Născut în 1945, Bob Connolly este unul dintre cei mai renumiţi documentarişti australieni. Alături de regretata sa soţie, Robin Anderson, Connolly a dat lumii numeroase documentare recunoscute pe plan internaţional, precum Facing the Music, Rats in the Ranks şi, mai ales, trilogia Highland. Premiile internaţionale sunt numeroase, peste 50, incluzând şi o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar.
Organizatorii ASTRA Film Fest au decis să prezinte publicului, în ediţia din acest an, trilogia Highland. "Aceste filme au o putere de a evoca o lume umană pe care rareori o pot regăsi chiar şi după ani de vizionare a sute de documentare pentru selecţia festivalului. De multe ori am simţit dorinţa de a revedea aceste filme. Trilogia Highland, a celor doi autori pe care îi prezentăm în secţiunea portret, poate fi pe bună dreptate considerată printre cele mai semnificative şi mai reuşite creaţii ale genului documentar din secolul XX. Într-adevăr, dacă am fi nevoiţi să selecţionăm doar trei filme documentare din secolul XX pentru a conserva pentru posterioritate istoria relaţiilor dintre colonişti şi colonizatori, dintre săraci şi bogaţi, dintre dezvoltaţi şi subdezvoltaţi trilogia lui Bob Connolly şi a lui Robin Anderson ar fi cu siguranţă în fruntea listei noastre", apreciază Csilla Kattó, directorul de programe al Festivalului.
Trilogia Highland include Primul contact, film realizat de cei doi soţi în 1987, Vecinii lui Joe Leahy (1988) şi Recolta Neagră (1992).
Primul contact spune povestea "descoperii" ţinuturilor muntoase din Noua Guinee de căutătorii de aur australieni, şi în special de Michael Leahy şi fraţii săi, în anii '30. În prima parte a filmului, realizatorul ne face o introducere în poveste prin descrierea acelor ţinuturi şi a locuitorilor lor, dar şi prin prezentarea unei scurte istorii a prezenţei europene în Papua Noua Guinee. Povestea vieţii lui Leahy e construită cu ajutorul jurnalului şi a unor scrieri de-ale lui, dar şi a interviurilor cu oameni - martori ai acelor evenimente.
În Vecinii lui Joe Leahy, povestea continuă cu fiul exploratorului din primul episod al trilogiei. Joe Leahy îşi construieşte o plantaţie de cafea pe un teritoriu cumpărat de la Ganina la mijlocul anilor 1970. Crescut în sat, dar educat de coloniştii albi, Joe e împărţit între mai multe tabere culturale şi o mare parte din timp şi-l dedică încercării de a ţine lucrurile sub control. Regizorii Connolly şi Anderson au trăit 18 luni la marginea plantaţiei lui Joe, în "ţara nimănui", între Leahy şi Ganina.
În fine, Recolta neagră vorbeşte despre încercarea lui Joe de a-i convinge pe membrii tribului Ganiga să i se alăture într-o afacere de cultivarea cafelei. Însă, chiar înainte de a da lovitura, preţul cafelei scade şi scandalurile încep să apară. Mereu suspectat datorită originii sale mixte, Joe are mari probleme cu oamenii din trib atunci când promisiunile sale de îmbogăţire nu se materializează.
(filmări la Recolta neagră)