Vampire (Vampirul decăzut), film semnat de Florin Iepan, care scoate la lumină povestea puţin cunoscută a lui Bela Lugosi. Actor de origine română, născut la Lugoj - de unde şi numele său de scenă -, Bela Lugosi şi-a creat drumul spre Statele Unite prin Ungaria, unde, la Budapesta joacă pe scena Teatrului Naţional în rolul lui Iisus.

Documentarul lui Florin Iepan urmăreşte cu lux de amănunte cariera primului actor care l-a întruchipat pe Dracula, misticul vampir închipuit de Bram Stocker. Personaj pentru care şi-ar pune cariera la bătaie mulţi actori în ziua de azi, în primii ani ai cinematografiei, Universal Pictures a găsit relativ greu un actor dispus să joace pe un astfel de scenariu. Bela Lugosi şi-a dorit mult acest lucru, jucând acest rol în mai multe piese de teatru. Succesul filmului în Statele Unite l-a transformat aproape peste noapte într-una din cele mai cunoscute figuri de la Hollywood. A jucat în peste 100 de filme, a fost căsătorit de patru ori, a devenit un megastar al primei jumătăţi de secol. Figura lui Bela Lugosi se confundase cu cea a lui Dracula. "Fără Lugosi nu ar fi existat Dracula", concluzionează cei care l-au cunoscut pe Bela Lugosi - printre aceştia, Bela Lugosi jr., regizorul István Szabó, actorul Boris Karloff (primul actor care l-a jucat pe Frankenstein) sau istoricul de film Gary Rhodes.

Filmul lui Iepan surprinde şi momentele de decădere ale actorului - Bela Lugosi este primul actor de la Hollywood care îşi recunoaşte dependenţa de droguri şi care nu ascunde faptul că urmează o cură de dezintoxicare.

The Fallen Vampire aduce pe ecran o colecţie de imagini celebre, de mărturii în premieră, dar şi de secvenţe şocante despre obiceiurile precreştine legate de moarte, din Banat şi Transilvania. Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul ASTRA Film Fest, miercuri 24 octombrie 2007.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus