noiembrie 2007
Festivalul Naţional de Teatru 2007
6 noiembrie 2007

Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
Nasul
după N.V. Gogol
Regia: Alexandru Dabija
Cu: Ada Milea şi Bogdan Burlăcianu

Un concert-theatre tipic Ada Milea plus umor absurd Bobo Burlăcianu (Fără zahăr - încă îmi amintesc de cântec pentru vaci si boi) plus video Andu Dumitrescu (să trăiască cişmeaua care curge înapoi exact ca vremurile) plus umor şi interes pentru urban marca Alexandru Dabija (nu degeaba nasul lui Kovaliov o ia la fugă printr-un... şantier). Pe scurt, un spectacol inteligent, funny relaxat, perfect de văzut oricând şi de oricine.

Teatrul Odeon
Hamletmachine
De Heiner Müller
Regia: Dragoş Galgoţiu

Heiner Müller autopsiază miturile culte ale omenirii. În cazul de faţă, pe Hamlet. Tristul prinţ al Danemarcei, mort de indecizie devine la Müller un cinic judecător al istoriei. Iar istoria numai frumos nu arată: o cantitate imensă de dejecţii umane, sânge, moarte, ură. Istoria avortează. Hamlet cu creierul în mână modifică fundamental imaginea-prototip a personajului shakespearian. Hamlet stă pe malul mării cu părul albit unduit de briză. Gândul şi nesfârşirea. Restul e tăcere.

Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
Trilogia evreiască - Experimentul Iov
Regia: Mihai Măniuţiu

Lumea este laboratorul lui Dumnezeu. Omul este subiectul lui Dumnezeu. Experimentul este testul lui Dumnezeu. Din punctul de vedere al omului este mortal. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu este esenţial. Omul priveşte spre carne, Dumnezeu stăpâneşte nemărginirea. Un spaţiu ermetic închis, în care îngerul e scafandru în marea de la facerea lumii, iar dracul degustă lasciv o prăjitură pe monociclu. Ce bine că noi suntem afară!

PS: Ai văzut o piesă din Festivalul Naţional de Teatru 2007 sau din FNT [off] LUNI 2007 de la Green Hours? Scrie despre ea în fix 5 rînduri (în word, cu diacritice) şi trimite fişierul rezultat la [email protected] pentru ca părerea ta să apară pe LiterNet. Spune şi altora ce ţi-a plăcut şi ce e de evitat!


Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus