Măşti europene la... Masca, proiect cultural aflat la a treia ediţie, iniţiat de Mihai Mălaimare, a
avut-o ca invitată pe 3 şi 4 noiembrie 2007 pe actriţa Nola Rae, cu spectacolul
Napoleon iese, urmărit de iepuri.
Cel mai recent din cele 12
one woman show susţinute de actriţa britanică este inspirat de filmul lui Charlie Chaplin
The Great Dictator, fiind o critică a dictaturii. "În raniţa oricărui soldat stă ascuns bastonul de mareşal", a spus caporalul Napoleon. Nola Rae - date despre actriţă pe
situl personal al acesteia - pare a ne transmite, prin jocul său, că "în raniţa oricărui soldat stă bastonul de dictator", dacă pierzi măsura şi te orbeşte setea de putere.
Bucătarul-soldat care se transformă treptat în dictator este creionat la început cu umor şi gingăşie, umilinţă,
inspirându-ţi milă, compasiune, dar pe măsură ce descoperă semnele puterii şi şi le atribuie - tricornul, mantia - comportamentul se schimbă, gesturile sunt rupte, chipul se înăspreşte, privirea se înnegurează, piciorul bate a nemulţumire.
E singur pentru că e dictator, e puternic, dar cei mici, iepurii temători, mulţi şi fricoşi, îl urmăresc peste tot, se ascund acolo unde se aşteaptă mai puţin. Iepurii aceştia mici vor reuşi
să-l răstoarne şi
să-l aducă acolo unde e locul, după gratii, o pedeapsă pe care, în realitate, dictatorii nu o cunosc, sfârşitul fiind violent, precum le sunt vieţile.
Mustaţa lui Franz Joseph sau a lui Stalin, a lui Hitler au distrat micii spectatori, necunoscători ai istoriei. Prin mimica foarte sugestivă, o combinaţie unică de umor, clovnerii, paşi de dans, scene cu marionete, Nola Rae demonstrează că arta are un limbaj universal, dincolo de cuvinte. Iar derizoriul, absurdul sunt prezentate fără ostentaţie prin instrumentele bucătarului - polonicul transformat în microfon, farfuria, în emblemă, linguriţele, în decoraţii.
Poate cea mai sugestivă scenă este cea în care actriţa interacţionează cu publicul. Mai întâi un tânăr este îndemnat să repete gesturile de pe scenă. Cu semne scurte, dictatorul îl dirijează,
arătându-şi nemulţumirea sau mulţumirea faţă de executant. Următoarea victimă este un copil, care va executa docil indicaţiile scenice. Fă aşa, salută aşa, bate din picioare aşa, milităreşte. Dictatorul
ni-l arată apoi, mulţumit, ca exemplu. Vedeţi, pare a spune, aşa trebuie să faceţi. Bravo! Apoi vine rândul sălii. Imitarea gesturilor de pe scenă ne arată cât de uşor cădem în plasa dictatorului, cât de uşor îl urmăm, cât de uşor ne supunem, devenind marionete care aplaudă şi zâmbesc în timp ce sunt duse la pieire. O scenă care unora li
s-a părut, poate, o încercare de dezmorţire a sălii. O scenă care însă ne arată că suntem iepuri fricoşi, marionete uşor de mânuit de un Napoleon care ascunde bastonul de dictator. Şi că tocmai de aceea suntem datori să explicăm copiilor noştri ce simbolizează mustaţa lui Franz Joseph, a lui Stalin sau a lui Hitler, pentru ca aceştia să nu mai urce la tribună decât în piese de teatru, parodiaţi.
PS: Ai văzut o piesă din
Festivalul Naţional de Teatru 2007 sau din
FNT [off] LUNI 2007 de la Green Hours? Scrie despre ea în fix 5 rînduri (în word, cu diacritice) şi trimite fişierul rezultat la
[email protected] pentru ca părerea ta să apară pe LiterNet. Spune şi altora ce
ţi-a plăcut şi ce e de evitat!
